O noapte furtunoasă. 142 de ani de la publicarea în Convorbiri literare. Unde suntem, cum stăm?
Bunăoară, polițaiul (Ioan Coman). Pântece bine arcuit, sudoare cât încape când vine vorba de citit din gazetă (analfabetism funcționăresc la superlativ!), tainul preluat sub formă de bancnote numărate atent după o masă bună și o narghilea parfumată. Jupânul Dumitrache (Andi Vasluianu) știe cum să țină aproape de autoritățile locale.
Ceva mai târziu, cei doi vor patrula pentru a asigura siguranța comunității pe timp de noapte. Treaba e așa de temeinic prestată, încât nimeni și nimic nu tulbură traficul cu cherestea ce se derulează la adăpostul întunericului. Cine știe, poate că chiar lemnul Jupânului e furat, la pachet cu onoare-i de familist.
În direcția de scenă a Sânzianei Stoican, nea Ghiță Țircădău capătă carne, oase și instrument de suflat (Ion Radu Burlan). Desigur, din lemn. Deschiderea spectacolului îi aparține lui și amoarei lui pentru Zița (Theodora Sandu). Omul e sincer îndrăgosti și eterne ambetat. De cântat, cântă de jale, de inimă albastră. Înconjurat de buștenii verticali, orizontali, diagonali, tăiați, cărați, furați, (scenografie: Valentin Vârlan), muzica lui Țircădău & Ion Radu Burlan capătă accente de baladă multiseculară. Așa stau lucrurile prin locurile acestea de sute și sute de ani.
Dar nu e vreme de lacrimi și tristețe. Asemenea lui Mihai Măniuțiu acum aproape 25 de ani, Sânziana Stoican mizează masiv pe personajul Vetei. Și Anca Dumitra (în altă versiune de distribuție, Florentina Năstase) acaparează scena. Așa cum, pe vremurile lui Măniuțiu, Oana Pellea strălucea și făcea ce voia, cum voia din Chiriacul lui Marcel Iureș, Anca Dumitra setează tonul în relația cu Cristian Popa. Asemenea lui Zoe Trahanache, Veta e punctul de maximă incandescență al scenariului lui Caragiale. Ea face și desface totul, în ciuda ipostazei inițiale de victimă a unei conjuncturi amoroase ce brusc devine defavorabilă.
Veta Sânzianei Stoican și a Ancăi Dumitra își permite chiar și momente de lascivitate cu consortul, chiar înainte ca acesta să plece la zdrobirea inimicului Rică. Care Rică, cu doar câteva minute mai devreme, îi provocase onorabilei oarece fiori prin masarea tălpilor.
În septembrie 2021, la Timișoara, Ada Hausvater propunea, în O noapte furtunoasă. Un exercițiu, o adaptare a textului ce conducea la ideea unui Rică prins în plasa la famigliei. În interpretarea delicioasă a lui Ionuț Vișan, Rică by Sânziana Stoica nu e deloc departe de ipostaza victimei care cade în capcană. Nici o vorbă în plus pe tema aceasta, surpriza se cuvine savurată în sala ploieșteană.
Intervențiile Sânzianei Stoican în textul caragialian sunt minime și țin mai degrabă de câteva permutări istețe. Bunăoară, textul din Vocea Patriotului Naționale nu poate fi citit într-o singură scenă. Prea mare efortul lui nenea Nae când vine vorba de lectură pentru a-l forța să rezolve totul dintr-o singură încercare!
Înapoi la jupân și la metodele sale de a ține aproape de autorități. Așchia nu sare departe. Zvântat în bătaie fără motiv, Spiridonul în zdrențe și fără de o mână (Andrei Radu) învață ce are de făcut pentru a răzbi în lumea aceasta. Încasează banii fugarului și apoi îl toarnă stăpânului. Totul, pe sunet de caval. Tradiții, tradiții.
Zâmbetul bonom al Jupânului Andi Vasluianu, paravan în spatele căruia se pot întâmpla și chiar se întâmplă atâtea și atâtea. De atâta și atâta vreme. O sa scrie cineva, cândva, O amiază limpede?