Jane Campion prezintă o peliculă cristal cu o vibrație imagistică și psihologică în sensul clasicizant și magic al marilor producții ce și-au făurit loc în istoria cinematografiei. Realizat în 2021, filmul se bucură deja de prestigioase premii printre care amintim Festivalul de Film de la Veneția - unde își are premiera (pentru cel mai bun regizor) -și Festivalul de film internațional din Toronto.
Fără cea mai mică ostentație, imaginea curge într-o atmosferă livrescă care ar vrea să ne avertizeze că asistăm la o construcție vizuală a unui desăvârșit roman al genului. Doi frați, Phil (Benedict Cumberbatch) și George Burbank (Jesse Plemons) trăiesc însingurați, la ferma lor de vite, în Montana - filmată, în fapt, în relieful sălbatic al Noii Zeelande. Frații trag la hanul lui Rose (Kirsten Dunst), o văduvă ajutată de fiul ei Peter (Kodi Smit-McPhee) - un tânăr slăbănog, cu gesturi stângace și îndeletniciri feminine - ce construiește cu migală, în filigran elaborate flori de hârtie ce împodobesc mesele clienților.
Firul narativ ascunde subtil sau transcende nuanța de thriller a romanului, lăsând loc unui joc al presupunerilor ce se înscrie mai mult în sfera psihologicului. Misterul se adâncește ca un abis deschis la marginea unui peisaj fascinant și amețitor ce se auto-definește prin reperele sale: conacul grandios al fraților Burbank, hanul lui Rose, grajdul cu șaua - bine lustruită - ce a aparținut lui Bronco, prietenul și mentorul de tinerețe al lui Phil, și huceagul de la marginea unui eleșteu unde Phil își consumă baia rituală.
Spirite și temperamente opuse, cei doi frați - "Narziss și Goldmund" - dorm în același pat; detaliu dubios raportat la dimensiunile generoase ale distinsei ferme elegant mobilată, prin care obiectivul te plimbă insidios, anume pentru a marca acest contrast îndoielnic.
Relația dintre sacru și profan din romanul lui Herman Hesse e transfigurată aici într-un complex al binelui și al răului - prerogativele westernului. Răul pare însă să absoarbă toate virtuțile distribuite de Hesse eroilor săi. Phil este deopotrivă erudit - a studiat elina și latina la Yale -, spiritual, deține arta conversației și deopotrivă etalează înclinații artistice - cântă cu virtuozitate la banjo. Deci cumulează calitățile lui Narziss și Goldmund la un loc și, în plus, mai este și foarte chipeș, element inversat la Hesse, unde, din perspectiva mitului, se referă la frumusețea morală a lui Narcissus sau la reflexia de sine în oglindă - a homosexualității - , în timp ce frumusețea fizică îi este rezervată lui Goldmund.
Prin urmare ce-i mai rămâne lui George? Jane Campion propune un portret briliant: modest, dar nu lipsit de culoare și substanță. Precum Goldmund, - care părăsește mănăstirea - chiar dacă dominat și minimalizat de Phil, George se detașează de fratele său și începe să facă vizite la hanul văduvei Rose, pe care o va lua de soție. Bunul simț, resemnarea în raport cu condiția inferioară fratelui, bunătatea necondiționată, George - un Narziss mai puțin charismatic - pare un sfânt sosit în această lume ca să-și iubească și împace semenii. O copleșește pe frumoasa Rose cu generozitatea lui, îl va susține pe Peter să studieze - precum tatăl său - medicina, iar pe fratele său îl privește cu dragoste și admirație, ca și cum și-ar asuma toate viciile geamănului psihologic.
Acest raport dihotomic între frați este materializat în imagine într-o serie de contraste estetice și temperamentale ce compun portrete expresive, singulare sau de cuplu. Emblematice rămân scenele de dormitor; în patul de la fermă și în patul de la han, cei doi frați stau întinși pe spate, îmbrăcați - unul în vestimentația de cowboy, celălalt la costum cu papion - drepți și nemișcați. Ca două păpuși de lemn uitate de lume, doi infanți gemeni stau fără să se privească în același pătuț sau - considerând rigiditatea posturii - într-un dublu sicriu. Există o legătură indisolubilă între frați - punctată cu măiestrie de Jane Campion în câteva rânduri - ce ar vrea să articuleze acest raport dihotomic. Ȋntr-un mod paradoxal, frații au nevoie de prezența celuilalt, ca două jumătăți în dezechilibru, inechitabil împărțite. Phil nu ia decizii și nu vorbește despre lucruri importante cu oamenii săi decât în prezența fratelui; la rându-i George nu concepe întrunirile sociale (cu părinții, guvernatorul) în absența lui Phil. Când află de căsătoria iminentă cu Rose, într-un acces de furie, Phil își biciuie cu sete calul - un act sacrilegiu îndreptat către ființa cea mai apropiată unui cowboy.
Câteva cadre peisagiste de mare sensibilitate cuprind animale surprinse colectiv într-o structură statică și compozițională (cirezi de vite) sau individual, când fie animă peisajul, fie îl transcend într-o dimensiune simbolică: castrarea vițelului, câinele de la fermă, iepurașul prins de Peter.
Castrarea executată de Phil cu brutalitate, fără anestezie a vițeilor semnifică reprimarea sexualității - prin natura sa homosexuală se opune cu furie procreației. Vita disecată la drumul mare de Peter - posibil intoxicată cu antrax - este un preludiu pentru moartea intempestivă și misterioasă a eroului. Ȋn aceeași idee, iepurașul vioi și drăgălaș adus de Peter la fermă - aproape domesticit - în atenția și bucuria lui Rose și a servitoarei, se transformă în natură moartă; îl regăsim pe masa de disecție, unde Peter îl operează cu cruzime - un posibil preambul vizavi de destinul rezervat lui Phil.
Titlul filmului și al romanului, de referință biblică - citat din Psalmii lui David - este speculat de regizoare imagistic prin motivul câinelui: câinele de la ferma fraților Burbank vine de două ori în întâmpinarea lui Peter; prima oară, când este primit cu batjocură de Phil și oamenii săi. Ȋntre cele două dăți, se produce transferul de putere. Câinele biblic întruchipează autoritatea de trimitere la moarte. El este inițial simbolizat de Phil, și în final de Peter - când câinele se gudură în prezența lui, Peter se transformă potențial din victimă în călău. Puterea câinelui operează iterativ, cu aceleași instrumente. Aflăm că tatăl lui Peter - care s-a spânzurat în circumstanțe neclare - disprețuit la rându-i de Phil, începuse să bea, la fel cum va face și Rose, terorizată de Phil, după ce se va muta la ferma Burbank.
Există un magnetism, o energie malefică pe care Jane Campion o grefează în imagine prin focalizarea asupra profilului eroului surprins în diverse ipostaze în care acesta penetrează lumea cu ochii săi de laser: de ură și iubire - un complex în dezechilibru și creștere în raport cu tânărul Peter, este ironic și persiflant față de ființele slabe care-l înconjoară: George, Rose,... , sau de contemplație a naturii, când se abandonează unui panteism fascinant și melancolic - în contact cu obiectele și memoria prietenului său de tinerețe, Branco. Ce altceva decât iubirea sau pierderea ei poate induce investirea cu sau pierderea puterii câinelui? Un lup singuratic, hăituit de propria homosexualitate pe care o transcende printr-o exhibare agresivă a unei masculinități provocatoare, Phil se simte în largul lui doar în mijlocul naturii. Aici se masturbează, etalând o eșarfă - fetiș, ce probabil a aparținut lui Bronco. Apoi se unge cu mâlul negru de la marginea iazului unde se scaldă - o baie ritualică, de purificare. Peter îl surprinde gol, după ce descoperă în huceagul eroului niște reviste cu nuduri bărbătești. Aici misterul se adâncește și mai mult; este Peter atras de nuditatea lui Phil, moment ce-i revelă homosexualitatea sau va folosi secretul lui Phil ca pe un instrument de seducție pentru a intra în grațiile viitoarei lui victime?
Dincolo de atracția homosexuală, există o fascinație a eroului asupra lui Peter relevată în câteva scene ce ilustrează o relație într-o ambiguă evoluție: între călău - victimă - călău și teroare - dominație - admirație. Rose - damnată de băutură - îi spune lui Peter că Phil e doar un om printre alții (Just another man!), aluzie la prezumtiva lui condiție de supraom, la "puterea câinelui" - din vraja căreia ea se sustrage prin băutură. Peter subscrie la cursa master-discipol pusă la cale de Phil, mai întâi ca să-l distrugă și să-l umilească, apoi ca să-l descopere și să-l iubească, proiectând în el dragostea pentru Bronco, prietenul mort. Corespondența dintre Peter și Bronco frizează metafizicul reliefat imagistic în profilul - cu cap de câine cu gura deschisă - a dealurilor din împrejurimi; revelație pe care doar Peter și Bronco par s-o aibă, în timp ce Phil este martorul de două ori al aceleași viziuni. Misterul reliefat animist în forma dealurilor apare ca o inițiere și o investire cu drept de exercitare a puterii asupra celorlalți - conform parabolei biblice. Când Peter primește revelația, el preia puterea de la Phil, a cărui atitudine față de el se schimbă. Dezrobit de putere, Phil își găsește în curând moartea.
Campion menține această ambiguitate până la sfârșit, urmărind câteva secvențe echivoce, contrastante în mesajul lor. Phil, rănit la mână, și Peter se află în grajd - în prezența inscripției comemorative și a șeii lustruite a lui Bronco ce survine iterativ în imagine - într-un complex aluziv erotic în care mâinile și apoi buzele lor - prin intermediul trabucului - se ating. Dorința se aprinde în ochii lor ca o lumânare - într-o tăcere deplină prefiguratoare morții - dar scena se curmă brusc. Ȋl aflăm imediat pe Phil în patul său, bolnav, precum Samson deprivat de părul lui. Este dus de urgență de fratele lui la doctor, unde poartă un costum negru. Dezbrăcat de armura sa, cowboy-ul pare dintr-odată micit, sleit de vitalitate.
Peter își găsește un model în Phil, căruia îi mărturisește că își dorește să fie ca el. Ȋn proximitatea lui, Peter își descoperă masculinitatea refulată în complexul maternal oedipian inversat - Phil îl numește his mother sissy, un fel de fătălău al mamei. Phil îl învață să călărească, îi arată cum se face un lasou - simbol emblematic al puterii și bărbăției. Lasoul pe care Phil îl împletește cu aplecare și migală reprezintă elementul de legătură, puntea care se deschide între copil și torționarul mamei sale. După moartea lui Phil, Peter contemplă lasoul și-l ascunde sub pat, așa cum Phil contempla șaua sau eșarfa lui Bronco.
Există o metafizică a mănușii - ca element simbol - ce se instituie, conștient sau doar circumstanțial, ca instrument sacrificial. Peter poartă mănuși atunci când disecă vita moartă în mijlocul drumului. Când Rose, drogată de băutură, într-un gest de mărinimie, dăruiește unui trecător toate pieile de animale atârnate la uscat, primește în dar o pereche uriașă de mănuși încrustate cu motive indiene. Ca un talisman, mănușa oferă simbolic protecție. Când Rose cade grav bolnavă la pat și delirează, refuză să scoată mănușile de pe degete. La autopsia fratelui, George mărturisește că Phil refuza să poarte mănuși - castra animalele cu mâinile goale. Phil își va găsi sfârșitul în final, intoxicat cu antrax.
Tot acest amalgam de trăiri și sentimente încriptate în imagine prin detaliile și prim planurile obiectelor simbol (eșarfa, inscripția, șaua, lasoul, mănușa) și în expresia, aparent impenetrabilă a eroului denotă măiestria și sensibilitatea regizoarei, susținută de jocul impecabil al actorului.
Câteva imagini fascinante amintesc de westernurile autentice de odinioară. Dimensiunile covârșitoare ale peisajului, perspectivele înalte și strivitoare, cathartice - cu nori, orizonturi și cirezi transhumante de vite, cu herghelii de cai sălbatici, apoi cimitirul rar, fără hotare, cu crucile răspândite dezordonat, câmpul pudrat de zăpadă. Ȋn centrul imaginii - om și cal - într-un cuplaj transcendental și o dimensiune mitică - ființa compozită a centaurului.
Uneori, siluetele sunt niște umbre, surprinse în contre-jour, încadrate de porți, sau privite din interior prin cadrul unei ferestre. De-altfel mersul drept și înalt al eroului, filmat de jos în sus și din spate, expresia impenetrabilă, dură cu pomeții sus ai feței arse de vânt, zgomotul pintenilor pe caldarâm trimit la figura emblematică a lui Clint Eastwood.
Banda sonoră - Jonny Greenwood - cu notele ei stranii și amenințătoare în mixaj cu nechezatul cailor și fluieratul obsesiv sau acordurile subtile la banjo ale eroului, ar vrea parcă să aducă în amintire muzica lui Ennio Morricone din celebrul film al lui Sergio Leone, The Good, the Bad and the Ugly - cu același Clint Eastwood consumându-și impasibil trabucul în centrul imaginii.