Anul fatidic 2020, un an în care am fost obligați să învățăm cuvinte noi, cum ar fi lockdown, ne-am indus comportamente neobișnuite, izolare, distanțare și am devenit inseparabili de mască, dar, din păcate, nu de binecunoscutul dispozitiv teatral, ci de o mască a metamorfozei noastre în triști Arlechini, ai unei alte "Commedia", a întrerupt succesiunea firească a edițiilor. Conducerea instituției, natural, a sperat ca anul 2021 să însemne și revenirea la normalitatea teatrală, dar nu a fost așa, ediția aniversară, a X-a, s-a petrecut în online, în perioada 26-28 noiembrie 2021, purtând pecetea Căutării, o căutare poate a propriei noastre ființe în lumea artei teatrului, o căutare a normalității, a proustianului timp pierdut. Așadar, ediția 2021 a Întâlnirilor a fost una atipică, a întâlnirilor virtuale, a unui spațiu teatral gol, dar nu în sens brookian, în care singurul spectator real a fost supradimensionata cifră zece, așa cum o înfățișau, tragic pentru unii, comic pentru alții, imaginile din pagina de Facebook a instituției, imagini în care jucăușa cifră străbătea traseele publicului prin foaier, până la locul din fotoliu sau lojă, aflată chiar și acolo sus pe scenă, privind sala ca pe un hău imens, luxos și elegiac.
Ilustrative retrospective în imagini, ale celor nouă ediții precursoare, au precedat evenimentul propriu-zis, iar întâlnirile oamenilor de teatru s-au concretizat, din păcate, doar într-un colaj al unor amintiri și urări filmate, rostite acum de invitații acelor ediții. Spectatorii virtuali au putut revedea și câteva dintre conferințele mai reprezentative ale unor întâlniri trecute. "Literatură și totalitarism, etic și estetic. Dezbateri, problematizări, polemici, în mileniul trei", masa rotundă din ediția Căile libertății (2014), la care au participat Alina Nelega, Matei Vișniec, Ion Vianu, Cosmin Budeanca, Marius Oprea, Virgil Țărău, Doru Radosav, Angelo Mitchievici, Ion Bogdan Lefter, conferință moderată de scriitoarea Ruxandra Cesereanu. Din ediția Extreme (2017) a fost selectată conferința susținută de George Banu, "Teatrul extremelor și extremele teatrului", având-o ca moderator pe directorul artistic al instituției, conf. univ. dr. Ștefana Pop-Curșeu, iar Mircea Cărtărescu, în ediția Viziuni (2018) s-a aflat într-un dialog cu criticul literar, profesor universitar, Ion Pop, abordând tema "De la Țiganiada la Levantul - epopei eroi-comico-satirice". "Despre teatrul românesc în Anul Centenarului", un schimb de opinii între doi creatori, dramaturgul Matei Vișniec și actorul Ion Caramitru, a fost selectată tot din ediția a VIII-a, Viziuni, și prezentată In Memoriam Ion Caramitru.
Oamenii de teatru nu au avut întâlniri autentice, în această ediție, dar virtualii spectatori s-au întâlnit cu o trupă cotată printre cele mai bune din țară, iar oferta titlurilor, doar în număr de șapte, a fost variată, cu autori ca Dostoievski, Gogol, Pirandello sau Jarry, dar și Matei Millo, Radu F. Alexandru sau Florin Bican, cu dramă, comedie, spectacole de teatru, muzică și dans, producții din perioada pandemică 2020-2021, repetate cu întreruperi și restricții, prezentate uneori doar în online. Cu toate acestea, așa cum s-a întâmplat și în alte instituții de spectacole, când se contopesc meșteșugite energii creatoare, arta poate învinge. Nu voi reveni asupra unor spectacole precum Chiritza în carantină (devenit un succes, fiind selecționat în mai multe festivaluri, inclusiv în FNT 2021), Cartoforii sau Șase personaje în căutarea unui autor, despre care am notat câteva gânduri la premieră.
Romanul Demonii, semnat de F.M. Dostoievski, a apărut în paginile revistei Russki Vestnik (Mesagerul rus), în anii 1871-1872, fără capitolul central La Tihon, publicat abia în 1923 sub titlul Spovedania lui Stavroghin. Tudor Lucanu semnează scenariul, regia, decorul și proiecțiile video ale dipticului Demonii. Începuturi și Demonii. Spovedania lui Stavroghin, cel de-al doilea prezentat în această ediție a Întâlnirilor. Sprijinindu-se pe scrierea lui Dostoievski, Tudor Lucanu compune un scenariu coerent, cu personajele bine individualizate, fiecare purtându-și propria lume, parte din acest întunecat roman dostoievskian. Un drum în pantă asigură simplu planul de joc, atât în ce privește interioarele, cât și exteriorul, iar proiecțiile video devin o alegorie a întunecimii, a demonicului omniprezent. Actorul Ionuț Caras - care apare în acest eveniment și în calitate de iscusit regizor al Cartoforilor gogolieni -, printr-o abordare de profunzime a personajului, figurează cu dibăcie, distinctiv, complexitatea tenebroasă a lui Nikolai Vsevolodovici Stavroghin, o ființă cutremurătoare, complicată, insensibilă, un ticălos, plin de cruzime, dar capabil în final să-și salveze demnitatea umană, aplicându-și singur pedeapsa. Matei Rotaru primește o nominalizare la Premiile UNITER 2021, Cel mai bun actor în rol secundar, pentru rigurozitatea interpretării lui Piotr Stepanovici Verhovenski, un alt personaj ce atinge limita monstruozității, a grotescului, latura vulgară a lui Stavroghin, pe care de altfel îl admiră, un criminal căruia autorul nu îi acceptă salvarea. Dan Chiorean îl întruchipează expresiv pe ucigașul, jefuitor de biserici, Fedka-Ocnașul, iar Sânziana Tarța, cu sensuri transparente ale jocului bine diferențiat, se transpune în nu mai puțin de patru prezențe dostoievskiene, șchioapa "idioată" Maria Timofeevna Lebeadkina, cea mai spectaculoasă, provocatoarea Daria Pavlovna Șatova, Lizaveta Nikolaevna Tușina, o altă victimă a dramei, și, în cele din urmă, demonicul Șigaliov. Adrian Cucu, Miron Maxim, Cosmin Stănilă, Mihai Florian Nițu, Radu Dogaru și Ecaterina Pop-Curșeu (holograma Matrioșei), cu roluri mai mult sau mai puțin consistente, desăvârșesc atmosfera sumbră a realităților demonice prezente în roman, în care sclavii trebuie să fie egali, lipsiți de cultură și educație, cu obligația de a se spiona unii pe alții, omul să fie o "scârnăvie dezgustătoare, lașă și egoistă", un haos în care va boci pământul, pentru ca în final Stavroghin să afirme: "Mi-e silă de tot ce există pe lumea asta, de mine, în primul rând!" O notă aparte pentru măștile cu trăsături exagerate, monstruoase, demonice, purtate în momente cheie de unii interpreți, și pentru sonoritățile muzicale semnate de Radu Dogaru, ce amplifică tensiunea, suspansul.
Ubu în concert, continuă seria "celebrităților" care au concertat pe scena naționalului clujean, cum sunt Švejk sau Cocoana Chirița. Ca precursor al Suprarealismului și al Teatrului absurdului, Alfred Jarry satirizează cu precădere în textele sale, în care Ubu e principalul personaj, puterea, lăcomia și pe conducători. Regizorul Gábor Tompa rescrie textul lui Jarry, inventând un Domn Ubu care vrea să muncească, să fie sclav, să curețe pantofi, iar Madam Ubu este obligată să-i caute clienți pentru lustruit, celui care nu mai vrea să fie nici rege, nici împărat și pe care periatul îl face fericit, ajungând să declame shakespearean: "A peria sau a nu peria?". Partea finală pare a fi o continuare a lui UbuZdup (după Ubu înlănțuit) spectacol mai vechi, realizat de aceeași echipă Gábor Tompa și Ada Milea. Ubu vrea la pușcărie, "unde e bine, că scapi de sărăcie! La pușcărie e feerie! Hai la Pușcărie!". Distribuția este în linii mari cea din Švejk și Chirița. Adrian Cucu și Anca Hanu, Dl și Dna Ubu, formează un cuplu rubicond, comic și plin de farmec. Actorii cântă și dansează, cu energie și entuziasm. Sânziana Tarța e Cântăreața îndrăgostită de tandrul Ofițer (Radu Dogaru). Cetățenii, Fratele Trombon (Miron Maxim), Fratele Beton (Cătălin Herlo), Fratele Cajon (Cristian Rigman), Fratele Kaki (Mihnea Blidariu), Fratele Căpățână (Dan Chiorean), care își poartă un cap "suplimentar", pentru o memorie de rezervă, "să țină minte tot ce zic", alături de corul "franțuzoaicelor" (Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Irina Wintze și Angelica Nicoară), precum și de un turist englez rătăcit (Cornel Răileanu), dau amploare parodiei și caricaturalului. Muzica inspirată, co-semnată de Ada Milea și Anca Hanu, creează suportul perfect pentru mișcarea scenică expresivă datorată Andreei Gavriliu, iar scenografia concepută de Carmencita Brojboiu și Alexandra Constantin (ultima creație, din păcate, pentru cea de-a doua), întregesc tabloul comicului absurd și al lumii răsturnate.
Apărut în anul 2018 în volumul "Ultima dorință", cu titlul în ghilimelele așezate de autor, Radu F. Alexandru, volum ce cuprinde cinci comedii de diverse facturi, textul În oglindă este mai degrabă o "comedie" ce amintește de textele Teatrului absurdului, semnate de Samuel Beckett, Ohio Impromptu, Ultima bandă a lui Krapp. Teatrologul și totodată regizorul Andreea Iacob a încredințat acest text, un monolog încărcat de dramatism, actorului Dan Chiorean, pentru un spectacol-video în exclusivitate, cu o împletire inspirată a spațiilor de joc, interior și exterior, completate cu efecte video sugestive. Textul este o călătorie în lumea interioară, un drum la centru, al personajului Matei, care are ca partener de dialog o ființă imaginară (deseori și pe spectatorii imaginari), pe farmacista Ema, care ireal îi acceptă invitația în propria locuință și tot jocul ce va urma. Matei sondează în propria conștiință, în propriile amintiri, în propriile neîmpliniri și deziluzii, o introspecție în care devine propriul psihanalist. Se fac trimiteri spre Kafka, spre porțile la care așteptăm și prin care se poate circula doar în sensul în care se scurge viața, cu momente urzite din piese de domino care se ridică și se prăbușesc exasperant, viața care este sau nu o fântână, viața în care orbecăim pentru că nu-i aflăm rostul, conștiința neputinței, chiar a neputinței de a "scrie" FINAL. Ema, întruchiparea FEMEII, devine chintesența neîmplinirilor, a decepțiilor, a iubirilor ratate, materializate spre final de mai multe actrițe. Dincolo de unele lungimi ale spectacolului, este pus în valoare potențialul actorului Dan Chiorean, pe care l-am putut vedea în multe creații în acest eveniment. Actorul îl figurează pe Matei cu sensibilitate și delicatețe, profunzime și subtilitate, captând atenția publicului, fiind, de asemenea, unul dintre actorii trupei cu multiple valențe, cu o paletă largă de disponibilități.
O trupă cu actori totali, provocați spre a-și demonstra abilitățile actoricești, în cele mai diverse creații, în a purta cu măiestrie feluritele "măști" - personaje, având libertatea perpetuă de a se preschimba veridic în altul. "Masca (cu sensul de "rol", n.n) înseamnă să pleci spre a reveni, să te înstrăinezi spiritualmente de firea ta până la limita unde simți că o pierzi, ca să te întorci în tine ca într-un necunoscut, către un «eu» încă irevelat. Masca supune unei rigori expresive subiectivitatea actorului, acesta întâlnind, totuși, în cuprinsul ei, o paradoxală libertate.", nota regizorul Mihai Măniuțiu, managerul Teatrului Național "Lucian Blaga", în volumul Despre mască și iluzie. Așteptăm edițiile viitoare ale Întâlnirilor Internaționale de la Cluj, în care sperăm să avem libertatea de a revela, doar "măștile" expresive ale histrionului din SCENĂ.