iulie 2021
Hansel & Gretel - o poveste urbană
"A fost odată, a fost ca niciodată" la Teatrul de Păpuşi "Prichindel" din Alba Iulia un spectacol ca o acadea. Ba nu, ca o vată de zahăr. Sau poate ca o îngheţată, un tort... Adică un spectacol pe care îl trăieşti cu toate simţurile: îl vezi, îl auzi, îl poţi pipăi, îl miroşi... ca să ajungi la gust şi să spui la final: ce bun a fost! Mai vreau!

Acest spectacol este Hansel & Gretel - O poveste urbană, un spectacol proaspăt, cald, inspirat de basmul Fraţilor Grimm, adaptat pentru scenă într-o manieră originală de regizoarea Ana Crăciun Lambru. Inspirată şi de scopul şi menirea Fundaţiei Hope and Homes for Children, Ana Crăciun Lambru a adus povestea celor doi fraţi în zilele noastre, păstrând într-o oarecare măsură firul narativ al basmului.


Cei doi, Hansel şi Gretel (Alina şi Ionel, de fapt), locuiesc într-o căsuţă, în mahalaua unui oraş "nu prea mare". Sărăcia este apăsătoare şi pentru a-şi ajuta cumva părinţii, pentru a menţine familia unită, pornesc pe străzile oraşului colorat, cu clădiri impresionante, la care nu visau să ajungă niciodată, în căutare de hrană. Prima încercare este una reuşită, întâlnind oameni generoşi care să-i îndestuleze, iar drumul către casă, presărat cu pietricele, a fost uşor de găsit. Dar când pietricelele au fost înlocuite cu fărâmituri, precum în poveste, pe care păsările le-au ciugulit, copiii s-au rătăcit.

Un poliţist vigilent îi întâlneşte şi îi duce la un orfelinat - Casa de turtă dulce, unde stăpâneşte o doamnă, nu prea cumsecade, care se ocupă cu vânzarea copiilor, dar care aparent părea o persoană agreabilă şi cinstită. Acolo se dovedeşte că mai presus de orice, de mâncarea la care râvnesc, de lucruri pe care şi le doresc, contează familia, cel ce este aproape, care te iubeşte, care te ajută, care te îmbrăţişează. În final totul iese la iveală, copiii sunt salvaţi, îşi regăsesc părinţii, iar doamna nu prea cumsecade este iertată. Asta a fost pe scurt povestea, dar magia vine din cum este redată ea pe scenă, începând de la scenariu, continuând cu decorul şi păpuşile, şi, nu în ultimul rând, cu muzica.

A fost odată,
A fost ca niciodată
Un oraş nu prea mare
Potrivit ca aşezare
Un oraş cum sunt toate
Cu blocuri, case şi
Magazine variate cu vitrine colorate
Şi-n acest oraş plin de culoare
Găsiţi autobuze
şi vehicule uşoare
Oameni de tot soiul, mai mari sau mai mici
Păsări in piaţete, câini şi pisici
Şi-n acest oraş,
Ca-n oricare altul
Din orice ţară
Găsim, cu toţii ştim,
Un cartier sărac şi mărginaş

Aşa este construită povestea în maniera Anei Crăciun Lambru, în versuri, şi astfel capătă din start muzicalitate. Dar întreaga construcţie este permanent susţinută de decor, păpuşi, obiecte de recuzită şi de compoziţia muzicală. Totul este exprimat şi redat simultan pe scenă: mişcare, cuvânt, muzică, imagine.


Un oraş în miniatură tronează pe scenă la începutul spectacolului, un oraş care va fi, pe tot parcursul spectacolului, în continuă mişcare. Fiecare cartier este aşezat pe un modul ce va fi permanent deplasat de actori, pentru a invita spectatorul să îl străbată, să-i vadă toate străzile, clădirile, şi astfel să îi însoţească pe copii în aventură. Noaptea se luminează de luminile clădirilor şi liniştea care cuprinde sala după o exclamaţie de plăcută surpriză vizuală, e parcă liniştea oraşului care se pregăteşte de culcare. Spectatorii sunt invitaţi continuu să intre în oraş şi perspectiva se schimbă mereu, invocând distanţa faţă de privitor prin intermediul păpuşilor. Scena este adusă mai aproape în faţa spectatorului când păpuşile sunt mai mari şi se îndepărtează când acestea sunt reduse ca dimensiuni. Tot timpul se face acest schimb, tocmai pentru a invita spectatorul la o participare afectivă şi activă, nu ca gest, ci mental.

Scenografia este inspirată de stilul Bauhaus, aşa cum mi-au declarat regizoarea şi cele două scenografe, Alexandra Budianu şi Elena Iorga, adică prezintă un anume minimalism, o simplitate care porneşte de la figuri geometrice, dar este atrăgătoare, plină de culoare, conferind astfel un impact vizual de mare efect.


Păpuşile, în diversitatea lor, sunt foarte ingenios construite şi gândite a fi parte din spectacol: de la păpuşi tridimensionale, de diferite dimensiuni, realizate în stilul marionetelor cu fire, şi care sunt cumva principale pentru că redau cu exactitate caracterul personajelor, la capete bidimensionale, augmentate, pentru a induce ideea unui personaj din viitor. Mai există păpuşile în sistem pantograf care alătură mai multe păpuşi fixate într-un singur angrenaj care le imprimă o mişcare doar în limita acelui sistem, fără posibilitate de deplasare singulară, ci doar în grup. Ele au fost construite pentru a reprezenta grupuri bine definite: copiii din orfelinat sau corporatiştii, care pot fi luaţi ca un singur personaj, reprezentativ pentru un anume tip uman din societate.

Păpuşile tip marionetă de mai mari dimensiuni sunt construite prin suprapuneri şi alăturări de elemente geometrice şi au o anume flexibilitate, care să redea firescul în gesturi. Şi multă, multă culoare. De exemplu, Hansel şi Gretel sunt construiţi simplu, fără prea multe ornamente, doar câteva elemente, precum o şepcuţă, o pălăriuţă, pentru a reda firescul unui copil, cu figuri comune, dar foarte simpatice.

În schimb, Doamna Vrajbă şi Poliţistul sunt mai sofisticaţi, având o anume elasticitate în construcţie, care să le permită arcuiri, întinderi, ca personaje dominatoare ce sunt. Părinţii sunt cei mai simpli (chiar şi capetele de părinţi nu sunt altceva decât nişte cercuri cu o expresie plată, tipică oamenilor care nu reuşesc să iasă din starea de îngrijorare permanentă şi care parcă şi-au pierdut din trăsături) pentru că simplă le este şi existenţa. Copiii au idei, au imaginaţie, pe când la ei totul e secătuit. Pisica Zât este realizată dintr-o înlănţuire de conuri colorate în culori pastelate, expresivă şi care este, probabil, cea mai mobilă dintre păpuşi. Iar Terapeuta are o suprapunere de cercuri subţiri care subliniază eleganţa şi delicateţea personajului.


În ceea ce priveşte decorul, şi aici vorbim despre minimalism, aşa cum am mai spus, de culoare, de o simplitate sugestivă. Clădirile pot fi identificate: locuinţe, case, birouri, fabrici, magazine cu produse alimentare (pizzerie, covrigărie) şi orfelinatul, Casa de turtă dulce, cea mai atrăgătoare, dar care ascunde durere, traume, lacrimi şi dor. Şi străzile sunt acolo, sugerate de spaţiile dintre clădiri sau de elementele de recuzită care se află în preajmă. Iar când sunt luminate, oraşul capătă un aspect feeric, cu adevărat de poveste, în care numai umbrele personajelor care mişună le conferă un aspect misterios.

Vorbind de păpuşi, am vorbit cumva şi despre personajele acestui spectacol: Hansel şi Gretel sunt doi copii crescuţi în mahala, în sărăcie, dar care au primit, totuşi, o bună educaţie, adică sunt respectuoşi şi generoşi şi sunt iubiţi de părinţii lor. Doamna Vrajbă (iată, şi numele îi este sugestiv) este tipul femeii care a suferit, crescută fiind la rândul ei la orfelinat, dar pe care suferinţa a dezumanizat-o. Dar există speranţa ca ea să fie vindecată, pentru că leacul pentru orice suferinţă este iubirea. Învăţând să iubim, devenim mai buni, ne păstrăm umanitatea.


Poliţistul este omul cu braţul (legii) lung (cercurile înşirate ca pe aţă formează braţele sau picioarele lui, şi care îi permit să se întindă şi să fie deasupra tuturor) şi să păstreze legea mai presus de toţi ceilalţi. Cu toate astea, este un personaj sensibil, îndrăgostit şi care vrea să ajute. Terapeuta este persoana care înţelege cu ce se confruntă fiecare, de aceea doreşte să pună bazele unei case în care copiii să nu mai fie despărţiţi de părinţi şi să poată fi ajutaţi, aşa cum doresc să facă cei de la Hope and Homes for Children.

Pisica este personajul care aduce multă veselie în toată această poveste cu o puternică încărcătură emoţională. E atât de reală şi aşa de simpatică încât poate să fie cel mai îndrăgit personaj din poveste. Ea este fiinţa care, necuvântătoare fiind, înţelege mai mult decât o pot face, uneori, oamenii, şi este un prieten de nădejde. Aceste personaje, aşa cum au fost ele concepute, de la construcţie la replică, precum şi maniera în care ele se prezintă pe parcursul poveştii, aduc în spectacol o notă de umor foarte fin, care rafinează întreaga poveste.


Actorii sunt şi ei de acolo, din cartier, prin costumele pe care le poartă, truditori ai oraşului, care trec fără a atrage prea mult atenţia, dar care contribuie, evident, la construirea societăţii, a poveştii, de fapt. De multe ori, am spus, şi o repet, ce păcat şi ce nedreptate se face când teatrul de păpuşi este privit ca o cenuşăreasă a artelor spectacolului, prea puţin băgat în seamă, dar care are atâtea valenţe şi care nu este mai prejos decât oricare altă manifestare din sfera spectacularului.

Păpuşarul, chiar dacă stă în spatele unei păpuşi, este un actor complex, tocmai prin faptul că interpretează, dar şi mânuieşte, şi toată expresivitatea pe care, altfel, ar pune-o pe chipul său (şi o pune dacă nu are o păpuşă de mânuit), o transferă păpuşii, dându-i viaţă. A fost o muncă de echipă, deloc uşoară, pentru că se impunea ca majoritatea păpuşilor, ca să fie credibile şi fireşti în gesturi, să fie mânuite de câte doi actori. Aproape nu există un timp de respiro pentru actori, pentru că oraşul este într-o continuă frământare, iar povestea trebuie să curgă, să aibă cursivitate.


Şi tot acest ansamblu este pe deplin întregit de muzică: ritmată, în maniera hip-hop, de cabaret, soldăţească sau duioasă. Fiecare personaj are propriul său cântec, care îl defineşte, cu care se prezintă. Situaţiile, de asemenea. Muzica este prezentă aproape pe tot parcursul spectacolului, pentru că se cântă LIVE, şi transmite exact ce trebuie. Şi "vinovatul" acestei atmosfere muzicale originale este compozitorul Cári Tibor. Regret, dar nu pot reda prin cuvinte farmecul ei. E de ascultat!

Hansel & Gretel - O poveste urbană este un spectacol de-a dreptul fermecător. E de acolo, din acel odinioară atemporal, e de astăzi, din realitatea zilelor noastre, dar este şi de mâine. Lumea este în continuă schimbare, dar problemele cu care se confruntă sufletul uman, dacă nu ne robotizăm între timp, sunt aceleaşi: dorinţa de a iubi şi de a fi iubit, speranţa unor zile mai bune, iubirea de frumos, generozitate, dar şi răutate, veselie şi tristeţe. Nu poţi rămâne indiferent, copil, tânăr sau adult, la ceea ce vezi pe scenă: de la actori, la decor şi păpuşi. Râzi şi plângi. Mi-a plăcut reacţia copiilor prezenţi în sală la vizionare: au ascultat cu atâta atenţie şi au produs în sală, la un moment dat, un fel de linişte a înţelegerii, sau au râs şi au aplaudat pe ritmurile muzicii. Era şi pentru ei, aşa cum a fost şi pentru actori, ceva nou, deloc uşor, dar atrăgător, cu înţelepciune şi trăire.


Pe parcursul realizării acestui spectacol s-a format o familie, nu o echipă, o familie în care s-au împărtăşit experienţe, s-a respirat împreună, s-a râs şi s-a obosit împreună. Poate de aceea au spus toţi la final: Mai vrem!

Nu voi putea reda pe deplin în cuvinte un astfel de spectacol. Poate imaginile să ajute. În rest, este de văzut acolo, în sala de spectacol. Şi să încheiem, rotund, cu ultimele versuri din spectacol, cu ultimul cântec:

Hei io io
Hei io io
A fost odată
A fost ca niciodată

Hei io io
Hei io io
Au fost odată

Oameni de tot soiul, mari sau mici
Copii de orice vârstă, părinţi şi bunici
Şi orice om de-aici, orice om
Când primeşte iubire - orice om
Chiar de e rănit - orice om
Învaţă să iubească
şi-napoi să dăruiască
Şi cercul se închide cu orice om
Un suflet se deschide în orice om

Iată şi familia care a construit această minunată poveste urbană:


Hansel & Gretel - O poveste urbană
Scenariul şi regia: Ana Crăciun Lambru
Scenografie păpuşi şi costume: Alexandra Budianu
Scenografie decor: Elena Iorga
Muzica: Cári Tibor
Distribuţie: Ioana Bogăţan, Mădălin Costea, Cătălina Mihăilă, Iulian Costea, Irina Melnic, Ramona Benchea Mincu

Asistent regie: Elena Madaras
Producţie păpuşi şi decor: Free Puppet Theatre
Sunet: Florin Andrea
Lumini: Călin Popa
Maşinist: Gheorghe Haţegan
Tâmplărie şi proiectare laser: Paul Budan
Croitorie: Mirela Tămăşan
Credit foto: Flaviu Duşa, Anca Iacob.
De: Ana Crăciun Lambru, după Fraţii Grimm Regia: Ana Crăciun Lambru Cu: Ioana Bogăţan, Mădălin Costea, Cătălina Mihăilă, Iulian Costea, Irina Melnic, Ramona Benchea Mincu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus