Primul lucru când vin acasă de la serviciu, mă rog, nu chiar primul, dar primul când intru în bucătărie să prepar sau să încălzesc mâncarea, este să dau drumul la radio. Şi radioul meu este fixat exclusiv pe Radio România Cultural. Recunosc vocea Luanei Pleşea care, chiar în acel moment, intră în dialog cu Saviana Stănescu, un nume deja consacrat în lumea teatrului din America şi România. Aşa am aflat despre spectacolul-lectură Bee Trapped Inside the Window, realizat online de Vernice P. Miller, având la bază piesa semnată de Saviana Stănescu, a cărei premieră a avut loc pe 26 februarie 2021 şi care a putut fi urmărit, gratis, până în data de 21 martie 2021. Generozitate, spun.
Saviana Stănescu (foto: Jody Christopherson)
Nu ştiu cum ar fi tradus Saviana titlul piesei sale în româneşte, eu am să o fac mot-à-mot: Albină prinsă în capcana ferestrei. Un titlu sugestiv, explicit chiar, după ce urmăreşti firul poveştilor care se derulează. Vă puteţi imagina, desigur, albina care, dintr-o curiozitate olfactivă sau vizuală doar de ea ştiută, pătrunde în casă, precum un oaspete nepoftit, şi rămâne captivă, debusolată şi parcă fără putinţă de ieşire. Cam aşa sunt şi cele trei personaje feminine care au fost puse sub lupa dramaturgului.
Întreaga poveste se desfăşoară "într-un cartier de oameni înstăriţi din micul oraş Connecticut, cu doar câteva case cu generoase curţi", cum ne spune Saviana Stănescu în debutul piesei. Trei femei, de etnii diferite: May - asiatică, Sasha - rusoaică şi Mia - metisă. May are 60 de ani, locuieşte în casa de vis-à-vis de Sasha, şi e menajera unei familii bogate, cu copii şi tabieturi multiple. Sasha se roteşte în jurul vârstei de 50, este un manager corporatist de succes, descinsă în America tuturor posibilităţilor de la vârsta de 16 ani. Este bogată, mamă singură şi dependentă de vin, roşu, sec (nu că asta ar fi atât de important sau că o descrie cumva pe Sasha, ci aşa îmi place să mi-o imaginez). Mia, fiica Sashei (rezultatul unei escapade dintre rusoaica Sasha şi un negru african) este o puştoaică de culoare, la care se raportează întreg parcursul poveştilor, din punct de vedere temporal. Piesa este împărţită în nouă scene, mai degrabă din această perspectivă temporală, care este axul principal în jurul căruia se derulează introspecţiile personajelor. Astfel scena întâi are loc când Mia are 12 ani, apoi următoarea scenă când are 11, următoarea când are 8, după care revine la 12 (vor fi câteva scene la vârsta aceasta), iar de aici scenele se desfăşoară cronologic, până la vârsta Miei de 16 ani.
Trei femei, spuneam, care se confruntă, fiecare, cu propriile temeri, cu propriile dorinţe, dar şi cu o incapacitate de a depăşi anumite momente sau stări.
May este, parcă de când se ştie, în serviciul acelei familii. Este precum un robot care se culcă cu noaptea în cap şi se trezeşte dimineaţa devreme: "5 a.m., wake up, barefoot, cold floor, silent, door squeaks... / 5 a.m., mă trezesc, picioare goale, podeaua rece, linişte, uşa scârţâie...". Este un ritual pe care îl practică de zeci de ani: curăţă, spală vase, spală copiii, găteşte, suportă cu stoicism toanele şi răutăţile stăpânilor, care, din spusele ei, nu au o viaţă prea fericită (copiii sunt răsfăţaţi şi răutăcioşi, părinţii se ceartă permanent din motive stupide). "Kids hate me. Say: stupid. I am not stupid / Copiii mă urăsc. Spun: proastă. Eu nu sunt proastă.", spune May. Este conştientă de situaţia ei ("Family eat. I served / Familia mănâncă. Eu servesc."), cu care s-a mulţumit atât de mult timp. Este într-o rutină din care pare că nici nu vrea să iasă, pentru că are casă şi masă. Obsesia stăpânei pentru curăţenie - pe care nu o face ea şi care e de fapt o tortură psihică menită să o ţină sub papuc pe femeia fără drepturi în casă - devine obsesia ei: "Mistress didn't like sink dirty / Stăpânei nu îi place chiuveta murdară" sau "Mistress always check corners / Stăpâna verifică întotdeauna colţurile". Singura ei bucurie este atunci când scoate câinele la plimbare şi respiră aerul curat: "Breath! In - out, in - out / Respiră! Inspiră - Expiră" şi vede flori, albine, fluturi, păsări... culori. Culorile o bucură cel mai mult pentru că viaţa ei este atât de cenuşie. Este, de fapt, o sclavă din secolul XXI. "Don't dream! / Nu visa!", îşi spune noapte de noapte când se culcă la 2 a.m; dar dorinţa visului este mai puternică şi în timp ce se spală, la 5.a.m., îşi spune "Dream! Fresh air. Breath! Colours, birds, honey bees... Visează! Aer curat,. Respiră! Culori, păsări, albine...".
Sasha este o femeie de succes, bogată, frumoasă, dar faptul că este singură şi cu un anumit bagaj familial mai puţin fericit a făcut-o dependentă de băutură. De aici şi incapacitatea ei de a se apropia de propria fiică, de a comunica cu ea, precum şi obsesia pentru vârstă şi teama de îmbătrânire (cândva era balerină, cândva era model, ne spune Mia... acum are riduri). Dar încă are ţâţe pe care şi le vântură la fereastră în faţa Mayei. O urmăreşte permanent pe asiatica din vecini care pare să nu îmbătrânească, în ciuda faptului că este evident cu ce se ocupă.
Mia este copilul de culoare, care se confruntă cu problemele mamei, cu problemele ei, ulterior şi cu problemele vecinei asiatice. Mia, înscrisă la o şcoală de prestigiu, departe de casă, cum altfel pentru o familie bogată, este privită cu ochi curioşi şi răutăcioşi de către ceilalţi copii, pentru că mama ei, mamă singură, este albă, atât de albă, iar ea e de culoare. Mia nu îşi cunoaşte tatăl, dar ar dori atât de mult să îl cunoască, ceea ce o face să şi-l imagineze aşa cum vrea ea, visând mereu la o întâlnire cu el; conştientă fiind că subiectul tata este tabu în casa lor. Dar Mia, în ciuda faptului că nu prea are prietene, că mama ei se confruntă cu consumul în exces de băutură, că nu îşi cunoaşte tatăl şi este privită cu suspiciune în societate, este o fiinţă puternică, maturizată mult prea devreme, care, pe măsură ce înaintează în vârstă, capătă încredere în ea şi în forţa ei de a schimba lucrurile în bine. Îşi identifică pasiunile şi dorinţele, ceea ce îi conferă o siguranţă pe destinul propriu. În final, ea ştie ce vrea să devină, vrea să devină jurnalistă şi se gândeşte să afle mai multe despre May, pentru a o ajuta.
Cele trei femei se urmăresc permanent din dreptul ferestrei, exact cum face albina prinsă în capcana ei. Toate vor să iasă şi parcă nu ştiu cum. May le vede şi simte cu ce se confruntă cele două femei vecine, Sasha şi Mia. Le citeşte pe chip tristeţea. Sasha o priveşte cu curiozitate pe May. O invidiază pentru faptul că pare să nu îmbătrânească, chiar dacă o priveşte cu o uşoară ironie: acelaşi şorţ, aceeaşi jachetă, aceeaşi faţă. Iar Mia le simte, la rându-i, pe amândouă: May este sclava modernă, pe care ar vrea să o ajute şi pe care o va ajuta în final, după ce va avea curajul să vorbească cu ea, iar mama ei este femeia care nu a avut, la rându-i, o relaţie apropiată cu mama ei, este femeia ipocrită care s-a dedicat vinului şi este incapabilă de dialog cu propria fiică, pe care o vede doar ca pe un copil, fără a se întreba ce simte, ce gândeşte, ce dorinţe are. Nu poate decât să-i spună: "You're always be my little baby bee / Întotdeauna vei fi albinuţa mea".
Dar vine momentul declicului pentru fiecare. May ajunge la dentist, un indian de vârsta ei, şi vede în sfârşit perspectiva de a fi privită în lumina sufletului ei curat. Dentistul o curtează şi îi dă întâlnire. May se confruntă cu situaţia de a cere o zi liberă, măcar una, de care nu a beneficiat în zecile de ani de slugărnicie. Rezultatul: incapacitatea familiei americane, învăţată cu rutina lor, cu bunurile lor, printre care şi May, de a înţelege şi de a accepta că femeia care le îngrijeşte copiii şi casa, care le aduce vinul sau whiskey-ul, cerealele, ouăle, care curăţă obsesiv chiuveta şi colţurile încăperilor, este un om, cu sentimente, cu dorinţe, cu vise. Astfel May ajunge la închisoare şi, datorită Miei, va ajunge pe prima pagină a ziarelor cu problematica sclaviei moderne.
Sasha şi Mia ajung să aibă la o discuţie aprinsă, dar necesară pentru un viitor împreună. Mia are curajul de a-i spune mamei sale toate câte s-au strâns în sufletul ei de copil şi de adolescentă: absenţa tatălui şi dorinţa de a-l cunoaşte, absenţa mamei, preocupată mai mult de propria persoană şi de cariera ei, de consumul excesiv de vin (DBM -Drunken Bitch Mother / Ticăloasa mamă beţivă). Îşi doreşte o mamă cu care să împărtăşească bucuriile şi tristeţile, să ţipe, să râdă şi să plângă împreună.
Finalul piesei este unul optimist, al speranţei că lucrurile pot fi îndreptate. Încă nu este prea târziu. May (Malaia sau Malaya, pe numele ei adevărat) este eliberată din închisoare. Dentistul indian o aşteaptă. Timpul parcă s-a oprit în loc şi va porni spre o nouă viaţă. Sasha şi Mia au găsit, în sfârşit, un canal de comunicare. Vinul este uitat. Adevărul şi confesiunea trebuie să primeze.
Piesa Savianei Stănescu vorbeşte explicit de problemele cu care se confruntă, în principal, societatea americană (dar nu numai): sclavia modernă, lipsa comunicării între membrii unei familii, problemele rasiale şi etnice.
Un spectacol emoţionant, care, iată, în plină pandemie (care izolează, care, într-un fel, ne ţine prizonieri), vorbeşte exact despre oportunitatea de a ne autoanaliza, de a ne confrunta cu noi înşine, până la aflarea şi recunoaşterea adevărului despre noi şi despre relaţia noastră cu ceilalţi.
Aflată în camera mea, cu micul meu laptop vişiniu, am aplaudat, de nimeni auzită (poate de vreun vecin), un spectacol / o piesă de teatru care vorbeşte despre o realitate, care e crudă dar e o realitate. Depinde de noi să o schimbăm. Deşi Saviana a ales trei femei ca personaje ale acestei poveşti de viaţă nu îmi pare un gest de mişcare feministă, ci alegerea, pur şi simplu, a evocării din perspectiva unei femei cu spirit de observaţie şi analiză (cu siguranţă cu dorinţe şi trăiri) a realităţii înconjurătoare. (Şi mă duce cu gândul la Tenneessee Williams, la Eduard Albey sau la John Osborne)
Bee Trapped Inside the Window, de Saviana Stănescu
Regia - Vernice P. Miller
Sound design şi video - Gavin Heany
Distribuţia: May - Lydia Gaston, Sasha - Jennifer Dorr White, Mia - Erin Lockett
Director de scenă - Raymond Johannes Kraft
Spectacol produs de Civic Ensemble (Heart Beat Ensemble) cu susţinerea ICR.
Notă: traducerea replicilor folosite în acest articol îmi aparţine.