10 adolescenţi şi-au răspuns la întrebările astea într-o serie de lucrări care descriu fenomenul hărţuirii stradale şi universul emoţional al abuzului. Explorarea creativă face parte din proiectul de intervenţie culturală pe tema hărţuirii stradale Hey, pisi! şi, pentru fiecare dintre cei 10 participanţi, a adus o lentilă nouă de înţeles fenomenul.
Le-am întrebat pe două dintre adolescentele care au ales să pună poezia în scopul căutării unor răspunsuri despre ce a însemnat să se uite la un abuz prin ochii poeziei. Am învăţat de la Raluca şi Mara despre poezia ca scut, dar şi ca eliberare.
Păpuşa preferată
sunt frumoasă, înţeleg -
mi-ai zis şi tu,
mi-a repetat-o şi
un nenea nimeni din tramvai -
doamna de lucrează
la magazinul din colţ
se uita la noi.
aseară se-ntâmpla
o extravaganţă -
era mulată şi cu cheile de la casă
între degetele amorţite -
uitase să îşi ia
hanoracul cu 3 mărimi
mai mari peste ea.
iar dincolo de ce vedem,
nu auzim şi nici nu tăgăduim
că binele există întotdeauna -
căci fata de merge cu
pas grăbit spre casă,
e întrebată dacă vrea să meargă
cu dumnealui acasă -
e ce-i drept foarte gentil
şi mărinimos, domnul X -
nu-i plac răspunsurile
negative, scurte -
dă să o apuce de ghiozdan,
o scapă, fuge cu inima
strânsă şi nu se uită înapoi.
şi când timpul se opreşte,
iar maşinile nu circulă,
oamenii stau în loc -
îi cauţi în buzunare -
buletin cu două feţe,
când pe una, când pe alta
CNP-ul e transparent,
sunt fără identitate.
ce faci, când îţi îngheaţă
plămânii, căptuşiţi cu dioxid?
întreabă-le pe ele,
alergau în ploaie -
sunt îmbrăcate-n ţurţuri.
(Raluca Tărtăreanu, 16 ani, Ploieşti)
*
Un colier neuniform
R.T.: Poate suna absurd şi clişeic, dar prin poezie am putut scrie şi aranja cuvintele exact în ordinea gândurilor mele. E ca un maldăr de mărgele, de diferite forme şi culori, pe care îl iei şi-l pui pe aţă exact cum îţi surâde, chiar dacă poate părea cam ciudăţel colierul tău neuniform.
Să arunc fix ce-mi vine pe limbă într-o ordine care într-o conversaţie purtată prin viu grai n-ar avea vreun sens anume e mult mai complicat decât să aştern cuvintele exact cum le-aş vorbi. În poezie dacă vreau să pun linie de pauză, am să pun o linie de pauză. Pot face pauze ca să explic ceva sau, din contră, să spun ceva irelevant. Sau fără vreun motiv mai mult decât o simplă pauză - exact ca acum.
Ce vreau să zic e că e vocea mea de fapt iar, mai ales prin proiectul Hey, pisi!, simt că am reuşit să mă fac auzită. Pentru că am trecut prin aşa ceva, pentru prietenele mele ce au fost şi ele păţite, pentru toată lumea ce a trecut prin cel puţin un episod de hărţuire stradală. E pentru ce simt şi pentru atunci când vreau să vorbesc.
*
Câteva file din sine
R.T.: Cred că Hey, pisi! a fost un mare stimulent pentru mine pe plan personal. Nu am fost niciodată o persoană care a stat foarte bine la capitolul "încredere de sine", dar prin prisma proiectului ăsta am reuşit să mai citesc câteva file.
Toţi oamenii care m-au susţinut şi m-au citit, dar şi faptul că mi-am văzut propriile cuvinte expuse în centrul capitalei, au însemnat enorm. Atâtea gratulări primite m-au făcut să observ că a le mulţumi la schimb nu mai era de-ajuns, începuse să-mi pară atât de vag spus. Mulţumesc? Mulţumesc din suflet? Dar era tot ce puteam scoate pentru că, pe cât mi se părea de vag şi de gol, pe atât era ceva ce simţeam şi voiam să eman. Măcar recunoştinţă, dacă mai mult nu.
Nume de botez
mami, care e verbul?
partea ce face acţiunea
atunci când ghemotocul de sârmă
prinde în dinţii slinoşi coapsele mele acoperite
când le rânjeşte strategic
unind două aţe pe megafonul româniei libere
scuipă spre mine cu gura închisă
majoritatea dorindu-şi să se înece
cu ce n-a apucat să ejaculeze
îmi împing primii doi centimetri ai unui ac în frunte
din cauza prenumelor
îngăduite
oferite
date cu forţa zilnic
(hei
frumoaso
ce ţi-aş face
de ce nu zâmbeşti)
trigonometria la borcan îmi ratează şansele să ţip ajutor
ajutor unei instituţii ce dă noroc pe la colţuri cu furnicăturile
pipăielile
constrângerile
toate sciatice
mi se zice în vreun fel în fiecare zi
primesc adjective în fiecare zi
dar niciodată nu sunt verbul
nu ajung să fac eu acţiunea
sunt partea aia de umplutură dintr-o frază
pusă acolo pentru cei de-a opta
în caz că le pic la capacitate
improbabilă
(Mara Cioroianu, 18 ani, Bucureşti)
*
Poveste fără teamă
M.C.: Scriu poezie de ceva timp, dar acum recunosc că a fost mai dificil. Este un subiect despre care nu se vorbeşte, ni se spune să trecem peste, ulterior hărţuirea devenind o acţiune normală în rândul societăţii. De multe ori, nu ne crede nimeni. Şi nimeni nu e martor când un tip random te înghesuie intenţionat sau te atinge fără consimţământ. Însă acum n-am mai cenzurat, aşa cum ne cer agresorii. Şi nici n-am grăbit pasul.
Poezia m-a ajutat să rămân locului şi să-mi spun povestea fără teamă.
*
O surpriză
M.C.: E prima expoziţie stradală la care particip şi pot spune că tot procesul de creaţie a fost unul nou, dar interesant. La sfârşit, am fost şi eu surprinsă de ce mi-a ieşit şi cum am putut să văd prin artă toate comentariile primite în toţi aceşti ani. Am avut sprijin din mai multe părţi, astfel încât mi-a fost mai uşor să mă exprim şi să nu mă tem de rezultat.
***
Expoziţia outdoor Hey, pisi! poate fi văzută până la finalul lunii noiembrie 2020 pe gardul Muzeului Municipiului Bucureşti - Palatul Suţu. Mai multe despre eveniment aici.
Proiectul Hey, pisi! este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.