Fără limite e haos - Limite

Din ce în ce mai des auzim spunându-se despre sistemul de învăţământ românesc că este unul defect, incapabil de a educa tinerii cu adevărat. Întotdeauna îi sunt remarcate minusurile, dar niciodată nu se propun soluţii valide pentru redresare. Niciodată nu privim şcoala românească din mai multe perspective, ci doar din aceea care ne oferă posibilitatea de a-i critica pe cei care, de voie sau de nevoie, fac parte din acest sistem.

Spectacolul Limite, regizat de Radu Apostol, pe un text de Mihaela Michailov şi Radu Apostol, investighează sistemul de educaţie aşa-zis "clasic" prin analiza mentalităţilor adulţilor implicaţi, fie ei profesori sau părinţi.

Conflictul principal al spectacolului este generat de lipsa de armonie a perspectivelor unei profesoare care a asistat la perpetuarea unor situaţii de abuz asupra unei fetiţe, Tereza, ce culminează cu un abuz fizic, şi tatăl lui Matteo, copilul agresor. De-a lungul unei conversaţii telefonice insiduoase şi manipulatorie, părintele minimizează faptele agresive ale fiului său, relativizează agresiunea punând-o pe seama unor impulsuri adolescentine, justifică comportamentul fiului său prin faptul că Tereza este, ca urmare a supraponderabilităţii ei, obiect de batjocură al întregului grup de colegi ai ei şi încearcă să o mituiască / îmbuneze pe profesoară, oferindu-i un abonament la Festivalul George Enescu. Cei doi, profesoara şi părintele, nu împărtăşesc aceleaşi opinii, principii şi valori, iar prin ei textul prezintă două perspective diferite, antagoniste, asupra fenomenului de bullying, un fenomen atât de des întâlnit în şcoli la momentul actual.

Diferenţa de statut social dintre agresor şi victimă joacă un rol esenţial în evoluţia şi ulterior deznodământul întâmplării, deoarece dacă părintele lui Matteo este unul dintre sponsorii şcolii, Tereza provine dintr-o familie fără posibilităţi materiale. În timp ce copilul agresor are de partea sa părinţii care îi devin "avocaţi", pentru victimă nu se încumetă nimeni să vorbească, cu excepţia profesoarei. Cauza profundă care generează comportamentul agresiv al lui Matteo nu este analizată şi, implicit, nici problema nu e rezolvată pe termen lung.

Discuţia dintre profesoară şi directoarea şcolii analizează un posibil transfer al unuia dintre copii pentru rezolvarea de faţadă a situaţiei. Pe de o parte este profesoara care susţine cauza Terezei, fetiţa supraponderală ce a fost agresată, iar pe de altă parte este directoarea care este de partea lui Matteo, elevul cu tulburări comportamentale cauzate de indiferenţa părinţilor săi în procesul maturizării sale. Pe termen scurt, Matteo scapă de pedepse grave, fiind luată în considerare doar ideea scăderii notei sale la purtare, în ciuda faptului că el recidivează printr-o agresiune scrisă orientată împotriva profesoarei. Însă pentru Tereza, fata vulnerabilă fără posibilităţi financiare, nu doar că nu există vreo salvare, dar situaţia ei se agravează.

Sistemul educaţional, prezentat din multiple perspective prin monoloage ale unor diverşi profesori care problematizează în scenele din a doua parte a spectacolului întreaga situaţie din patrulaterul Tereza - Matteo - profesoară - părinte, pare a fi un şantier pe care nu rezistă niciun fel de construcţie, deşi există materialele necesare. În acest sens, decorul, realizat de Gabi Albu, este cât se poate de minimalist, dar sugestiv şi funcţional, şi contribuie la crearea unor scene cu un impact vizual puternic. Povestind cum micile înţelegeri au rezolvat problemele de-a lungul timpului, o profesoară ascunde câteva hârtii sub nişte pietriş (care face parte din decor), parcă ilustrând zicala "Dacă bagi mizeria sub preş, ea nu va dispărea". Eşecurile acestui sistem se concentrează, aşadar, în jurul celor care, cel mai adesea din cauza unei situaţii materiale precare, devin vulnerabili.

Din punct de vedere actoricesc, avem de a face cu un tur de forţă. Mihaela Rădescu interpretează alternativ toate rolurile din spectacol, fiind vorba de un one-woman show atipic. Este de apreciat efortul actriţei care, deşi are numeroase roluri, reuşeşte cu brio să le individualizeze şi să le ducă la bun sfârşit, cu ajutorul semnificativ al lui Alex Bălă care asigură muzica şi spaţiul sonor al spectacolului prin realizarea live a unor efecte de modulare a vocii Mihaelei Rădescu care ajută la diferenţierea multiplelor personaje aflate în dialog.

Bazat pe un caz real documentat printr-un îndelung proces de echipa spectacolului, Limite oferă o radiografie dureroasă a şcolii româneşti de astăzi, ca organism disfuncţional. Dezechilibrul de forţe între profesori şi părinţi izvorăşte din subfinanţarea învăţământului şi duce la parteneriate reprobabile şi condamnabile. Dezechilibrul de forţe dintre profesori şi copii sau dintre diferite categorii de copii au consecinţe. "Ce, un copil timorat nu e mai uşor de educat?" întreabă tatăl agresorului, reflectând, probabil, o întreagă mentalitate ce este departe de a fi schimbată. Astfel, privim neputincioşi circumstanţele şi slăbiciunile personale în urma cărora, deşi nimeni nu pare a avea o vinovăţie decisivă, un copil / mai mulţi copii suferă.

Spectacolul mai abordează problema disciplinelor marginalizate, cum sunt sportul sau muzica. Acestea, deşi aparent neimportante şi tratate ca atare chiar de profesorii disciplinelor considerate importante, aduc un plus de echilibru între corp şi minte, sau un plus de cultură şi deschidere elevilor, lipsa lor având consecinţe pe termen lung. Este criticat, de asemenea, fenomenul lui "10 pe linie", care de obicei nu este motivat de o minte briliantă, ci doar de presiunile exterioare ale părinţilor şi profesorilor, fenomen care ajunge să dea repere false elevilor.

În concluzie, mai toate problemele şcolii izvorăsc din neîncredere. Părinţii nu au încredere în profesori, profesorii nu au bază în elevi (şi nici măcar unii în alţii), iar elevii nu pot conta pe faptul că şcoala îi poate ajuta în vreun fel. Toţi reprezintă un întreg - profesori, elevi, părinţi. Dacă nu se vor încrede toţi în şcoală şi în capacitatea ei de a se schimba în bine şi nu vor munci toţi pentru acest scop, totul va fi fost degeaba.

Profesorii au predat şi apoi s-au predat. Cine a câştigat, de fapt?