O persoană discretă, în ciuda recentelor recunoaşteri oficiale (Premiul Uniter pentru întreaga activitate, anul trecut), întrecută în notorietate de fiul său, Felix Alexa, regizorul Alexa Visarion n-a mai făcut spectacole în ultimii (destul de mulţi) ani. "Revenirea" sa, cu Livada de vişini, la Teatrul Naţional din Craiova, e o montare aşteptată, după publicarea, la LiterNet, a traducerii făcute de Alexa textului (descărcaţi gratuit textul aici), şi s-ar prea putea să fie o mărturie de concepţie teatrală a unui director de scenă în genere puţin declarativ.
Dintre piesele cehoviene, Livada... pare să fie preferata artiştilor români ai acestei perioade (recent, au montat-o Sorin Militaru, la Odeon, şi Andreea Vulpe, la Naţionalul din Târgu Mureş), deşi, la pasiunea locală pentru auto-referenţialitate şi ţinând cont de nevoia de legitimare a teatrului resimţită de regizori în ultimul deceniu, Pescăruşul ar fi fost o alegere mai directă. La rându-i, totuşi, Livada de vişini, dincolo de a fi un text clasic, e o "poveste" de tranziţie, atât de... estică, despre o lume înfrântă şi una acaparatoare, cu un inevitabil aer agresiv, dar, poate, cu nimic mai bună sau mai rea decât cea care moare. Ranevskaia şi Lopahin sunt pilonii acestor două lumi, păcătuind una prin inconştienţă, celălalt prin exces de luciditate, iar spectacolul lui Alexa Visarion chiar e, în cea mai mare măsură, un duet al lor, al unei Gabriela Baciu fragile, cu o privire uşor extatică, ca sub un drog al nefericirii, şi al unui Sorin Leoveanu sigur pe el, nefăcând paradă de forţă, fără nimic din parvenitul versiunilor cehoviene tipice.
Spectacolul lui Alexa Visarion e unul nu realist, ci al semnelor teatrale puternic marcate: construcţia sonoră a primei scene - tropăitul pantofilor, pufăitul trenului, lătratul câinilor, tropotele cailor de caleaşcă, zornăitul cheilor Variei, vocea lui Lopahin umplându-se ca de-o otravă de cuvântul "mujic" (dispreţ al propriei lui origini, revelatoriu dincolo de povestea umilinţelor din copilărie, spusă lui Liubov Andreevna), dulapul-sicriu, anticipare a morţii a cărei realitate familia o refuză, căluţul de joacă, Pegas pe ale cărui aripi se leagănă încă Ranevskaia şi Gaev, dublura Firs, antediluvianul servitor fidel - Charlotta Ivanovna, guvernanta fără casă şi identitate (jucaţi, amândoi, de Ilie Gheorghe, într-un joc de măşti între un mesager al memoriei şi o umbră a despământenirii), jocul frenetic, fascinant, al mâinilor lui Lopahin (o ironie absolută replica lui Petea către acesta, la sfârşitul actului patru: "Nu mai da din mâini.").
Toate, puse în mişcare cu gesturi mici - aceleaşi cu care Firs îi aranjează perna stăpânei abia întoarse, încărcând cuvintele tocite ale textului cehovian ("Du-te la mănăstire, Ohmelia"...) de sevă, de sens, de trăire: nu e înjurătură mai puternică pe lume ca "arendarea" livezii, de care vorbeşte Lopahin, o întreagă istorie a mentalităţilor încape între perspectiva entuziastă a celor 15.000 de ruble ale mătuşii, cu care Gaev vrea să răscumpere livada, şi cele 90.000 cât dă pe ea Lopahin, în final. Lopahin a devenit, din ţărănoiul revanşard şi fără simţ social al multor interpretări, o voce obosită a raţiunii, a inevitabilităţii schimbării, a lumii care-şi urmează cursul.
Întreg actul trei, cel al vânzării livezii şi al victoriei lui Lopahin, are ca temă muzicală, reluată ad nauseam, valsul din Suita II a lui Şostakovici (cel din Eyes Wide Shut), o referinţă culturală, e adevărat, care însă îşi ascunde propria încărcătură emoţională, metaforică, ideatică. Muzica lui Şostakovici e a vechii vieţi ruseşti care-şi vede sfârşitul lipsit de glorie, jumătate de secol după Cehov, care, simţindu-i moartea, nu putea nici bănui ghilotina (adusă de alţi Trofimovi şi Lopahini, fără atâtea scrupule) care avea să-i reteze capul.
Finalul spectacolului îi e, probabil, şi nota cea mai directă, cu toată încărcătura metaforică: pereţii de pânză care cad (inclusiv diafanul fundal strehlerian), dezvelind măruntaiele scenei, Lopahin încuind cu zgomot surd uşile sălii, şi apoi masivele cortine de incendiu coborând scrâşnit, dinaintea spectatorilor prinşi în capcană, ei şi uitatul Firs. Şi dulapul-coşciug, din care renaşte, teatral, o livadă în miniatură. O livadă de vişini înflorită.
Teatrul Naţional "Marin Sorescu", Craiova
Livada de vişini de A.P. Cehov
Traducerea şi adaptarea: Alexa Visarion (descărcaţi gratuit textul aici)
Regia şi ilustraţia muzicală: Alexa Visarion
Decoruri: Viorel Penişoară-Stegaru
Costume: Lia Dogaru
Cu: Gabriela Baciu, Sorin Leoveanu, Valer Dellakeza, Ilie Gheorghe, Oana Bineaţă, Petre Zurba / Romaniţa Ionescu, Mircea Tudosă, Ion Colan, Cosmin Rădescu, Anca Dinu / Corina Druc, Adrian Andone, Ştefan Mirea, Raluca Păun, copilul Alexandru Camen