octombrie 2021
Power of the Dog, The
Cel de-al 59-lea Festival de Film new-yorkez propune ca piesă de referinţă cel mai recent film al regizoarei australiene Jane Campion, difuzat la Alice Tully Hall. The Power of the Dog / Puterea câinelui este un western psihologic după romanul scriitorului american Thomas Savage care surprinde prin acea forţă a autenticului pe care o intuim în prezenţa cărţilor de inspiraţie autobiografică.

Jane Campion prezintă o peliculă cristal cu o vibraţie imagistică şi psihologică în sensul clasicizant şi magic al marilor producţii ce şi-au făurit loc în istoria cinematografiei. Realizat în 2021, filmul se bucură deja de prestigioase premii printre care amintim Festivalul de Film de la Veneţia - unde îşi are premiera (pentru cel mai bun regizor) -şi Festivalul de film internaţional din Toronto.

Fără cea mai mică ostentaţie, imaginea curge într-o atmosferă livrescă care ar vrea să ne avertizeze că asistăm la o construcţie vizuală a unui desăvârşit roman al genului. Doi fraţi, Phil (Benedict Cumberbatch) şi George Burbank (Jesse Plemons) trăiesc însinguraţi, la ferma lor de vite, în Montana - filmată, în fapt, în relieful sălbatic al Noii Zeelande. Fraţii trag la hanul lui Rose (Kirsten Dunst), o văduvă ajutată de fiul ei Peter (Kodi Smit-McPhee) - un tânăr slăbănog, cu gesturi stângace şi îndeletniciri feminine - ce construieşte cu migală, în filigran elaborate flori de hârtie ce împodobesc mesele clienţilor.

Firul narativ ascunde subtil sau transcende nuanţa de thriller a romanului, lăsând loc unui joc al presupunerilor ce se înscrie mai mult în sfera psihologicului. Misterul se adânceşte ca un abis deschis la marginea unui peisaj fascinant şi ameţitor ce se auto-defineşte prin reperele sale: conacul grandios al fraţilor Burbank, hanul lui Rose, grajdul cu şaua - bine lustruită - ce a aparţinut lui Bronco, prietenul şi mentorul de tinereţe al lui Phil, şi huceagul de la marginea unui eleşteu unde Phil îşi consumă baia rituală.

Spirite şi temperamente opuse, cei doi fraţi - "Narziss şi Goldmund" - dorm în acelaşi pat; detaliu dubios raportat la dimensiunile generoase ale distinsei ferme elegant mobilată, prin care obiectivul te plimbă insidios, anume pentru a marca acest contrast îndoielnic.

Relaţia dintre sacru şi profan din romanul lui Herman Hesse e transfigurată aici într-un complex al binelui şi al răului - prerogativele westernului. Răul pare însă să absoarbă toate virtuţile distribuite de Hesse eroilor săi. Phil este deopotrivă erudit - a studiat elina şi latina la Yale -, spiritual, deţine arta conversaţiei şi deopotrivă etalează înclinaţii artistice - cântă cu virtuozitate la banjo. Deci cumulează calităţile lui Narziss şi Goldmund la un loc şi, în plus, mai este şi foarte chipeş, element inversat la Hesse, unde, din perspectiva mitului, se referă la frumuseţea morală a lui Narcissus sau la reflexia de sine în oglindă - a homosexualităţii - , în timp ce frumuseţea fizică îi este rezervată lui Goldmund.

Prin urmare ce-i mai rămâne lui George? Jane Campion propune un portret briliant: modest, dar nu lipsit de culoare şi substanţă. Precum Goldmund, - care părăseşte mănăstirea - chiar dacă dominat şi minimalizat de Phil, George se detaşează de fratele său şi începe să facă vizite la hanul văduvei Rose, pe care o va lua de soţie. Bunul simţ, resemnarea în raport cu condiţia inferioară fratelui, bunătatea necondiţionată, George - un Narziss mai puţin charismatic - pare un sfânt sosit în această lume ca să-şi iubească şi împace semenii. O copleşeşte pe frumoasa Rose cu generozitatea lui, îl va susţine pe Peter să studieze - precum tatăl său - medicina, iar pe fratele său îl priveşte cu dragoste şi admiraţie, ca şi cum şi-ar asuma toate viciile geamănului psihologic.

Acest raport dihotomic între fraţi este materializat în imagine într-o serie de contraste estetice şi temperamentale ce compun portrete expresive, singulare sau de cuplu. Emblematice rămân scenele de dormitor; în patul de la fermă şi în patul de la han, cei doi fraţi stau întinşi pe spate, îmbrăcaţi - unul în vestimentaţia de cowboy, celălalt la costum cu papion - drepţi şi nemişcaţi. Ca două păpuşi de lemn uitate de lume, doi infanţi gemeni stau fără să se privească în acelaşi pătuţ sau - considerând rigiditatea posturii - într-un dublu sicriu. Există o legătură indisolubilă între fraţi - punctată cu măiestrie de Jane Campion în câteva rânduri - ce ar vrea să articuleze acest raport dihotomic. Ȋntr-un mod paradoxal, fraţii au nevoie de prezenţa celuilalt, ca două jumătăţi în dezechilibru, inechitabil împărţite. Phil nu ia decizii şi nu vorbeşte despre lucruri importante cu oamenii săi decât în prezenţa fratelui; la rându-i George nu concepe întrunirile sociale (cu părinţii, guvernatorul) în absenţa lui Phil. Când află de căsătoria iminentă cu Rose, într-un acces de furie, Phil îşi biciuie cu sete calul - un act sacrilegiu îndreptat către fiinţa cea mai apropiată unui cowboy.

Câteva cadre peisagiste de mare sensibilitate cuprind animale surprinse colectiv într-o structură statică şi compoziţională (cirezi de vite) sau individual, când fie animă peisajul, fie îl transcend într-o dimensiune simbolică: castrarea viţelului, câinele de la fermă, iepuraşul prins de Peter.

Castrarea executată de Phil cu brutalitate, fără anestezie a viţeilor semnifică reprimarea sexualităţii - prin natura sa homosexuală se opune cu furie procreaţiei. Vita disecată la drumul mare de Peter - posibil intoxicată cu antrax - este un preludiu pentru moartea intempestivă şi misterioasă a eroului. Ȋn aceeaşi idee, iepuraşul vioi şi drăgălaş adus de Peter la fermă - aproape domesticit - în atenţia şi bucuria lui Rose şi a servitoarei, se transformă în natură moartă; îl regăsim pe masa de disecţie, unde Peter îl operează cu cruzime - un posibil preambul vizavi de destinul rezervat lui Phil.

Titlul filmului şi al romanului, de referinţă biblică - citat din Psalmii lui David - este speculat de regizoare imagistic prin motivul câinelui: câinele de la ferma fraţilor Burbank vine de două ori în întâmpinarea lui Peter; prima oară, când este primit cu batjocură de Phil şi oamenii săi. Ȋntre cele două dăţi, se produce transferul de putere. Câinele biblic întruchipează autoritatea de trimitere la moarte. El este iniţial simbolizat de Phil, şi în final de Peter - când câinele se gudură în prezenţa lui, Peter se transformă potenţial din victimă în călău. Puterea câinelui operează iterativ, cu aceleaşi instrumente. Aflăm că tatăl lui Peter - care s-a spânzurat în circumstanţe neclare - dispreţuit la rându-i de Phil, începuse să bea, la fel cum va face şi Rose, terorizată de Phil, după ce se va muta la ferma Burbank.

Există un magnetism, o energie malefică pe care Jane Campion o grefează în imagine prin focalizarea asupra profilului eroului surprins în diverse ipostaze în care acesta penetrează lumea cu ochii săi de laser: de ură şi iubire - un complex în dezechilibru şi creştere în raport cu tânărul Peter, este ironic şi persiflant faţă de fiinţele slabe care-l înconjoară: George, Rose,... , sau de contemplaţie a naturii, când se abandonează unui panteism fascinant şi melancolic - în contact cu obiectele şi memoria prietenului său de tinereţe, Branco. Ce altceva decât iubirea sau pierderea ei poate induce investirea cu sau pierderea puterii câinelui? Un lup singuratic, hăituit de propria homosexualitate pe care o transcende printr-o exhibare agresivă a unei masculinităţi provocatoare, Phil se simte în largul lui doar în mijlocul naturii. Aici se masturbează, etalând o eşarfă - fetiş, ce probabil a aparţinut lui Bronco. Apoi se unge cu mâlul negru de la marginea iazului unde se scaldă - o baie ritualică, de purificare. Peter îl surprinde gol, după ce descoperă în huceagul eroului nişte reviste cu nuduri bărbăteşti. Aici misterul se adânceşte şi mai mult; este Peter atras de nuditatea lui Phil, moment ce-i revelă homosexualitatea sau va folosi secretul lui Phil ca pe un instrument de seducţie pentru a intra în graţiile viitoarei lui victime?

Dincolo de atracţia homosexuală, există o fascinaţie a eroului asupra lui Peter relevată în câteva scene ce ilustrează o relaţie într-o ambiguă evoluţie: între călău - victimă - călău şi teroare - dominaţie - admiraţie. Rose - damnată de băutură - îi spune lui Peter că Phil e doar un om printre alţii (Just another man!), aluzie la prezumtiva lui condiţie de supraom, la "puterea câinelui" - din vraja căreia ea se sustrage prin băutură. Peter subscrie la cursa master-discipol pusă la cale de Phil, mai întâi ca să-l distrugă şi să-l umilească, apoi ca să-l descopere şi să-l iubească, proiectând în el dragostea pentru Bronco, prietenul mort. Corespondenţa dintre Peter şi Bronco frizează metafizicul reliefat imagistic în profilul - cu cap de câine cu gura deschisă - a dealurilor din împrejurimi; revelaţie pe care doar Peter şi Bronco par s-o aibă, în timp ce Phil este martorul de două ori al aceleaşi viziuni. Misterul reliefat animist în forma dealurilor apare ca o iniţiere şi o investire cu drept de exercitare a puterii asupra celorlalţi - conform parabolei biblice. Când Peter primeşte revelaţia, el preia puterea de la Phil, a cărui atitudine faţă de el se schimbă. Dezrobit de putere, Phil îşi găseşte în curând moartea.

Campion menţine această ambiguitate până la sfârşit, urmărind câteva secvenţe echivoce, contrastante în mesajul lor. Phil, rănit la mână, şi Peter se află în grajd - în prezenţa inscripţiei comemorative şi a şeii lustruite a lui Bronco ce survine iterativ în imagine - într-un complex aluziv erotic în care mâinile şi apoi buzele lor - prin intermediul trabucului - se ating. Dorinţa se aprinde în ochii lor ca o lumânare - într-o tăcere deplină prefiguratoare morţii - dar scena se curmă brusc. Ȋl aflăm imediat pe Phil în patul său, bolnav, precum Samson deprivat de părul lui. Este dus de urgenţă de fratele lui la doctor, unde poartă un costum negru. Dezbrăcat de armura sa, cowboy-ul pare dintr-odată micit, sleit de vitalitate.

Peter îşi găseşte un model în Phil, căruia îi mărturiseşte că îşi doreşte să fie ca el. Ȋn proximitatea lui, Peter îşi descoperă masculinitatea refulată în complexul maternal oedipian inversat - Phil îl numeşte his mother sissy, un fel de fătălău al mamei. Phil îl învaţă să călărească, îi arată cum se face un lasou - simbol emblematic al puterii şi bărbăţiei. Lasoul pe care Phil îl împleteşte cu aplecare şi migală reprezintă elementul de legătură, puntea care se deschide între copil şi torţionarul mamei sale. După moartea lui Phil, Peter contemplă lasoul şi-l ascunde sub pat, aşa cum Phil contempla şaua sau eşarfa lui Bronco.

Există o metafizică a mănuşii - ca element simbol - ce se instituie, conştient sau doar circumstanţial, ca instrument sacrificial. Peter poartă mănuşi atunci când disecă vita moartă în mijlocul drumului. Când Rose, drogată de băutură, într-un gest de mărinimie, dăruieşte unui trecător toate pieile de animale atârnate la uscat, primeşte în dar o pereche uriaşă de mănuşi încrustate cu motive indiene. Ca un talisman, mănuşa oferă simbolic protecţie. Când Rose cade grav bolnavă la pat şi delirează, refuză să scoată mănuşile de pe degete. La autopsia fratelui, George mărturiseşte că Phil refuza să poarte mănuşi - castra animalele cu mâinile goale. Phil îşi va găsi sfârşitul în final, intoxicat cu antrax.

Tot acest amalgam de trăiri şi sentimente încriptate în imagine prin detaliile şi prim planurile obiectelor simbol (eşarfa, inscripţia, şaua, lasoul, mănuşa) şi în expresia, aparent impenetrabilă a eroului denotă măiestria şi sensibilitatea regizoarei, susţinută de jocul impecabil al actorului.

Câteva imagini fascinante amintesc de westernurile autentice de odinioară. Dimensiunile covârşitoare ale peisajului, perspectivele înalte şi strivitoare, cathartice - cu nori, orizonturi şi cirezi transhumante de vite, cu herghelii de cai sălbatici, apoi cimitirul rar, fără hotare, cu crucile răspândite dezordonat, câmpul pudrat de zăpadă. Ȋn centrul imaginii - om şi cal - într-un cuplaj transcendental şi o dimensiune mitică - fiinţa compozită a centaurului.

Uneori, siluetele sunt nişte umbre, surprinse în contre-jour, încadrate de porţi, sau privite din interior prin cadrul unei ferestre. De-altfel mersul drept şi înalt al eroului, filmat de jos în sus şi din spate, expresia impenetrabilă, dură cu pomeţii sus ai feţei arse de vânt, zgomotul pintenilor pe caldarâm trimit la figura emblematică a lui Clint Eastwood.

Banda sonoră - Jonny Greenwood - cu notele ei stranii şi ameninţătoare în mixaj cu nechezatul cailor şi fluieratul obsesiv sau acordurile subtile la banjo ale eroului, ar vrea parcă să aducă în amintire muzica lui Ennio Morricone din celebrul film al lui Sergio Leone, The Good, the Bad and the Ugly - cu acelaşi Clint Eastwood consumându-şi impasibil trabucul în centrul imaginii.



Regia: Jane Campion Cu: Benedict Cumberbatch, Kirsten Dunst, Jesse Plemons, Kodi Smit-McPhee, Thomasin McKenzie, Genevieve Lemon, Keith Carradine, Frances Conroy

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus