iunie 2021
Mare of Easttown

Multă vreme am evitat serialele. Mă enerva ideea de a sta captivă în faţa ecranului şi dezaprobam faptul că unui regizor nu-i ajung o oră şi jumătate, două, ca să spună o poveste. Cred că eram mai tînără şi mai grăbită. Dar şi mai încăpăţînată. Oricît au încercat unii să mă convingă că merită să încerc, o ţineam pe-a mea. De ce ai nevoie de zeci şi sute de ore, de sezoane întregi cînd poţi foarte bine să mă cucereşti într-un timp mult mai scurt? Mi se părea o lungeală inutilă. Singurele seriale pe care le toleram erau cele poliţiste, dar şi acelea cu o condiţie: să "rezolve" cazul într-un singur episod şi să nu fie nici o pierdere dacă ratam vreunul.

Tony Soprano a fost primul care m-a făcut să îmi schimb percepţia despre seriale şi să zic că da, merită, nu sînt mereu pierdere de timp. De-atunci am înghiţit cantităţi industriale (şi mai nou cantităţi pandemice) de miniserii sau seriale cu multe sezoane; unele mai proaste, altele mai bune, cîteva de-a dreptul superbe. Cu o singură meteahnă am rămas şi nu cred că se va schimba vreodată: evit pe cît posibil serialele care se difuzează cu ţîrîita, adică un episod pe săptămînă. Nu ştiu cum am acceptat să mă uit aşa la Dallas (de fapt nu exista alternativă, sigur asta e explicaţia), dar acum prefer să îmi fac propriul ritm de vizionare. Mă frustrează să aştept 7 zile pînă se încarcă un episod nou cînd eu aş vrea să văd chiar atunci continuarea. Ultima miniserie la care am experimentat temporizarea impusă de difuzarea săptămînală a fost The Undoing, iar pînă la urmă m-a dezamăgit aşa de tare finalul că am regretat amarnic şi mi-am reînnoit promisiunea că o să mă mai uit la seriale abia atunci cînd am la dispoziţie un sezon întreg.

Mi-am încălcat promisiunea. În ultimele şase săptămîni am aşteptat cu nerăbdare zilele de luni ca să mă uit pe nerăsuflate la cîte o oră din Mare of Easttown. La momentul cînd scriu rîndurile astea, pe HBO GO există disponibile primele şase episoade, luni (31 mai 2021) va apărea al şaptelea şi ultimul. Fiecare episod m-a făcut să vreau să văd mai departe, căci fiecare se termină în plin suspans. Aşa că după al cincilea (cel mai tensionat şi probabil cel mai bun dintre toate) mi-am zis că poate ar trebui să sar o săptămînă şi să le văd pe ultimele două legat. N-am rezistat şi l-am văzut deja şi pe al şaselea.

La prima vedere, Mare of Easttown e destul de asemănător cu alte filme/seriale poliţiste. Într-un orăşel oarecare din Pennsylvania, cîteva fete tinere dispar, iar cadavrul unei alte tinere este descoperit la finalul primului episod. Poliţia locală nu dă de urma primei fete dispărute, iar detectivul Mare Sheehan (Kate Winslet), care de obicei investighează mici găinării, furturi sau consum de droguri, e convinsă că nu are cum să dea de ea. Situaţia însă se complică în momentul în care intervine şi o crimă, iar dispariţiile se înmulţesc. Detectivul Colin Zabel (Evan Peters) vine în Easttown pentru a ajuta la anchetă.

Deşi Mare este suspendată (chiar şi oamenii legii sînt oameni, adică pot comite infracţiuni), tot ea rezolvă cazul. Pînă la finalul episodului 6, spiritul de observaţie şi curajul de care dă dovadă Mare o ajută să dezlege misterul dispariţiilor şi ştim cine le-a răpit şi sechestrat pe fete. E aproape sigur şi cine a comis crima (de altfel există o mărturisire în acest sens), iar Mare a pornit să îl aresteze pe ucigaş; dar ceva mă face să cred că e o pistă falsă şi că vom asista pînă în capăt la o răsturnare de situaţie.

E apanajul filmelor poliţiste să ne pună pe jar, să ne inducă în eroare, să ne lase să credem că aproape oricine ar fi putut comite crima. Şi este în buna tradiţie a filmelor cu detectivi să ne facă să îndrăgim personajul principal, să îl urmăm necondiţionat în aventura de capturare a vinovaţilor şi să îi ţinem pumnii în investigaţie. Dar Mare Sheehan nu este o superwoman şi nici un James Bond feminin. Este anti-eroina perfectă.

Cred că de-asta îmi şi place aşa de mult Mare of Easttown. Pentru că, pe lîngă trama poliţistă, filmul are ceva în plus. Construieşte o atmosferă specifică locului (cumva, chiar simţi că eşti în Pennsylvania; cronicarii de peste ocean laudă inclusiv dialectul şi accentul est-american utilizate impecabil de englezoaica Kate Winslet), iar creatorul serialului (Brad Ingelsby) reuşeşte să contureze un personaj complet şi complex.

Încet, din dezvăluiri dozate inteligent, Mare îşi etalează aspecte diverse şi complementare ale personalităţii. E o femeie pe la 40 de ani, care o dă în bară pe toate planurile. Nu a fost o soţie perfectă, nu este o fiică iubitoare, nu este nici o mamă bună. Pe plan sentimental nu se simte dispusă să se ataşeze de cei doi bărbaţi care o curtează (detectivul Colin Zabel şi Richard, un profesor de scriere creativă interpretat de Guy Pearce, fostul ei partener din Mildred Pierce). Nici un detectiv dedicat nu se poate spune că este. Pare a fi întruchiparea eşecului. Tatăl i s-a sinucis, iar fiul ei a recurs la acelaşi gest extrem. Pe umerii lui Mare Sheehan pare că apasă toată durerea lumii şi că e însăşi definiţia suferinţei. Colin face la un moment dat un joc de cuvinte care ilustrează perfect coşmarul pe care ea îl trăieşte. Îi spune "good night, Mare!" ceea ce ar putea la fel de bine să sune identic cu "good nightmare".

O cheamă de fapt Marianne. Mama ei, Helen Fahey (Jean Smart) îi spune o singură dată pe numele întreg. Nu numai că nu se înţeleg deloc, se şi ceartă tot timpul. Stau în aceeaşi casă, căci Helen a venit să o ajute după ce a divorţat. Fostul soţ locuieşte practic în curtea din spate, într-o casă vecină. Cu fiica ei adolescentă nu se înţelege grozav şi mai trăieşte şi cu spaima că va pierde custodia nepotului de 4 ani, care va ajunge în grija fostei partenere a fiului sinucis: o tînără care se luptă cu consumul de droguri. Nimic nu merge cum trebuie în viaţa lui Mare.

Mare nu e perfectă şi tocmai asta o face perfectă. E reală, adevărată, autentică. În Easttown, toată lumea cunoaşte pe toată lumea, şi e imposibil să ai secrete într-o comunitate aşa de mică. Oraşul e învăluit într-un aer apăsător şi uşor nostalgic, iar oamenii care trăiesc în Easttown şi cu care interacţionează Mare trăiesc aproape fiecare drame mai mici sau mai mari.

Să fii detectiv aici înseamnă să te sune omul direct pe tine noaptea pe telefonul mobil dacă are o problemă, fără să mai apeleze secţia de poliţie. Să nu găseşti o fată dispărută înseamnă să te ia la rost mama îngrijorată care ţi-a mai fost şi colegă de liceu. Mare nu mi-a lăsat impresia că îşi iubeşte meseria în mod deosebit. O face mai mult din datorie. De altfel personajul jucat de Kate Winslet spune la un moment dat că e poliţist fiindcă tatăl ei a fost poliţist şi dacă el ar fi fost grăjdar ea ar fi devenit acelaşi lucru.

În Mare of Easttown, Kate Winslet e diamantul coroanei. Are un fel de a străluci fără să fie strălucitoare. Din contră. Mare curaj pentru această mare actriţă să joace fără machiaj, cu haine normale şi ţinută neglijentă. Rădăcinile părului îi sînt nevopsite, uneori părul îi arată de parcă ar trebui neapărat spălat şi te face să crezi că nu pierde prea mult timp în faţa oglinzii. Tricourile şi pantalonii de pijama pe care îi poartă prin casă, berea pe care o bea direct din sticlă, toate descriu exact o femeie ce are prea multe lucruri de făcut ca să mai fie atentă şi la felul în care arată. În aproape fiecare cadru trage cu atîta sete dintr-o ţigară electronică de parcă de asta ar depinde bunul mers al lumii. Rîde o singură dată din tot sufletul, după o ceremonie funerară unde proaspătul văduv se confesează audienţei şi spune că a avut o legătură amoroasă cu mama ei. În rest, e mai mereu încruntată şi copleşită de probleme. Nu-i regret deloc buclele desăvîrşite şi rochiile fabuloase din Titanic. La aproape 25 de ani distanţă, Kate Winslet demonstrează în Mare of Easttown că şi fără să îşi ascundă ridurile sau imperfecţiunile poate fi absolut minunată. O foarte bună actriţă care ştie să facă pasul înapoi pentru a aduce personajul în faţă.

Abia aştept să văd ultimul episod. Şi îmi pare rău că se termină.


Regia: Craig Zobel Cu: Kate Winslet, Julianne Nicholson, Jean Smart, Angourie Rice, David Denman, Neal Huff, Guy Pearce, Cailee Spaeny, John Douglas Thompson, Joe Tippett, Evan Peters, Sosie Bacon, James McArdle

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus