Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Zilele Filmului Italian 2005

Mari actori (şi regizori) ai cinematografului italian


Revista 22, decembrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ediţia de anul acesta a Zilelor Filmului Italian la Bucureşti (21-27 octombrie 2005) a grupat filme vechi şi noi sub titlul "Mari actori de ieri şi de azi". Numele e mai mult un pretext de a prezenta câteva capodopere în copii restaurate, plus câteva filme recente de calitate. El (numele mini-festivalului) ar fi putut fi la fel de bine "Mari actori, mari regizori" sau oricare altul. Ceea ce contează sunt filmele aduse de Veronica Lazăr, filme care, încă o dată, au făcut sală plină. Surprinzător şi îmbucurător, pentru că unele din ele sunt programate de 2-3 ori pe stagiune la Cinematecă, altele pot fi văzute la TV...

Au fost 3 filme recente şi 5 clasice şi invitat vicepreşedintele Asociaţiei Criticilor de Film din Italia - Piero Spila.

Le Conseguenze dell'amore / Consecinţele iubirii (2004), de Paolo Sorrentino (cu Toni Servillo, Olivia Magnani - nepoata Annei), e considerat o revelaţie a cinematografului italian, obţinând mai multe premii David di Donatello (Oscarurile italiene) anul acesta: pentru film, regizor, scenariu (Paolo Sorrentino ambele), actor (Toni Servillo), imagine (Luca Bigazzi). E, într-adevăr, un film destul de atipic pentru exuberanta cinematografie peninsulară, care şi-a obişnuit spectatorii cu filme gălăgioase, în care se vorbeşte mult şi tare (firesc, căci doar sunt meridionali). Excepţia era deja Michelangelo Antonioni, cu a sa criză de comunicare, pe care a reluat-o în mai toate filmele lui, iar Le Conseguenze dell'amore are ceva din tuşa lui Antonioni. Merge mai departe însă şi propune o atmosferă de-a dreptul glacială, relaţiile dintre oameni sunt aproape inexistente. Cadre lungi, statice, voce din off, replici foarte puţine şi interioare omniprezente creează senzaţia de claustrare şi izolare pe care şi-o doreşte regizorul. E vorba de un bărbat de 50 de ani, pedepsit de Mafie să se izoleze într-un hotel din Elveţia, pentru mulţi ani. Să trăiască mai ales în interior, să iasă foarte puţin. O poveste stranie şi un film pe măsură, singular în cinematografia italiană.

L'Ultimo bacio / Ultimul sărut (2001), de Gabriele Muccino, e la polul opus faţă de Le Conseguenze..., cu o panoplie de actori contemporani de vârf, printre care Stefano Accorsi şi Giovanna Mezzogiorno. A obţinut 5 premii David di Donatello în 2001, pentru regie, actriţă în rol secundar (Stefania Sandrelli), producător, montaj, sunet. E o comedie dramatică, având un ritm alert şi un ton amar, despre obsesiile oamenilor din societatea zilelor noastre: viaţa de cuplu, reuşita profesională, îmbătrânirea, căutarea a ceva măreţ... Un carusel, năucitor pe alocuri, cu opt personaje (toate învârtindu-se în jurul cuplului Carlo-Giulia). Montajul (Claudio di Mauro) e într-adevăr excelent, impecabil, el e cel care dă panorama, imaginea de ansamblu, compusă din frânturi, a societăţii italiene de azi. Un film ambiţios, care-şi atinge scopul, acela de a îngloba o lume în câteva relaţii-tip.

În sfârşit, al treilea film recent - La Meglio gioventù / Cei mai frumoşi ani (2003), de Marco Tullio Giordana - a câştigat premiul secţiunii Un certain regard, la Cannes, şi 6 David di Donatello (printre care pentru cel mai bun film, regizor, scenariu). E un film-fluviu, de 6 ore, în tradiţia lui Edgar Reitz, cu al său Heimat - Eine deutsche Chronik, film în 10 episoade (continuat cu o parte a doua şi o parte a treia), în principiu pentru televiziune, dar care a fost proiectat şi în cinematografe. Acţiunea din La Meglio gioventù se întinde pe vreo 40 de ani şi e centrată pe doi fraţi - Nicola şi Matteo (Luigi Lo Cascio şi Alessio Boni). Un film care, în afara ambiţiilor şi a lungimii, nu are nimic în plus faţă de filmele epopeice, cu multe desfăşurări de forţe şi construcţii grandioase.

De la Antonioni la Scola, clasicele au acoperit zone diverse ale cinematografului italian din perioada lui de glorie - comedie, dramă, melodramă, film de război... Cronaca di un amore / Cronica unei iubiri (1950) e filmul de debut al lui Antonioni (cu Massimo Girotti şi Lucia Bosè), anunţând deja stilul şi temele ce aveau să-l consacre. Mario Monicelli a fost prezent cu două filme - La Grande guerra / Marele Război (1959), cu Alberto Sordi, Vittorio Gassman, Silvana Mangano, tragi-comedie ce-şi păstrează umorul şi gravitatea şi astăzi; şi Amici miei / Prietenii mei (1975), prima parte a unei trilogii de succes în Italia, cu Ugo Tognazzi, Philippe Noiret, Adolfo Celi, Duilio Del Prete, Gastone Moschin...

E la fel de cuceritoare ca acum 50 de ani Anna Magnani în Bellissima (1951), din perioada "neorealistă" a lui Luchino Visconti. E o melodramă ce nu va cădea niciodată în desuetudine, graţie umanismului şi căldurii actorilor şi regizorului şi graţie ştiinţei lui Visconti de a merge foarte adânc, în profunzimile sufletului uman.

Iar Una Giornata particolare/O zi specială (1977), de Ettore Scola, cu Marcello Mastroianni şi Sophia Loren în mare formă, e una din acele combinaţii perfecte de dramă şi comedie, cu tuşe melo, în care a excelat cinematograful italian.



 Toate articolele despre Festivalul de film Zilele Filmului Italian 2005


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 Zilele filmului italian 2005 - Mari actori de ieri şi de azi, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer