Printre spectacolele live ale stagiunii estivale, şi-au făcut rost şi două proiecţii video ale unui spectacol turnat, în cea mai mare parte, în studiourile de pe Molière: Caligula, adaptare de Silviu Jicman, Diana Dumitru şi Ovidiu Guzu, pornind de la textul scris în 1938 de Albert Camus, tradus de criticul Alice Georgescu. În regia lui Silviu Jicman. Caligula a intrat oficial în repertoriul Teatrului Naţional de Televiziune (TNT) pe 8 noiembrie 2020, când a fost difuzat de TVR 2. Şi va intra în repertoriul Festivalului Naţional de Teatru luni 23 noiembrie 2020, când va fi difuzat pe TVR 3 de la ora 8 PM, în cadrul secţiunii Scena FNT la TVR. Şi asta, faptul de a avea producţii proaspete TNT în repertoriul primei (şi, sper, ultimei) ediţii integral online a FNT, va fi bine.
Din păcate, lucrurile de bine se termină, în mare măsură, aici. Pentru că, în ciuda lăudabilelor eforturi de producţie şi de promovare, Caligula nu prea e de bine. Decoruri flamboaiante (Bristena de Satmaari), costume spectaculoase, machiaj pregnant (Cristina Alexandru şi Ţiculina Truică), scene de luptă, scene de dans (coregrafie Corina Aldea), distribuţie amplă (Demeter András, în rolul titular, 16 actori în roluri secundare, alţi 18 actori şi dansatori în roluri de figuraţie), un cal, un text faimos şi atât de puţine lucruri memorabile!
Unele dintre monoloage trec ecranul. Caligula (Demeter András), Caesonia (Daniela Nane), Cherea (Gavril Pătru) şi Scipio (Lari Giorgescu) produc momente când forţa textului are capacitatea de a stârni gânduri. În schimb, aproape toate interacţiunile dintre două sau mai multe personaje sunt lipsite de naturaleţe, de credibilitate. Replicile sunt livrate mecanic, scenele & montajul acestora nu au fluenţă, tensiunea lipseşte, emoţiile sunt excluse.
În multe momente, senzaţia este că, la nivel de meşteşug al teatrului filmat, asistăm la o producţie şcolărească. Rezonabilă la nivel de transmitere a textului, lipsită de aproape orice atenţie la detalii. O aură vetustă, de film înţesat până la sufocare de simboluri, cioburi onirice şi fraze pompoase, caracteristică cinematografiei naţionale de final de anii '90, pluteşte asupra întregii producţii.
Ecartul temporal între stilistica montării lui Silviu Jicman şi data din calendar devine cu atât mai pregnantă, cu cât, din motive de pandemie, cele mai multe dintre instituţiile teatrale relevante din ţară îşi filmează spectacolele din portofoliul curent şi le difuzează online. Diferenţa calitativă dintre cele mai multe dintre acestea şi premiera TNT e majoră. Cât timp Teatrul Naţional de Televiziune monopoliza piaţa producţiilor teatrale prezentate pe ecranele patriei (fie ele de TV, laptop ori tabletă), ofsaidul valoric în care se afla nu era atât de pregnant. În actuala situaţie, însă, nevoia sa de reformare amplă şi profundă devine evidentă.