Nostimă această scriere dramatică a americancei Jane Martin... Fără prea multe rețineri - că, de complexe și alte mofturi nici nu poate fi vorba - ea îl înșfacă pe Anton Pavlovici cu aplombul întreprinzătorului din cultură și îl pune pe calapod american. La concurență cu spectacolele a căror rentabilitate se situează primordial în plan financiar sau cu experimentele după care nu rămâne foarte mare lucru, cele(brele) trei surori Irina, Mașa și Olga sunt numai bune pentru un
business cultural de (oarecare) prestigiu. Ca atare, investitorul / producătorul atotputernic alege regizorul hărăzit să pună piesa în scenă; musai cu succes de public, de critică și, firește, de bani. Executivul (adică mâna lui dreaptă) este o actriță de oarecare notorietate populară, vedetizată grație unui serial TV. Doar că, acum, starleta Holly vrea mai mult: să strălucească pe un palier artistic superior. Mirajul scenei adevărate se împletește cu savoarea puterii, căci are mână liberă să pună treaba în mișcare. Cu mai multă îndrăzneală decât inspirație, tocmește regizorul - un aiurit căruia obsesia originalității din categoria "ce nu
s-a mai pomenit" îi trage rapid scaunul de sub picioare. Investită cu ciocanul deciziei, actrița parvenită la statutul "intelectual" îl dă rapid afară și - ca orice antreprenor sigur pe el - își face singură distribuția. Liz și Casey, celelalte două partenere de spectacol, reprezintă capetele unui ax ce ar trebui să armonizeze luciditatea matură a celei dintâi cu entuziasmul naiv, sincer necontrolat, al fragilei debutante căreia întâmplarea și capriciul producătorului par
să-i fi pus
mâna-n cap. De aici încolo, fetele caută să se descurce, cum pot, în ițele biografiilor pe care ar trebui să le întruchipeze.
Ceva-ceva (dar nu prea mult) par să priceapă ele din substanța piesei, orbecăind cu o bunăvoință oarecum amuzantă dar și cu o grămadă de nostime stângăcii, printre meandrele trăirilor cehoviene. Incultura și lipsa de maturitate le îngreunează, însă, sarcina, chiar dacă cel
de-al doilea regizor desemnat de "Șefa" le
cântă-n strună cum știe el mai bine, atent doar să nu calce pe bec și să zboare din schemă; ca și predecesorul exoflisit fără milă. Cât despre Cehov... e și el, pe acolo, pe undeva. Dar mai mult cu numele. Deruta, confuziile și accesele de entuziasm interferate cu cele de deznădejde, salata de probleme personale asortate cu ingrediente rusești de împrumut coagulează totuși niște relații permeabile,
într-o atmosferă prea puțin cehoviană. Dar, ca la orice produs de succes destinat pieței, imprevizibilul plesnește
dintr-odată, ca în filmele de succes, și surpă totul, atunci când o ofertă pentru un rolișor obscur în cinema - dar la Spielberg! - o determină
(ceac-pac, reacția omului de afaceri de succes) pe Holy să lase baltă și spectacolul cu franjuri tradiționali și foncția... Căci așa e viața în America secolului XXI: crudă, precisă, grăbită. Adică pragmatică. Arta e, mai întâi și până la urmă,
business. Dacă personajele în curs de întrupare pe micuța scenă provincială visau să plece la Moscova - dar textul ne avertizează, amar, că
n-o vor face niciodată mai mult decât în propriile închipuiri - chemarea strălucitorului Hollywood este mult mai mobilizatoare. Cultura, arta...? Naiba să le ia. Aici, paradigma parvenirii indică altceva: șansă, viteză, ambiție, câteștrele
într-un consistent sos de cinism. La ruletă, câștigătorul ia totul, pierzătorii - nimic. Doar că ruleta rusească a destinului își joacă și ea rolul, neprevăzut dar cu atât mai crunt. Tot visul de mărire cinematografică al răsfățatei de cursă scurtă Holy se prăbușește
dintr-un fleac, altfel cât se poate de real și decisiv: nu găsește loc la avion și nu poate respecta
timing-ul impus de celălalt producător, unul la fel de afurisit ca și ea. Și... trosc. Gata. Înapoi la Moscova aia a lui Anton Pavlovici... Replicile rusului se întorc la locul lor și răsună grav, duios, cu acea rezonanță specifică sufletului slav... și de care America este atât de departe: "O, Doamne, Dumnezeule! Ni
s-o împlini și nouă, odată, sorocul și ne vom duce pentru totdeauna. Lumea ne va uita. Ne va uita chipurile, glasul și toate câte au fost. Dar suferințele noastre se vor preface în bucurii pentru cei care vor trăi după noi". Sau...? Nu care cumva, pe undeva, dar puțin mai altfel, chiar
The American Way of Life s-ar putea dibui cumva, ocolind șerpuitor, prin imensitatea taigalei? Nobody knows. Dar... de ce nu? În lipsa
Hollywood-ului, se poate "merge" și la Moscova.
În viziunea regizorală a lui Ștefan Lupu, spectacolul demarează puțin mai greu: vocile tremură, firele se adună cam ezitant. Poate emoțiile premierei, poate teama de a mai "pieptăna" puțin textul? Apoi, însă, atmosfera se încheagă armonios, chiar dacă previzibil. Cele trei femei / actrițe / surori se zbat acolo, între neliniști, speranțe, incertitudini și dezamăgiri. Lumea lor - teatrul și propriile existențe mai deloc exemplare - este una crudă, nu lasă loc ezitărilor sau abaterilor de nici un fel: totul se plătește. Trăirile personale se relevă în fărâme amestecate prin schimbări de ritm și de registru, frumos conturate de Ruxandra Enescu - o Holy căreia energia îi ascunde, inabil, dar sesizabil, fragilitatea; de Mihaela Rădescu - mereu lucidă, cu o forță scrâșnită, adesea crudă dar, totodată, vulnerabilă; și de Oana Pușcatu,
într-o partitură pe muchie de cuțit, absolvită cu farmecul purității stângace și tumultuoase.
La rândul ei, Claudia Prec articulează un personaj emblematic și amuzant (ajutorul de
producător-comisar, singurul cu accent real rusesc), în timp ce caricaturizarea directorilor de scenă este orchestrată oarecum complementar, cu hazul ce nu se sfiește în fața ridicolului, de tandemul Radu Zetu și Bogdan Talașman.
Pus la treabă, provocat, răsucit pe o canava cu multe denivelări și fire răsucite, cât să (sur)prindă și lumea de la celălalt capăt al lumii, doctorul Cehov se ține tare! Prin ochelarii lui
pince-nez, oamenii Lumii celei Noi se văd la fel de mărunți, de vulnerabili în fragilitatea lor existențială, oricât de strălucitor ar fi ambalajul și oricât de puternică
le-ar părea arm(ăt)ura. Poate de aceea, nimeni nu
s-a încumetat să o joace pe Miss Liberty, dar tinde, timid și poate desuet (puțin profitabil sub aspect comercial) spre o Olga, o Mașa sau o Irina.
Moscova-Hollywood și retur poate fi un fel de rețetă a fericirii. De sub pălăria doctorului Cehov, putem întrezări
Empire State Building și reconstruitele
Turnurile Gemene,
arogându-și semeția. Dar sufletele...?
