ianuarie 2021
Az ember, aki csak azt tudta mondani, amit olvasott / Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea
Pe scenă, şase oameni, aşezaţi în jurul unei mese. Ecranul televizorului / laptopului împărţit în două. În partea de jos, o cameră fixă, privind scena din sală, din perspectiva unui spectator de teatru, filtrată sepia. În partea de sus, o cameră mobilă, lentă, măturând de la dreapta la stânga şi retur acelaşi cadru, dar de undeva din adâncurile scenei. Cine e în stânga cum priveşti pe ecranul de jos, e în dreapta cum priveşti în ecranul de sus. Şi invers. Uneori, pe ecranul de sus curg alte imagini decât cele descrise mai sus, captate de alte camere mobilă, mânuite pe scenă sau în culise (video: Mona Szucsik, Sorin Szucsik, Bogdan Spulbat).

E ianuarie 2021, Timişoara, Teatrul Maghiar de Stat Csiki Gergely, pandemie. Premiera absolută a textului Az ember, aki csak azt tudta mondani, amit olvasott / Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea, în regia autorului Adrian Sitaru (dramaturgie: Nóra Balázs), are loc online. Cea offline va urma când o vor permite cifrele. În cazul reprezentaţiilor offline, ecranul de jos va dispărea.

În prolog şi la final, la masă vor fi două personaje: Cosma, omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea (Kocsárdi Levente) şi prietena lui, Julie (Vajda Boróka). Ei vorbesc despre iubire şi asumare. Lângă ei, vor lua loc personajele lui Jancsó Előd / Czüvek Loránd (Romeo, cel care va propune jaful), Lőrincz Rita (Sasha), Hegyi Kincső / Lanstyák Ildikó (Gilda) şi Molnos András Csaba (Bogdan). Patru fraţi (Romeo, Cosma, Sasha, Gilda) şi doi dintre prietenii / iubiţii lor (Bogdan, Julie). Aceleaşi prenume precum personajele din Ilegitim, filmul de lungmetraj al lui Adrian Sitaru din 2016. Aceleaşi prenume precum personajele din Ilegitim, spectacolul de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, realizată tot de Sitaru 2018. Şi la Cluj, ca şi la Timişoara, în cadrul unui program de teatru-cinema iniţiat de teatrul de limbă maghiară din localitate.

Cei şase vorbesc despre planul de a jefui o bancă, unde se aşteaptă ca cea mai mare parte a prăzii să fie reprezentată de banii pentru pensii. Cât de moral e un astfel de jaf? Dar dacă el e determinat de nevoia de a face rost de banii necesari salvării unui bebeluş? Că veni vorba de moralitate şi criminalitate, când e moral să ucizi? Când subiectul actului e un om? Un câine? Un porc? Un ţânţar? Care e graniţa? Mai interesant, cine trasează graniţă? Potenţialul criminal sau societatea în care acesta a fost educat / care ar putea să-l pedepsească?

Dialogul e la fel de febril, zgomotos şi contradictoriu ca în cele în două Ilegitim-uri. Dilemele morale sunt la fel de atroce (potenţate de un vag iz vetero testamentar / kieslowskian) ca în orice titlul de Sitaru (Colivia, Valuri, Domestic, Pescuit sportiv, Fixeur, you name it). Febrilitatea derulării de vorbe şi gesturi are ceva Malmkrog-ian. Spectatorul se simte asaltat, privirea urmăreşte cu greu subtitrarea, creierul urmăreşte cu greu sensul cuvintelor. Ritmul e aiuritor, pulsul creşte, uneori imaginea din partea de sus a ecranului pleacă alături de câte un personaj care tace şi face undeva în restul casei / decorurilor (director de imagine: Adrian Silişteanu, decoruri & costume: Velica Panduru).

Tatăl celor două versiuni de Ilegitim lipseşte. Rolul şi imaginea sa sunt invocată de Maria (Tokai Andrea), vizitatoarea care reînvie una dintre marile dileme ilegitime: e OK ca un medic din perioada ceauşistă să cheme procuratura atunci când o pacientă îi solicită un avort? Accentul din Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea cade pe schimbarea de atitudine a celor şase (mai precis, a celor 4 copii ai tatălui medic acuzat). Previzibil, copiii iau acum partea tatălui (văzut ca apostol al prezervării vieţii, chiar şi cu preţul apelării la procuratura unui regim dictatorial). În acelaşi timp, constatând că Maria rămâne neînduplecată în intenţia ei de a-i evacua din casa pe care tocmai pe care o recâştigase în instanţă (după ce Ilegitim-urile ne învaţă că tatăl celor patru preluase casa în urma turnătoriei prilejuite de dezvăluirea intenţiei de avort), cei patru & cei doi pun la cale & în aplicare un plan cu semn moral diametral opus.

Apoi, Sitaru face o mişcare de geniu şi pune totul sub semnul întrebării. Atât pentru cele şapte personaje, cât şi pentru noi, spectatori. Restul distribuţiei ţâşneşte pe scenă pe post de fals regizor tehnic, director de teatru, personal tehnic, etc. Personajele (desigur că tot Sitaru, dar vă propun să-mi acceptaţi convenţia) se revoltă, însă, şi nu vor să se recunoască drept simple plăsmuiri. Au fost inventate, deci, există! "Nu credem ce vedem, ci vedem doar ce credem!".

La final, revenim la cuplul primordial şi la băiatul care nu putea vorbi decât ceea ce citea (motiv pentru care iubita & prietenii îi scriau pe o foaie subiectul discuţiei). Fără foile din faţă nu putea spune decât "Fuck!", pe care îl repeta până la obsesie. Cu ajutorul fetei, dă la o parte cârja velină şi începe lungul drum al învăţării vorbirii pe cont propriu (mă rog, aici e un pic neclar cât de pe cont propriu se poate numi rostirea unui "Szeretlek / Te iubesc!" repetat după iubită).

Jaf, crimă, avort, răzbunare, gândire pe cont propriu. Ce e real, ce e ficţiune, cât de reali sunt oamenii, cât de ficţionale sunt personajele. Adrian Sitaru reuneşte în acest spectacol cu totul remarcabil multe dintre temele sale favorite şi, cu ajutorul unei trupe de actori şi de co-realizatori artistici cu totul remarcabili, ni le pasează cu generozitate, dibăcie, empatie şi prietenie. Întrebările lui sunt şi ale noastre, moralitatea & realul sunt work-in-progress-ul vieţilor noastre digitalizate, VR-izate, multi-tehnologizate şi, totuşi, etern / încă în marile valori / dileme clasice ancorate.



De: Adrian Sitaru Regia: Adrian Sitaru Cu: Kocsárdi Levente, Lőrincz Rita, Czüvek Loránd, Jancsó Előd, Vajda Boróka, Lanstyák Ildikó, Hegyi Kincső, Molnos András Csaba, Tokai Andrea, Kiss Attila, Mátyás Zsolt Imre, Barti Lehel András, cățelul Ronță

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus