Incontestabila ipocrizie
de Teodor Mazilu
- o dramatizare a schiţelor Iaurtul şi cunoaşterea lumii şi Amorul unui subaltern -
Distribuţia:
 Iaurtul şi cunoaşterea lumii
Mama - Mariana Mihuţ
Tatăl - Cornel Scripcaru
Cireşica - Magda Catone
 Amorul unui subaltern
Agripina - Mariana Mihuţ
Dobrişor - Gheorghe Dinică
Necunoscutul - Cornel Scripcaru
Judecătorul - Magda Catone
Regia: Mihai Ionescu,
Scenografia: Nina Brumuşilă.
Am descoperit, mai întâi, schiţa Iaurtul şi cunoaşterea lumii în volumul Proza satirică de Teodor Mazilu, Editura pentru Literatură, 1969, iar apoi, schiţa Amorul unui subaltern, în volumul Pălăria de pe noptieră editat în 1972. De ce m-au fascinat aceste schiţe? De ce le-am ales tocmai pe ele? Ce anume m-a hotărât să îmi asum riscul de a pune în scenă aceste schiţe, sub formă dramatică, pentru prima oară pe scena unui teatru? Acestea sunt întrebările.
Realismul absurdului mazilian, acelaşi cu al societăţii în care trăim... cred că acesta este răspunsul meu sincer.
(Mihai Ionescu, regizorul spectacolului)
Simţul umorului înseamnă puterea de a înţelege contradicţiile lumii, de a înţelege şi sensul poetic al existenţei şi materialitatea ei, de a asimila şi tragicul şi de a merge mai departe. Comicul exprimă, după părerea mea, mult mai mult decât tragicul, nevoia omului de eternitate. Cele mai strălucite comedii, de la Goldoni la Lope de Vega, şi-au găsit forţa tocmai prin această nevoie de eternitate şi prin încrederea în materialitatea omului. În faptul că oamenii sunt făcuţi din carne şi oase, în faptul că oamenii vor să trăiască şi vor să fie fericiţi. Comicul şi-a asimilat măreţia, poate naivă, a tragicului, dar şi modestia lăuntrică a omului de a trăi şi de a o scoate într-un fel la capăt.
(Interviu cu Teodor Mazilu de Val Condurache - Arlechin 1977)
Teodor Mazilu rămâne un dramaturg foarte original, apropiat câteodată de Brecht; el a asimilat lecţia lui Caragiale: "MINT, deci exist" - îşi rezumă "filozofic" condiţia unuia din personajele sale al cărui limbaj are un rol covârşitor. În piesele lui T. Mazilu se agită "O lume stranie, grotescă şi tragică totodată". E un tărâm al "sufletelor moarte". Totul într-o ambianţă ce pare adeseori absurdă (amintind de Eugen Ionesco), dar care dispune de mişcarea, de dinamica ei interioară, logică. Cu o viaţă lăuntrică mai mult decât pauperă, "eroii" prosperă, ghiftuindu-se oricând au prilejul şi din "avutul" celuilalt. "Dacă nu sunt IPOCRIT, înseamnă că nu exist" - e datul anti-personajelor lui T. Mazilu.
Satira se face întotdeauna în numele unui ideal - o spune însuşi dramaturgul. Este amărăciune în contemplarea moralistului? Poate - dar mai mult o analiză lucidă, rece şi nemiloasă: o culegere întreagă de maxime s-ar putea recolta din lucrările sale.
Pe frontispiciul dramaturgiei lui Teodor Mazilu, s-ar cuveni înscrisă propria sa deviză: "TOT ceea ce este neomenesc îmi e străin" - şi nu e mărturisirea unui mizantrop.
(din Tandreţea Mizantropiei de Florin Faifer - Arlechin, 1977)
Mărturisiri ale dramaturgului Teodor Mazilu
 ...am încercat să fac o operă de înţelegere a lumii şi a individului. Mai mult chiar, consider că o operă de regenerare etică fără o încercare de explicare a lumii nu este posibilă. Trebuie să ne înţelegem în primul rând pe noi înşine şi numai după aceea, în virtutea acestei cunoaşteri, să ne schimbăm. Nu se poate vorbi de o regenerare morală pe bază de ignoranţă. Iată de ce mi se pare de maximă importanţă cunoaşterea de sine, cunoaşterea raporturilor dintre oameni. De aceea prima obligaţie a artei este de a ajuta omul să se cunoască.
 ...cred că teatrul meu este în esenţă un teatru al lucidităţii. E un teatru care îşi propune să elibereze individul de tot soiul de prejudecăţi, de angoase, de idei false, de vanităţi stupide, cu dorinţa de a-l reda lui însuşi, propriei sale responsabilităţi.
 ...teatrul înseamnă, după convingerea mea - şi sper şi a altora -, aspiraţia oamenilor spre ordine, justiţie şi sărbătoare. Cei care reproşează publicului adeziunea la comedii nu au dreptate. Nevoia de comic e un deziderat vital.
Incontestabila ipocrizie este o dramatizare a scenetelor Iaurtul şi cunoaşterea lumii şi Amorul unui subaltern de Teodor Mazilu.
În anul 1967, piesa Iaurtul şi cunoaşterea lumii a fost înregistrată la radio de regizorul Constantin Moruzan, cu distribuţia: Eugenia Popovici, Alexandru Giugaru şi Mariana Mihuţ.
În anul 1970, piesa Amorul unui subaltern a fost înregistrată la radio de regizorul David Esrig, cu distribuţia: Gheorghe Dinică, Ileana Predescu, Toma Caragiu şi Marin Moraru.
Mulţumiri speciale:
Sanda Manu, Margareta Sipoş, Ilinca Tomoroveanu, Crenguţa Manea, Marian Preda, Mihaela Ştefan, Radu Dumitru, domnului director al Teatrului Foarte Mic, Mihai Dinvale, echipei tehnice: Costel, Zoe, Bogdan, Peter, Florea, Corneliu şi Adrian.
Coordonator proiect: Rodica Horobeţ
