iunie 2021
3 surori
Cehov - acest Shakespeare slav - a scris sute de povestiri, un roman şi "doar" câteva texte de teatru. Şase dintre piesele sale au dimensiuni "clasice", anume o structură în patru acte, celelalte zece fiind studii, farse sau drame într-un singur act. Spre deosebire de Shakespeare, personajele lui Cehov sunt simpli oameni de rând, muritori insignifianţi. Iar în ceea ce priveşte poveştile de viaţă ale oamenilor de rând, Cehov este unul dintre cei mai vibranţi dramaturgi din toate timpurile. În piesa Trei surori autorul pune, într-o notă puternică, incongruenţele, sfâşierea interioară şi sondarea emoţiilor născute de trăirea unui vis fals / neîmplinit / nerealist.

Regizorul Peter Kerek este unul dintre cei puţinii care au reuşit să intre profesionist atât în lumea teatrului, cât şi în cea a producţiei de film (prin scrierea şi regizarea a trei scurtmetraj) şi de televiziune (prin regizarea unui număr de episoade de seriale TV). Spectacolul său 3 surori de la unteatru propune o reinterpretare asumată şi reuşită a piesei lui A.P. Cehov. Cu o complexitate specifică pieselor cehoviene, această variantă a celor 3 surori - condensată la o oră şi jumătate şi montată doar cu ajutorul a trei actriţe care impersonează toate personajele -, necesită efort atât din partea celor de pe scenă, cât şi din partea spectatorilor. Este un spectacol despre oameni care se simt străini în propria viaţă, care caută neîncetat fericirea, excluzând cu certitudine prezentul şi oraşul în care trăiesc, ba chiar transformându-l într-un peisaj în care persistă disperarea.

La baza spectacolului stă, într-adevăr, tulburătoarea dramă de familie şi acesta păstrează (măcar parţial) specificul teatrului rus. Cele 3 surori, Olga, Maşa şi Irina, tânjesc după Moscova, oraşul în care s-au născut, dar visul lor pare a fi, mai degrabă, o aşteptare continuă, o dorinţă fără finalitate. Ele gândesc, vorbesc, cântă, ţipă şi speră, dar nu acţionează. Uimitor, cu cât vorbesc mai mult despre durerile lor, cu atât acestea parcă se estompează. Încet-încet, ele nu mai suferă după tatăl pierdut sau după Verşinin, iar visul mutării la Moscova începe să se scufunde. Atunci devin cu adevărat libere - de povara timpului care trece, de pierderea tatălui sau a iubirii şi, într-un final, se redescoperă pe ele însele. Încep să se înţeleagă. Să se accepte. Şi de-abia atunci, după ce lasă toate durerile să se piardă în cenuşa trecutului, ajung unde şi-au dorit întreaga lor viaţă, dar nu credeau că vor ajunge - la "Moscova", aici, acum, în prezent.

Ceea ce este cu adevărat inedit este felul în care regizorul a conturat o nouă perspectivă asupra universului cehovian prin efecte vizuale (create de Ion Cotenescu), muzică (care poartă semnătura lui Aurelian Stoleriu) şi scenografie (realizată de Miruna Bălaşa), elemente care vin perfect în completarea coregrafiei scenice şi a jocului actoricesc. Ştiam deja despre Florina Gleznea şi Cristina Casian că sunt printre cele mai talentate, expresive şi charismatice tinere actriţe, însă în acest spectacol, alături de Mădălina Anea, au reuşit performanţe actoriceşti de excepţie, adevărate tururi de forţă. Ele nu au fost doar cele 3 surori, ci toate personajele lui Cehov, schimbând uneori la interval de câteva secunde voci şi personalităţi extrem de diverse. Capacitatea celor 3 actriţe de acţiona pe cont propriu în discurs, de a suprapune voci şi de a surprinde publicul prin ţipete, cântece sau râsete neaşteptate care creionează un personaj dintr-o singură tuşă este cu adevărat extraordinară. Cu câteva gesturi mai mult sau mai puţin ample cele trei trec dintr-un personaj în altul, schimbând rapid gestica, mimica, marcând însă foarte clar aceste treceri pentru a păstra limpezimea firului narativ. Într-una din scenele memorabile ale spectacolului, toate cele 3 surori stau aliniate pentru a-şi lua rămas bun de la ofiţerii care pleacă. Saltul continuu între roluri, între fragilitate şi duritate, între cele 3 surori şi ofiţeri este absolut impresionant. Cred că cele trei, ca şi toată echipa care a făcut posibilă această performanţă, merită cu adevărat un chapeau! tare şi răspicat din partea celor care le-au putut vedea pe scena teatrului Ţăndărică (la premiera ce a avut loc înainte de deschiderea sălii proprii de la unteatru).

Decorul a fost departe de imaginile-clişeu ale atmosferei ruseşti. Aproape nimic nu aduce a Rusia sau măcar a spirit rusesc, esenţializarea şi-a făcut şi aici simţită prezenţa. La fel, despre costume, se poate afirma acelaşi lucru, ele sunt haine obişnuite, unele poate chiar prea actuale. [Un alt semn al adaptării este includerea în text a cuvântului "gen" pe care l-am auzit în repetate rânduri şi care, continui să cred, e un fel de ancorare în prezent (puţin forţată).] Pe scenă - 4 scaune. 3 actriţe. Atât şi nimic mai mult. Dar bineînţeles că dacă cele 3 actriţe nu au fost doar 3 surori, nici cele 4 scaune n-au fost doar simple obiecte de mobilier. Au fost copii care au plâns, au fost bărbaţi, au fost trecerea de la un personaj la altul, dovadă că simplitatea şi minimalismul pot fi, uneori, atuuri. Designul de lumini al spectacolului este şi el grăitor pentru calitatea acestuia. Focalizarea luminii, de pildă, la finalul spectacolului, a avut un rol important în derularea poveştii.

Regizorului i-a reuşit ceea ce şi-a dorit prin acest experiment teatral inedit - să renegocieze limitele convenţionalului. Amprenta sa este vizibilă atât la nivel scenografic, cât şi la nivel de limbaj corporal.

În integralitatea sa, spectacolul 3 surori în regia lui Peter Kerek este povestea a 3 păsări închise în colivie care au evadat, este finalul războiului dintre fericire şi durere, este un vis care, odată prăbuşit, renaşte fără a mai degrada vieţi şi suflete. Este povestea schimbărilor, a acceptării şi a redescoperirii de sine.

Verşinin spunea că "peste 2-300 de ani, viaţa pe acest pământ va fi nespus de frumoasă, uimitoare. Şi chiar dacă nu s-a ajuns până acolo, omul trebuie să o presimtă, să o dorească, să se pregătească pentru ea", iar eu mă întreb azi, la 120 de ani de la rostirea acestor cuvinte, dacă are dreptate. Au speranţele şi iluziile noastre termen de valabilitate?

(Foto: Sorin Florea)
De: după A. P. Cehov Regia: Peter Kerek Cu: Florina Gleznea (Olga), Cristina Casian (Maşa), Mădălina Anea (Irina)

0 comentarii

În programul cultural

unteatru (Str.Sfinţii Apostoli 44 - Piaţa Naţiunilor Unite)
25.06.2021 20,00

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus