Mai repede decât ai putea spune "Enron", Dick şi Jane rămân fără bani, curent, apă, peluză şi (belea!) televizor-ul HD extraplat. Singura soluţie - înc-o revoluţie. Urmează... nu chiar o comedie per se, mai mult o înşiruire de situaţii mai mult sau mai puţin hilare, pe care unii o vor găsi extrem de amuzantă, iar alţii extrem de ofensatoare. Depinde de direcţie.
Dacă priveşti din stânga, Fun with Dick & Jane este o încercare mizerabilă de a face bani pe socoteala poporului năpăstuit de capitalişti, în general, şi de amploaiaţii aruncaţi pe drumuri de scandalul care a şocat recent America, în special. Başca, pe lângă faptul că musteşte de rasism şi nesimţire, filmul îşi permite, în persoana lui Jim Carrey, un star de 25 de milioane care se scălămbăie cu aroganţă în pielea unui ghinionist sărac şi cinstit - ruşine!
Dacă priveşti din dreapta, Fun with Dick & Jane este, de la titlul ironic şi până la finalul "in your face" (că tot veni vorba, staţi la generic) o palmă nu foarte dură, dar nici foarte blândă, aplicată cu voioşie pe obrazul corporaţiilor, în general, şi al republicanilor convinşi, în special. Başca, pe lângă faptul că are surprinzător de multă substanţă pentru o comedie high-concept, filmul a reuşit să-i bage complet în ceaţă pe criticii yankei, care s-au plâns prosteşte ba că-i prea politic, ba că nu-i politic suficient!
Lăsând controversele deoparte (în caz de nu-i un cuvânt prea mare pentru un film totuşi mic), Fun cu Dick şi Jane e o updatare binevenită a clasicului omonim din 1977, o comedioară suficient de grea pentru a zbura lin şi destul de uşoară pentru a nu da cu dinţii de asfalt. Jim Carrey e la fel de în formă şi când e deportat în Mexic şi când se spală cu familia în rigolă şi când face karaoke liftier pe I Believe I Can Fly; Tea Leoni jefuieşte cu spor şi drag; regizorul Dean Parisot, venit după mult TV şi mult mai reuşitul Galaxy Quest, se simte în largul lui cu aspectul de sitcom expandat al întregului; apariţiile episodice (Clint Howard, Jeff Garlin, John Michael Higgins) sunt simpatice iar orice asemănare între personajele jucate de Alec Baldwin şi Richard Jenkins cu realitatea e absolut întâmplătoare.
Yeah, right.