Un eveniment teatral de rezonanţă naţională - Cazul Tudor Vladimirescu

Istoria s-a pogorât literalmente peste Insuliţa Jiului din această vară extrem de capricioasă, aducând vraja artei sub forma unor pilduitoare şi seducătoare evocări misterioase. La două secole de la revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi de la moartea acestuia, Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu" din Târgu Jiu şi autorităţile locale s-au întrecut pe sine implementând un proiect grandios, îndrăzneţ, costisitor, fără precedent în zonă, întru cinstirea eroului gorjean intrat în legendă. Un mai măreţ omagiu artistic nu se putea aduce eroului în "Anul Tudor Vladimirescu" decât această montare monumentală, ambiţioasă, aparţinând regizorului Gvriil Pinte, pe muzica originală a lui Andi Dumitrescu. Produsul acestei colaborări este opera rock înscrisă sub forma unei speţe judiciare - Cazul Tudor Vladimirescu. Au fost multe luni de pregătiri intense, au fost mutate aparatele din Parcul Insuliţa prevăzute pentru joaca micilor târgujieni, s-au adus subansabluri masive, schelării metalice, gradene, corturi şi decoruri, s-a instalat aici "tabăra pandurilor lui Tudor" pentru ca insula iluziilor teatrale să prindă viaţă odată cu lăsarea întunericului (reprezentaţiile încep la ora 21 şi ţin 3 ore de magie. Valoarea spectacolului a fost în măsură să răsplătească toate eforturile făcute (şi nu au fost puţine, se înţelege).

Pornind de la un proiect conceput iniţial ca spectacol omagial de mare amploare, încredinţat de directorul teatrului, actorul Cosmin Brehuţă, regizorului Gavriil Pinte, realizatorii au izbutit să depăşească structura unui spectacol ocazional îmbinând specificitatea teatrului popular cu cel stilizat artistic. S-a orientat bine Cosmin Brehuţă când a ales un regizor cu asemenea "antecedente" în proiecţii teatrale de largă anvergură şi n-a greşit. Gavriil Pinte s-a remarcat, cu ani în urmă, prin producţii fastuoase, radical novatoare, precum În inima nopţii, Ispita Cioran, Cei ce nu uită, fiind un regizor recompensat cu patru premii UNITER (toate pentru teatru radiofonic). Rezultatul înregistrat la Târgu Jiu întrece mult aşteptările. Este mai mult decât o reuşită în domeniul teatrului muzical, atât de gustat de tinerii de azi. Este o operă muzical dramatică de mare forţă expresivă, ce încorporează istoria tragică a eroului în stilul muzicii folk-rock, susţinut de-a lungul reprezentaţiei de trupa Bucium, formată din Andi Dumitrescu, Corina Gheorghe, Mihai Balabaş, Augustin Comoroşu. Prin concepţie şi interpretare, spectacolul atinge nivelul performativ al produsului de excelenţă, asamblat impecabil, fără fisuri sau redundanţe, în ciuda duratei. Superlativele sunt meritate pe deplin. Mi-ar plăcea să văd acest spectacol reluat peste mulţi ani, recunoscându-i-se astfel durabilitatea, valoarea artistică intrinsecă, extrasă din conjuncturi.

Scenariul conceput de Gavriil Pinte, însoţit de poemele lui Lucian Vasilescu, a primit avizul istoricului Gheorghe Gorun, astfel încât personalitatea controversată a lui Tudor din Vladimiri să fie prezentată corect, cât mai corect cu putinţă. Este pus în evidenţă mai ales omul, nu imaginea lui idealizată. Dar privit cu admiraţie de oamenii din popor, el devine curând un simbol al doleanţelor mulţimilor. Asta e evident din mimică şi gestică. Şi au ce admira femeile din grupul vocal format din Cornelia Diaconu, Rodica Gugu Negrescu, Adelina Puzdrea, Luminiţa Şorop, Simona Urs, Lulu Trăsnea deoarece Mihai Rădulea în rolul lui Tudor e un tânăr chipeş, suplu, cu plete negre prelungi ca pana corbului, cu ochi melancolici şi spirit dârz, intransigent. Ca militant pentru cauza naţională sunt detaliate două componente prioritare ale dezideratelor novatoare în epocă, dificil de înfăptuit: înlocuirea domnitorilor fanarioţi cu domni pământeni şi instrucţia militară. Alianţele încheiate, inclusiv cu Eteria, aveau ca obiectiv împlinirea acestor deziderate şi pentru realizarea lor Tudor are de înfruntat conflicte, rivalităţi, chiar atentate. Se spune la un moment dat că a scăpat din 12 atentate, ceea ce "înseamnă că viaţa îl iubeşte" glosează textualistul. În locul lui Tudor este ucis un alt tânăr, ţăran dunărean (Vlad Fiu), insinuat ca motiv literar al dublului. Dar cea mai cumplită confruntare este cu generalul ciung Alexandru Ipsilanti, interpretat de Cosmin Brehuţă în registrul unei durităţi cazone fără limite, fără pic de compasiune. De fapt, spectacolul începe cu procesul intentat lui Tudor pentru trădare de către eterişti, proces reluat secvenţial, spre a spori tensiunea conflictului.

Regizorul foloseşte, ca în montarea după Shakespeare de la Oradea În inima nopţii (2018), nişte ingenioase vagonete pe şine (aduse în spaţiul de joc din laterale şi din fundal), simetrie clasică pusă în serviciul viziunilor sale insolite, nonconformiste, de mare efect vizual în economia secvenţelor. Pe vagonete sunt aduse diferite elemente de recuzită, personaje necesare construirii scenei, uneori se joacă întreaga scenă sau se modelează alegorii sugestive, cum este cea cu steagul revoluţiei. Butaforiile puse la dispoziţie şi costumele Roxanei Ionescu uimesc de-a dreptul. De pildă, eleganţa imperială radiind pe rochiile de mătase, largi, fastuoase, purtate de interprete la un moment dat introduc dintr-odată în perimetrul de joc atmosfera saloanelor vieneze când Tudor e la Viena. Sub îndrumarea coregrafei Mălina Andrei, dansul, mişcarea scenică adaptată momentului acţiunii, aduc în prim plan evoluţia colectivului teatrului împreună cu membrii Ansamblului Artistic şi Profesionist "Doina Gorjului". E contribuţia a peste 60 de artişti interpreţi, mânuiţi în aşa fel de regizor ca niciunul să nu pară a avea un rol secundar în derularea evenimentelor. Fiecare interpret participă prin expresivitatea feţei şi a mişcărilor la destinul eroului central. În fiecare personaj din anturajul pandurului trăieşte fiinţa şi flacăra izbăvitoare a cutezătorului Tudor.

Episodice, dar bine conturate în importanţa rolului istoric jucat, sunt Împăratul austriac (Dan Calotă), Regele Prusiei (Dan Dobroiu), Ţarul Rusiei (Tedi Popescu) şi Paşa (Vlad Fiu), îmbrăcaţi în costume strălucitoare după cerinţa epocii. Roluri mai importante primesc Adrian Şerban (Procurorul) şi Ion Alexandrescu (Preotul, căci "oastea e creştină"). Actorii întruchipează atât personaje din planul real cât şi apariţii fantomatice încorporate într-un ansamblu unitar ca viziune regizorală. Lunecările spre grotesc şi parodic sunt menţinute sub control sever. Printre personajele simbolice se găsesc cele trei ipostazieri ale Revoluţiei (Mădălina Ciobănuc, Monica Sfetcu, Georgiana Enache) stafii ale predictibilităţii colective avertizând, întrebând, profeţind, îndemnând, condamnând. Ele par nişte erinii voluntare, menite să pedepsească pe duşmanii cauzei.

Când se decide declanşarea răscoalei, Tudor dă mâna (la propriu) cu Revoluţia. Pactul este făcut, nu mai există cale de întoarcere. E momentul marcat de poeticitatea textului prin cuvintele "Îmbrac cămaşa morţii pentru ţară", pentru ca ecoul corului să augmenteze profetic: "A îmbrăcat cămaşa morţii peste cămaşa vieţii". Ingenioase transpuneri în simbol sunt secvenţele în care Tudor joacă şah cu Revoluţia sau sfecle roşii sunt date prin maşini de măcinat carne spre a simboliza carnagiul sau aceleaşi legume sunt strivite sub "tăişul" cizmelor. Armata pandurilor face recrutări. Pentru dotarea oştirii, pentru fabricarea armelor şi ascuţirea săbiilor sunt aduse scule şi tocile, ţinte pentru antrenamente cazone. Atmosfera se precipită. Tudor se arată neînfricat, activ, înflăcărat. I se alătură alţi revoluţionari. Poenaru tipăreşte şi răspândeşte Proclamaţia de la Padeş vizualizată prin pagini de ziar care trebuie să zboare ca nişte zmeie rotindu-se pe deasupra mulţimii spre a răspândi programul revoluţiei.

Firul biografic are în vedere dotarea excepţională a eroului despre care se spune, tot poetic unduind slova, că "a învăţat să scrie pe frunze de nuc." Desăvârşindu-şi instrucţia, Tudor accede la funcţii în administraţie şi observă neajunsurile celor sărmani, intrând în conflict cu autorităţile. Spre a-l umili pe rebel, guvernatorul Olteniei (Eugen Titu) îi siluieşte logodnica, simbol al purităţii absolute în interpretarea Oanei Marinescu. Duhul ei şi al tânărului ucis în locul lui Tudor vor rătăci până în final, se vor amesteca printre siluetele personajelor cu statut de cariatide ce susţin deasupra capului timpul evocat.

Impresia generală de epopee naţională cu rădăcini în teatrul antichităţii greceşti persistă pe tot parcursul reprezentaţiei. Coronamentul sonic, echivalent cu arborescenţa unui falnic stejar, potenţează libretul în grandoare clasică şi complexă arhitectură stilistică. E un elocvent exemplu de libertate prin artă, după cum spune Constantin Tsatsos: "Frumosul creează libertate." Muzica impresionantă a lui Andi Dumitrescu şi eclerajul plin de surprize miraculoase al lui Adrian Buliga, cum este epifania acvatică din final spre care sunt duşi de mănă spectatorii pe malul insulei, învelesc în solemnă dăltuire în timp destinul tragic al celui ce a fost Tudor Vladimirescu. Un personaj important al istoriei naţionale, un personaj la fel de important al operei rock, izvodită, iată, recent, de Gavriil Pinte şi Andi Dumitrescu, operă ce duce mai departe renumele eroului!