Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Furtuna

Furtuna la Teatrul de balet


România Liberă, mai 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Prin ce este inedită această punere în scenă a spectacolului "Furtuna" în formula teatru-dans?
Inedită este, în primul rînd, strategia receptării. Spectacolul lui Liviu Ciulei, la care am avut fericirea şi şansa de a face mişcarea scenică în anii ‘80, dura 4 ore. Televiziunile ne-au învăţat cu un ritm foarte rapid, viaţa însăşi a luat o viteză incredibilă şi cred că o operă de importanţa Furtunii poate să dispară de pe firmamentul operelor dramatice din această cauză. Atunci, m-am gîndit că singura şansă este să creez un spectacol în care mişcarea se absoarbe din text, componente care sunt pur imaginative şi de factură magică neputîndu-se resorbi la nivelul simbolisticii mişcării şi să rămînă ca text numai ceea ce este strict necesar, ca trama epică a piesei şi osatura dramatică.

Este o lectură minimală a textului shakespearian?
Este şi o lectură minimală, dar, repet, absolut nou în această punere în scenă este noua strategie de adaptare la un nou tip de receptare a unui public din ce în ce mai afectat, chiar viciat, de un contact aproape exclusiv cu canalul imaginii, canalul său predilect. Nu m-am referit la o dimensiune damnabilă a termenului "viciere", chiar Shakespeare deschizîndu-ne o dimensiune a universului său poetic la care noi, în parametrii vieţii obişnuite, nu am avea acces. Această dimensiune are şi o latură ocultă pe lîngă cea magică. De pildă, Ciulei era convins că ori de cîte ori se montează Furtuna cineva moare. Ar exista nişte rune criptate în interiorul textului care, citite într-o anumită ordine, ar deschide un spaţiu al maleficiilor.

De altfel, un spectacol de teatru-dans recompune spaţiul discursului teatral...
De fapt, îl recompune după ce îl fragmentează, "un précis de decomposition" şi unul de reconstituire. De fapt, ceea ce descompune mişcarea este chiar substanţa magico-metafizică şi pur imaginativă din textul shakespearian care coincide cu zonele oarecum prolixe ale textului, dizolvă aceste elemente şi le absoarbe într-o simbolică a mişcării, care normal trebuie să restituie în final ceea ce a de-compus. Astfel, un spectacol Shakespeare care durează 4 ore poate fi jucat în 2 ore fără pierderi într-o traducere text contra imagine.

Această de-construcţie şi apoi recompunere se fac pe o axă prosperiană...
Prospero este unul dintre personajele cele mai complexe din întreaga literatură dramatică pentru că trebuie să absoarbă o multitudine de tipologii. Cine este Prospero? Este omul care trăieşte o dramă personală şi imaginează o realitate în pură strategie compensatorie? Este efectiv un om înfrînt? Este un om care, prin căi magice, reuşeşte să îşi redobîndească status-quo-ul social? Este Shakespeare care îşi povesteşte episodul scrierii ultimei sale piese de teatru? Seria interpretărilor este infinită...

Prin ce este el actual?
Prospero este tot mai actual pentru noi. Asistăm la multiplicarea în serie a lui Prospero, în sensul că omul de cultură este omul corect care îşi orientează existenţa către esenţial, este tot mai marginalizat în societate, în timp ce omul comploturilor, al situaţiilor de moment, uzurpatorul, este din ce în ce mai "în faţă". Prospero vine să acopere o arie tot mai vastă de tipologii cu care personajele din ziua de astăzi se pot identifica.

Cum a decurs colaborarea cu Victor Rebengiuc?
În rolul lui Prospero, Victor Rebengiuc este un mare actor, unul dintre cei mai mari actori ai scenei româneşti. A intrat în spectacol într-un fel destul de abrupt, o ştim cu toţii şi nu putem să ascundem acest lucru. Însă experienţa comună pe care am avut-o cu Furtuna lui Liviu Ciulei, unde Rebengiuc juca rolul lui Caliban, ne-a ajutat să găsim o punte. Victor Rebengiuc a făcut în primul rînd un gest de o nobleţe extraordinară şi în al doilea rînd o demonstraţie de profesionalitate care ne-a uluit pe toţi.

Există un cifru pentru această reconstituire a universului shakespearian?
Există şi alte straturi ale lecturii textului shakespearian. Dacă observăm felul în care Shakespeare găseşte personajele şi facem o analiză mai atentă, vom observa că personajele sunt clasate în cupluri. Ferdinand şi Miranda, care pot fi atribuite într-o anumită lectură principiului solar, masculin, şi principiului lunar, feminin, Prospero, care este un mag, cel care determină prin puterea psihică anumite mutaţii la nivelul reconversiei afective a personajelor cu care interacţionează, dar şi efectiv acte de taumaturgie cum este Furtuna însăşi, el este actantul psihic, el este Neptun, deoarece Neptun este planeta care guvernează psihismul nostru profund şi valenţele noastre magice şi profetice. El este în pandant cu două personaje, cu Ariel, care este un spirit intermediar, Mercur, legat "genetic" de cele uraniene, şi cu Caliban care este materia. Plasat la mijloc între aceste personaje, Prospero închide o triadă, el fiind omul însuşi, alături de Caliban care este fratele-porc, cum spunea un poet, animalul din om, partea animalică din fiinţa noastră, iar partea spirituală fiind Ariel. Neptun, Mercur şi Terra alcătuiesc o triadă care defineşte fiinţa umană. Prospero, în această triadă, este efectiv omul generic, "anthropos", care la un soroc al existenţei lui se desparte de Ariel, de spiritul său, revenind la materie. Cu Caliban materia însăşi moare, totul este iluzoriu, de aceea spune la final Prospero "Suntem făcuţi din substanţa din care sunt clădite visele, iar stropul vieţii noastre-i dintr-un ocean de somn". În ceea ce priveşte şi celelalte personaje, ca să fie totul de o frumuseţe şi de un echilibru perfecte, textul shakespearian extinde seria cuplurilor. Dacă îl luăm pe Stephano, care este un tip truculent, robust, vioi şi foarte masculin, nume a cărui semnificaţie este aceea de "rege", şi pe Trinculo, care, evident, este un beţiv efeminat, Stephano corespunde principiului masculin, în timp ce Trinculo acoperă aria simbolicii feminine. Ei sunt Marte şi Venus, un cuplu comic complementar. Aceste personaje se regăsesc într-o scară mai ridicată la nivelul lui Sebastian şi al lui Antonio, a căror relaţie urmează aceeaşi logică. În pandant îl vedem pe Gonzalo, care este sfetnicul, eminenţa cenuşie a lui Alonso, un adevărat Saturnian. Pe parcursul întregii piese cuvintele-cheie ale acestui Gonzalo sunt: "prudenţă, să avem grijă", el definindu-se astfel ca un analist perfect. Dacă adunăm toate personajele la un loc, observăm că, de fapt, avem o simbolistică astrologică funcţionînd perfect în profunzimea textului şi mă întreb dacă nu există şi alte straturi ale lecturii textului shakespearian care nu au fost încă descoperite. Există o întreagă speculaţie numerologică legată de Furtuna care pretinde că ultimele versuri din epilog ar conţine chiar semnătura criptată a presupusului autor al textului, care nu ar fi Shakespeare...

Tema pe care o abordează este tema puterii...
Este tema puterii în raport cu tema opţiunii spirituale într-o dihotomie netă, unul dintre sensurile piesei fiind acela că se poate supravieţui prin cultură şi replierea în sine. Este, să zicem, o coborîre în infern, în străfundurile propriei experienţe dramatice pe care şi-o asumă pînă la capăt, de unde recuperează, chiar cu plusuri, statutul de om al cetăţii, de lider al cetăţii, spre deosebire de ceilalţi care, luptîndu-se în permanenţă pentru bunurile cetăţii, ajung să se prăbuşească, ajung să naufragieze. Aceasta este morala.

Iluzia scenică pe care o cultivaţi este magia...
Există două tipuri de magie: o magie care îşi ascunde resorturile şi care este epatantă prin faptul că nu-i poţi vedea mecanismul intern şi o alta, revers al celei dintîi, în care resorturile sunt dezvăluite şi totul este la vedere. Din această lucrare magică - pe care o identific cu arta - lumea înţelege că la baza magiei nu există decît inteligenţă şi dorinţa de a încînta, ca formă a iubirii. "Altfel - spune chiar Prospero în epilogul piesei - peştera aceasta (prin care se desemnează edificiul teatrului locuit de magul-artist) se surpă la pămînt. Iar eu am locuit-o cu gîndul să vă-ncînt"...



 Toate articolele despre Furtuna


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Ion Parhon


Alte articole

 Vorbele, muzica şi dansul - Furtuna, Magdalena Boiangiu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer