decembrie 2020
"Şi, cum e Hoţii?", am fost întrebat după premiera online de vineri seara a Teatrului Naţional din Târgu Mureş - Compania Liviu Rebreanu. "E cald, haios, oleacă grav, oleacă lejer. De văzut cu şi de plăcere".


Irlandezul Conor McPherson a scris This Lime-Tree Bower în 1995. Cristi Juncu a tradus textul 14 de ani mai târziu, preferând titlul Hoţii, şi l-a montat la Târgu Mureş, la independentul Teatru 74. Cu Marius Turdeanu (Frank), Theo Marton (Ray) şi Cătălin Mîndru (Joe), în distribuţie. În 2020, pe final de an şi (sperăm) pandemie, Juncu şi-a resuscitat producţia târg-mureşeană, mutând-o în portofoliul companiei Liviu Rebreanu a Naţionalului, cu aceiaşi Marius Turdeanu şi Theo Marton, dar, de data aceasta, cu Cristian Iorga în rolul lui Joe.
. Premiera s-a întâmplat în versiune live - online, cei trei actori jucând vineri, 11 decembrie 2020, pe scena teatrului în faţa camerei de luat de vederi a cărei transmisiune a fost distribuită via Internet oriunde s-a găsit un plătitor de bilet.

Trei scaune. Trei bărbaţi. Trei mărturisiri. Trei serii de monoloage, în ordinea Joe - Ray - Frank şi de la capăt. Câte un actor, pe rând, la cuvânt, ceilalţi doi, mimică, gestică, haioşenii cât încape. Pentru cei care au văzut Iluzii de Ivan Vîrîpaev la Act, tot în regia lui Juncu, (şi) cu Theo Marton în distribuţie, aşezarea în scenă şi ideea regizorală trebuie că vă sunt foarte familiare. Text alert, deştept, presărat cu răsuciri simpatic-neaşteptate de situaţie, actori în prim-plan, cu bucăţi consistente de text, jucate nuanţat, capabili să ţină e-spectatorul aproape, în priză, în alertă.

Un oraş universitar din Irlanda. Un adolescent (Joe), fratele lui mai mare (Frank) şi un profesor universitar la filozofie (Ray). Joe e elev de liceu, Frank îl ajută pe tatăl său la micul restaurant al familie, Ray e iubitul surorii lui Joe şi Frank. Cei doi adulţi au oarece înclinaţie spre alcool. Bonus, universitarul are o ultra-înclinaţie spre femei, cu precădere studente. Joe tânjeşte spre prima sa experienţă sexuală. Frank realizează că familia sa are grave problemele financiare şi încearcă să le rezolve.

În oraş, soseşte o somitate din domeniul filozofiei. Ray plănuieşte să-şi întrerupă sictirul profesional şi să devină celebru făcând ceva total neaşteptat. În acelaşi timp, Frank plănuieşte să întrerupă jena financiară a tatălui său şi speră să rămână anonim făcând ceva total neaşteptat. În acelaşi timp, Joe plănuieşte să devină adult şi are parte de ceva total neaşteptat.

Fiecare dintre cei trei bărbaţi se ia la harţă cu ceea ce ameninţa să devină un destin nasol. Care mai bine gândit, care mai la plezneală. Care mai cu cap, care mai la instinct. Le iese? Nu le iese?

După care se aşază pe scaun şi ne spun istoriile. Noi râdem, bem din bere (mno, avantajele e-teatrului), mai aruncăm un ochi la brad şi ne gândim c-am putea fi oricând în locul lor. Mă rog, ar diferi detaliile, dar cadrul general ar fi cam acelaşi. The big picture, cum s-ar traduce. Oameni, defecte, nedreptăţi, vise, un pic de fapte, parola de după, mahmureala de a doua zi. Viaţă. Oameni. No big deal.

De: Conor McPherson Regia: Cristian Juncu Cu: Marius Turdeanu, Cristian Iorga, Theo Marton

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus