octombrie 2020
Viitorul din trecut
16 oameni aşteaptă în faţa teatrului. Zgomotele oraşului le sunt oarecum indiferente pentru că fiecare poartă o pereche mare de căşti negre, pe care clipocesc lumini variat colorate. Cei 16 privesc vizavi, spre restaurantul Cupola, în faţa căruia un astronaut în costum alb (Aida Avieriţei) le face semne bizare. Oamenii ascultă în căşti înregistrarea vocii actriţei. Suntem dincolo de 2050, într-un oraş din care (aproape) toţi oamenii au plecat, vizitatori din alt timp ai unor locuri de mult ce (aproape că) nu mai există. Decât, poate, în amintirea unora.

La un semn al ghidului-povestitor (Florin Hriţcu), oamenii se pun în mişcare. Pe Alexandru cel Bun, pe lângă Poştă, apoi pe lângă Colegiul Calistrat Hogaş. Apucă în sus pe Ştefan cel Mare, zăresc cele câteva case scoase la vânzare şi Dacia 1300 scoase la vânzare (prezentul), ascultă vocile pre-înregistrate ale actorilor şi îi văd jucând mici vignette. În faţa Poştei, o femeie îmbrăcată conform modei de acum un secol (Nora Covali) citeşte dintr-un registru vechi. Puţin mai departe, pe trotuarul de vizavi, o mamă (Cătălina Bălălău) îşi împinge căruţul după ce şi-a luat rămas bun de la soţul ce tocmai a plecat. Dintr-o altă curte, se aude un poem.

Zărind costumaţia neobişnuită a actorilor şi luminiţele de pe căştile spectatorilor, fără a auzi vreun cuvânt, martori ai tăcutei procesiuni, trecătorii se opresc nedumeriţi. "Cine sunt oamenii ăştia? Ce caută ei aici? Or fi de la teatru? Dar ce să caute ăia de la teatru pe străzi?", pesemne că se gândesc ei. Chiar, ce să caute teatrul în stradă?

Regizorul şi dramaturgul german Clemens Bechtel a pornit de la o seamă de poveşti ale oraşului, adunate de Raluca Naclad şi Vlad Socea. Le-a aşezat într-un text (tradus din engleză de Lucian Branea) pe care l-a pus în scenă în multiple spaţii: în sala Teatrului Tineretului (cu spectatorii pe scenă şi actorii în staluri şi la balcoane), în curtea, pe holurile şi în multe dintre încăperile Palatului Copiilor (adică ale Casei Lalu, fermecătoare clădire din 1914) şi pe drumul care le uneşte.

Viitorul din trecut e un spectacol care uneşte spaţii, epoci şi oameni, care dărâmă stereotipurile privind locul unde se cuvine să se joace teatru, care adună, sub cupola spectacolului de teatru, reprezentaţia teatrală clasică, pantomima, jocul cu măşti (de teatru), jocul cu mască (de COVID-19, personalizată pe chipul fiecărui actor, detaliu încântător pus la cale de scenografa de origine slovenă Vesna Hiltmann), proiecţia fotografică, proiecţia video, rostirea preînregistrată la microfon, rostirea live la microfon, rostirea live fără microfon, sunetul preînregistrat ascultat în căşti, sunetul live ascultat live, muzica ascultată în căşti (strat tulburător aşezat asupra / la stânga / la dreapta textului & zgomotelor străzii şi oraşului - curat AR, nu alta, o producţie Alex Halka, chapeau!), dramaturgie în cheie realistă, dramaturgia în cheie onirică, dramaturgia-document, poezia, epistolarul. Rezumând, cu excepţia muzicii live, animaţiei şi a dansului, cam tot ce e de imaginat e acolo.

De fapt, dansul e prezent mereu în Viitorul din trecut. Pentru că regia lui Clemens Bechtel asta e, de fapt. Un dans impecabil coregrafiat, ce foloseşte, cu o uşurinţă şi o naturaleţe dezarmante, toate instrumentele, metodele, uneltele, mijloacele enumerate mai sus. Nimic folosit în exces, nimic folosit de dragul de a fi folosit, totul subsumat unei idei mari, unui fir director.

Tot ce se întâmplă în teatru, pe stradă şi în clădirea Lalu vorbeşte despre timp, despre distrugerile pe care curgerea sa le aduce spaţiului în care, din cele mai vechi timpuri moderne, de la primele gesturi de haită îndreptate împotriva comunităţii evreieşti, până la contemporaneitatea post-modernă / post-istorică cea degrabă producătoare de dezrădăcinaţi / emigranţi economici, singurul gest major care leagă, în chip paradoxal, comunitatea e acela al plecării. S-a plecat în zorii secolului 20, în preajma, în timpul şi in siajul războaielor, în anii de după revoluţie, în primele decenii ale secolului 21 şi se va mai tot pleca până când, în anul cosmonautului din faţă de la Cupola, în oraş nu va mai fi rămas decât o femeie bătrână, dereticând (aparent) fără rost într-un teatru pustiit.

When excelenţa tehnică (Cristian Ionescu şi Petre Iftimie sunt numele regizorilor tehnici, oamenii care fac posibile sunetul, imaginea şi luminile şi calitatea lor uluitoare, mai ales în condiţiile unui spectacol în continuă mişcare, jucat în teatru, pe trotuar, în subsol, pe scară, pe holuri, în camere, în grădină, etc.) meets excelenţa artistică (Aida Avieriţei, Cătălina Bălălău, Daniel Beşleagă, Nora Covali, Valentin Florea, Loredana Grigoriu, Maria Hibovski, Florin Hriţcu şi Dragoş Ionescu sunt numele actorilor, recitatorilor, mimilor, ghizilor, al căror efort fizic, meşteşug şi capacitate de a emoţiona dublează cantitatea de uluială descrisă în precedenta paranteză). Există mari spectacole de trupă. Viitorul din trecut e un mare spectacol de Teatru! De Teatrul Tineretului, desigur.

Valsul de aproape două ceasuri imaginat de Bechtel prin spaţiile oraşului augmentate de neobişnuita creativitate a Vesnei Hiltmann are o eleganţă stranie, mai multe doze de tragism, câţiva stropi de comedie şi un imens filon de melancolie. Şi o bogăţie imposibil de prins într-un text, oricât de amplu, şi nici într-o singură vizionare, oricât de atentă. Paradoxul major este că, în timp ce tocmai produce un spectacol despre iminenta sa pieire, Piatra Neamţ îşi recâştigă amintirile, memoria, locul în istorie (oficială) şi în istorii (personale).

Când totul se va fi pierdut, viitorul va fi, poate, salvat de câteva istorii din trecut. Poate că aşa a fost dintotdeauna. Poate că viitorul e programat să dispară atunci când ecourile trecutului amuţesc. Poate că e nevoie să ieşim pe străzi, actorii în chip de personaje ale istoriei, spectatorii în chip de emisari ai viitorului, pentru ca ei, trecătorii, să (re)înveţe să privească şi să trăiască prezentul. Şi atunci, poate că viitorul...
De: text bazat pe interviuri Regia: Clemens Bechtel Cu: Aida Avieriţei, Cătălina Bălălău, Daniel Beşleagă, Nora Covali, Valentin Florea, Loredana Grigoriu, Maria Hibovski, Florin Hriţcu, Dragoş Ionescu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus