Se7en ne spune povestea a doi detectivi care, în ciuda diferențelor dintre ei, își dau mâna pentru a-l prinde pe făptaș. Unul e tânăr și incitat de munca sa, celălalt e lupul bătrân și singuratic, pregătit să iasă la pensie, meticulos si calm.
Pelicula debutează cu o aparență de film polițist, dezvoltându-se rapid într-un fel de mit modern, gravitând în jurul binelui și al răului, al moralității și imoralității, pe care le pune perpetuu în oglindă.
În același timp, pe alocuri se insinuează accente biblice, nu doar pentru că cele șapte păcate își au izvorul în Vechiul Testament, ci și pentru că cifra șapte a fost, de-a lungul timpului, simbolică pentru omenire. (Printre altele, este simbolul creației - Lumea a fost făcută în șapte zile - și laitmotiv în unele basme populare - balaurul cu șapte capete, șapte mări și șapte țări) Pe alocuri pare că regizorul și scenariștii mizează pe acest număr și dezvoltă acțiunea peliculei în jurul acestuia: cele șapte păcate capitale devin șapte crime (ale unui necunoscut John Doe), devin zilele săptămânii în care se petrec acestea, iar, în final, devin principalele capitole ale unui film întunecat, palpitant și memorabil. Se7en poate căpăta astfel o tentă de film religios, cu toate că probabil nu și-a propus în mod explicit acest lucru.
Până și personajele par desprinse din această tematică biblică - dacă polițiștii Mills și Somerset sunt propovăduitorii binelui, John Doe este un Iudă care se auto-intitulează trimisul lui Dumnezeu pentru a crea o nouă ordine într-o lume în care "se comit păcate la fiecare colț de stradă", care îi ucide pe cei păcătoși pentru a da un exemplu celor din jur. Profilurile lor sunt foarte bine conturate: polițistul bătrân (Morgan Freeman) analitic și cerebral, polițistul tânăr (Brad Pitt) arogant și impulsiv, criminalul (Kevin Spacey) inteligent și dement, care se joacă cu mințile celor doi polițiștii. Crima este privită mai mult prin latura sa psihologică decât prin cea juridică, realizatorii peliculei prezentând inclusiv aspectele ludice ale fenomenului, create prin prisma dezechilibrului psihic al criminalului.
Se7en este și un bun exemplu de casting reușit. Interpretările actorilor sunt excepționale, iar Kevin Spacey este impresionant (și șocant!, mai ales că, involuntar, i-am comparat rolul cu cel din Pay it Forward).
Pe cât e de pătrunzător, pe atât e de grotesc este filmul pe alocuri. Imaginile explicite, nonconformiste, conturează o lume apocaliptică și reușesc totodată să îi confere criminalului o aură de predicator, acesta având ocazia să își explice faptele și motivele ce l-au determinat să le săvârșească.
O scenă memorabilă, dar care nu cred că a primit prea multă atenție din partea publicului de-a lungul timpului este cea din bibliotecă, în care Morgan Freeman le atrage atenția gardienilor amatori de poker că au la dispoziție "toată cultura lumii", dar ei aleg să își irosească timpul jucând cărți. Alături de numeroasele referințe la literatura universală, cred că scena poate fi văzută și ca un îndemn spre întoarcerea la cărți și la clasici, de care lumea din zilele noastre a uitat.
Filmul mi-a adus aminte și de romanul lui Umberto Eco, Numele trandafirului, care spune povestea unor "detectivi" ai secolului XIV, unul mai în vârstă și înțelept, altul tânăr și impulsiv, atât Se7en, cât și romanul lui Eco făcând referiri explicite la Divina Comedie a lui Dante și la Apocalipsa după Ioan.
Sfârșitul filmului Se7en demonstrează că este posibil ca lumea să nu merite eforturile noastre, dar fără ele umanitatea și viața ar cădea în deznădejde și, mai apoi, în nebunie. Pentru a fi om, pentru a ne păstra omenia, pentru a ne face viețile să conteze, nu putem ceda în fața răului inevitabil. În fond, Lumea e frumoasă și merită să lupți pentru ea, așa cum spunea Hemingway.