Ambele seriale au ca idee centrală jocul ca metodă de supraviețuire. Din motive diferite, personajele ajung într-o lume în care pentru a trăi sunt obligate să participe la diferite concursuri care le pun la încercare nu doar abilitățile fizice, ci și inteligența și emoțiile. Se spune că fiecare dintre noi are o limită. Ei, bine, jocurile din aceste seriale testează limitele personajelor și ne arată până unde am putea fi dispuși să mergem pentru a ne salva, dar și până unde ne poate împinge lăcomia. Ceea ce îi oferă lui Squid Game un prim atu în plus în fața privitorului este modul în care sunt gândite și alese jocurile. Regizorului coreean Hwang Dong-hyuk i-au trebuit aproape zece ani pentru a finaliza serialul. Pentru fiecare joc a fost construit un decor în mărime naturală, actorii s-au speriat uneori cu adevărat, chiar dacă, în fapt, se aflau într-un mediu sigur și controlat. De asemenea, jocurile alese sunt universale, cele pe care le-am jucat cu toții, indiferent de colțul de lume în care ne-am trăit copilăria.
Alice in Borderland are la bază benzile desenate manga create de Haro Aso. Acesta creează o lume tehnologizată, actuală, care este redată excelent în serial, dar exact acest fapt îl face mult mai puțin atrăgător pentru un privitor obișnuit care nu este familiarizat cu lumea jocurilor sau a benzilor desenate. Jocurile sunt inteligent construite, mult mai sofisticate decât cele din Squid Game, dar tocmai acest aspect le face mai puțin atractive. Sunt mai greu de urmărit și înțeles, mai ales atunci când răspunsul este schițat pe un colț de hârtie de personajul principal. Alice in Borderland se inspiră, după cum o spune și numele, din universul Alicei în Țara Minunilor. Avem un Pălărier Nebun, pe Arisu (așa se pronunță numele Alice în japoneză), un Iepure (Usagi) și o pisică de Cheshire (Chishiya). Alternativa japoneză este fascinantă și originală, dar mai puțin atractivă pentru cei cărora nu le place sau nu sunt familiarizați cu povestea originală.
Personajele din Alice sunt un alt motiv pentru care, cred eu, simpatia publicului se îndreaptă cu precădere către Squid Game. Eroii din ambele seriale sunt în marea lor majoritate niște pierde vară, neadaptați sau marginali. În Alice, aceștia sunt în majoritatea lor tineri, foarte frumoși și probabil din acest motiv par un pic falși. Nu prea poți empatiza cu problemele lor din lumea reală pentru că par artificiale. Par cumva schematici și lipsiți de substanță. Mi-a plăcut modul în care și-au gândit personajul câțiva dintre actori, dar cred că încărcătura emoțională este mult mai redusă decât cea din Squid Game. Faptul că în serialul sud-coreean aveam oameni de toate vârstele, cu reacții diferite și cu povești de viață mult mai complexe și bine conturate, îi mai acorda un punct în plus. Diversitatea umană este mult mai bine surprinsă și realitățile din care vin mult mai credibile. Înțelegem, astfel, mult mai bine și motivațiile din spatele gesturilor și acțiunilor lor.
Motivația este un alt punct care diferențiază cele două seriale. Dacă în Squid Game până la final par să se lămurească cauzele care au dus la crearea jocului, în Alice in Borderland lucrurile rămân nesoluționate (până în sezonul 2 probabil). Nu știm motivul pentru care personajele au ajuns în lumea jocurilor, nu știm de ce acestea sunt atât de crude și radicale, nu știm cine se află în spatele acestei lumi. Bine, asta dacă nu ai citit benzile desenate și atunci înțelegi și apreciezi mai bine punerea în scenă.
Dacă ar fi să sintetizez, aș spune că Squid câștigă pentru că este un serial care se bazează mai mult pe emoție, în timp ce Alice pe inteligență și originalitate. Serialul sud-coreean răspunde așteptărilor unui segment mai larg și diferit al populației. Fiecare privitor își găsește un personaj cu care să empatizeze și care să i se pară cunoscut din propria viață. Pentru că majoritatea sunt construite pe șabloane: tânărul inteligent, dar fără noroc, tânărul de succes care pierde tot din cauza propriei nesăbuințe, femeia ușoară și fără urmă de principii, preotul exaltat care una predică și alta face, infractorul fără conștiință, bătrânul care vrea să se mai bucure de viață pentru ultima oară. În Alice, după cum spuneam, dramele au iz adolescentin, personajele nu reușesc să ajungă la fel de ușor la public. Este un serial cumva de nișă, care se adresează mai mult iubitorilor de manga și tinerilor.
Ce au în comun cele două seriale este, însă, violența. Sunt momente în care ambele sunt extrem de agresive vizual, dar acest lucru nu ar trebui să constituie o surpriză dat fiind faptul că se știe ca asiaticii sunt maeștri în construirea momentelor de acest fel. Mie mi-au plăcut amândouă mult de tot și nu le așez în aceeași cutie. Mi-ar plăcea să văd dacă Squid Game își va putea găsi inspirația potrivită pentru un nou sezon, știind că la Alice cu siguranță va fi unul pentru că povestea nu a fost spusă până la capăt.