Festivalul s-a dovedit a fi un succes. Cinefilii canadieni au cumpărat aproape 50.000 de bilete şi, în ultima zi a festivalului, distribuitori din toata lumea achiziţionaseră deja 10 din cele 50 lungmetraje incluse în selecţia din acest an (numai Netflix a dat peste 60 milioane de dolari pe trei dintre ele). Să vedem aşadar care a fost oferta TIFF din 2020, grupată pe câteva secţiuni, aşa cum s-a văzut de pe canapeaua mea.
The room where it happened...
One Night In Miami
Mult-apreciata actriţă Regina King se mută pentru întâia oară în spatele camerei de filmat şi ecranizează o piesă de teatru a lui Kemp Powers, care ne spune o poveste (fictivă) dintr-o noapte din anii '60: noaptea de după victoria lui Cassius Clay (care nu era încă Muhammad Ali) asupra lui Sonny Liston din 1964, noapte în care proaspătul campion mondial se întâlneşte cu alte trei personalităţi de culoare ale vremii: liderul civic / religios Malcolm X, cântăreţul Sam Cooke şi fotbalistul Jim Brown. Tânărul Cassius se aşteaptă să-şi celebreze victoria împreună cu prietenii lui, dar domnul X are alte planuri pentru restul nopţii, pentru "fratele" Cassius, şi pentru Frăţia Islamului pe care o conducea. Povestea începe greoi (ca un meci de categorie de grea în care oponenţii par a se studia unul pe celălalt), dar odată intrată în ritm, această noapte în Miami îşi ia zborul - şi te ia cu ea.
În concluzie... un challenger la câteva titluri mondiale (a se citi Oscaruri), în special pentru Kingsley Ben-Adir, al cărui Malcolm X are greutatea şi profunzimea de rigoare.
The Way I See It
Documentarul regizat de Dawn Porter îl portretizează pe Pete Souza, fostul fotograf oficial al Casei Albe în timpul mandatelor lui Barack Obama, care s-a bucurat de un acces fără precedent până (şi de) atunci la "liderul lumii libere". The Way I See It e echivalentul cinematografic al unei coffee table book, de fapt, companionul a două astfel de albume scoase chiar de Souza, care se doreşte a fi atât un istoric al unei prezidenţii (vezi Obama: An Intimate Portrait) şi un critic acerb al alteia (Shade: A Tale of Two Presidents). Souza a devenit cu adevărat faimos când pagina lui de Instagram, în care alătura fotografii cu Obama şi Trump în contexte oarecum asemănătoare dar având comportamente total diferite, a devenit mega-viral. Un amănunt care-l face pe Souza un personaj încă şi mai interesant este că aceasta a fost şi fotograful oficial al lui Ronald Reagan. Asta după ce a fost fotograf la National Geographic...
În concluzie... un pansament pentru sufletul tuturor celor (din America sau de aiurea) care suferă când văd ce s-a ales de instituţia prezidenţială din SUA.
Femei în pragul...
Shiva Baby
Mi-am pus speranţe în "bebeluşul" ăsta (canadian) cu o premisă atât de promiţătoare: o studentă se întoarce în orăşelul natal pentru un priveghi (de rit iudaic), unde e înăbuşită de atenţia rudelor, eclipsată de fosta iubită, şi unde, colac peste pupăză, dă şi peste actualul sugar daddy, împreună cu a sa perfectă familie... Oy vey! Deşi are doar 77 de minute, Shiva Baby a părut pe alocuri interminabil. Comedia de moravuri uşurică după care tânjeam s-a dovedit a fi îngreunată (şi trasă-n jos) de clişee ostenite, indiferent de etnie şi orientarea sexuală şi-abia salvată de câteva glume (in)decente.
În concluzie... veşnica (re)pomenire a poveştii tânărului nord-american (de rit iudaic) infantilizat de părinţi sufocanţi şi aşteptările lor nerezonabile.
Passion Simple
Danielle Arbid ecranizează unul din cele mai hot romane franţuzeşti din ultimii ani, auto-ficţiunea autoarei Annie Ernaux despre o intelectuală cu un copil care devine obsedată de un bărbat mai tânăr care, oficial, e un diplomat rus la post în Paris şi cu care, vorbind pe şleau, n-are nimic în comun decât sentimentul din titlu. O pasiune intensă şi inexplicabilă cum numai la adolescenţi mai vezi... O afacere amoroasă clandestină pe mai multe planuri: nu numai că junele apare şi dispare pe nepregătite, dar mai e şi însurat, deci nu poate fi sunat... O relaţie de dependenţă toxică, ce-o face pe protagonistă aproape să uite că are un fiu adolescent prin casă...
În concluzie... o legătură carnală - şi-atât.
Penguin Bloom
Dacă criticii ar mai sta la coadă la proiecţiile de presă, ca "pe vremuri", s-ar fi găsit deja unul să-l poreclească "filmu' cu coţofana". Asta în caz că, dac-ar fi să fac o glumă încă şi mai proastă, nu i-ar fi zis Birdwoman... Deci filmul, bazat pe o poveste reală, ne prezintă familia Bloom. Cameron (Andrew Lincoln) e fotograf şi (evident...) apicultor. Sam (Naomi Watts) e soră medicală şi (evident...) surferiţă. Au trei băieţi - frumuşei, isteţi şi (evident...) sensibili. O vacanţă în Tailanda, unde un accident tragic o paralizează pe Sam, e urmată de luni bune (vorba vine) de depresie. Un an mai târziu, băieţii aduc acasă un pui de coţofană rănit pe care-l numesc Penguin, care devine un membru al familiei (de unde şi titlul filmului) şi care îi aduce lui Sam o rază de speranţă şi-un sentiment de împlinire. Penguin e jucat, cu mult talent, de zece coţofene reale - dresate, la rândul lor, cu mult meşteşug.
În concluzie... o poveste "inspiraţională" (chit că un picuţ simplistă) despre căile misterioase de a trece, dacă eşti norocos, peste o traumă.
(va urma)