decembrie 2021
Crăiasa Zăpezii
Se apropie cu pași repezi sărbătorile de iarnă. Mereu le așteptam cu nerăbdare, pentru că se crea o anume atmosferă ca de poveste, era bucurie, era cânt. Mergeam de mână cu fiica mea și colindam împreună, dădeam binețe cunoscuților și ne uram Sărbători fericite! Și totul se încadra perfect în cadrul iernatic: cu zăpadă, cu ger, cu ninsoare. Așa era firesc. Acum zăpada este o amintire, iar lumea, mult prea grăbită și atât de preocupată de problemele cotidiene, și-a cam pierdut din entuziasm, din răbdare.

Poate tocmai de aceea Teatrul de Păpuși "Prichindel" din Alba Iulia a ales să monteze un spectacol care aduce pe scenă o poveste de iarnă, foarte cunoscută și îndrăgită de copii: Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen.

Regizoarea spectacolului și semnatara adaptării, Oana Leahu, păstrează firul narativ și mare parte din personajele basmului, adaptând cu ingeniozitate și candoare întreg parcursul poveștii.

Grete și Karl sunt doi buni prieteni, care-și petrec aproape tot timpul împreună. Sunt, am putea spune, de nedespărțit. Doar că pericolul e la tot pasul și nu trebuie decât o scânteie sau un ciob dintr-o oglindă fermecată, așa ca în poveste, ca să schimbe cursul vieții. Iar pericolul despre care spune povestea este un vrăjitor uneltitor și malefic aflat în slujba femeii cu inimă de gheață - Crăiasa Zăpezii, care caută să prindă în capcana indiferenței un suflet de copil pur, candid, care nu știe ce este răutatea și cruzimea. Vrăjitorul crease o oglindă care schimonosea și urâțea tot ce era frumos și bun în lume, dar oglinda se spărsese în cioburi mici când acesta încercase să urce în ceruri cu ea, să râdă de Dumnezeu și îngeri. Într-un moment în care cei doi prieteni își admiră minunatele roze, vrăjitorul îl străpunge pe Karl în inimă și în ochi cu câte un ciob de oglindă, furându-i acestuia percepția realității, înghețând sufletul lui de copil, anulând frumoasele-i amintiri și sentimente. De îndată ce efectul s-a produs și răutatea lui Karl față de buna sa prietenă este manifestată, el va intra în stăpânirea Crăiesei Zăpezii, care îl înrobește și îl osândește la truda zilnică de a reface, din cioburi, oglinda fermecată.


Grete nu se poate împăca cu ideea că bunul ei prieten este pierdut pentru totdeauna și decide să pornească în căutarea lui. Este un drum inițiatic pe care micuța eroină, curajoasa Grete, îl va avea de parcurs întru maturizarea amândurora. Pe acest drum, deloc ușor, Grete întâlnește mai multe personaje, care îi vor fi alături și o vor ajuta să ajungă la Karl: râul cu ape line, o pereche de ciori, simpatice și binevoitoare, o mătușică, ce își dorea să aibă o fetiță care să-i țină de urât, un trandafir (vocea trandafirului - Viorica Boda), porumbei (voce porumbei - Ramona Benchea Mincu), o fată de tâlhar, un cuplu princiar, o laponă, o finlandeză și un foarte simpatic ren - Bum-Bum. Grete e o fetiță curajoasă, dar curajul ei vine din nețărmurita dragoste pe care i-o poartă prietenului ei. Pentru Karl, prins în mrejele și în urzeala de gheață a Crăiesei, Grete era aproape uitată. Dar gingășia fetiței și glasul cald care dă voce cântecului pe care obișnuiau să îl cânte împreună, aduc căldura umană în sufletul și în ochii lui Karl, care, prin emoția stârnită și prin lacrimile adevărate, reușesc să topească gheața ce pusese stăpânire pe el. Crăiasa pleacă în lume, spre alți muritori, pentru a-i prinde în mreje, iar vrăjitorul, zdrobit de înfrângerea suferită, este nevoit să recunoască puterea iubirii. Cei doi copii s-au regăsit și, ajunși maturi, știu că singura care ne salvează din momente dificile este IUBIREA.

Întreagă această poveste, pe care eu am redat-o cu atâta simplitate, pe scenă a căpătat multă culoare, muzicalitate și strălucire. Fiecare personaj are originalitatea lui, atât prin viziunea regizorală, cât și prin cea scenografică. Păpuși, măști și actori la vedere se prezintă pe scenă într-o unitate bine închegată.

Grete (Teodora Popa) și Karl (Adam Boboc) sunt două păpuși construite cu mult rafinament, expresive, cu trăsături simple de copil, care, tocmai prin această simplitate, devin credibile și pline de viață.


Vrăjitorul (Mădălin Costea) este un actor înveșmântat într-o mantie întunecat-strălucitoare, care poartă o mască foarte mare pe cap, o mască ce reprezintă chipul vrăjitorului acoperit de o pălărie imensă. Unealta vrăjilor lui este o baghetă magică, cu vârful arzător, care străpunge atât de ușor sufletele copiilor nevinovați.

 Râul este un simplu material, de un albastru intens, ușor strălucitor, dar care, prin maniera în care prinde viață, prin vocile (Viorica Boda, Ramona Benchea Mincu, Iulian Costea) care secondează faldurile ce se formează în urma mișcării, dă veridicitatea unui adevărat personaj.

Perechea de ciori, Lily (Viorica Boda) și Gaston (Iulian Costea) (iată ce nume pretențioase au fost alese pentru două ciori), formează un cuplu foarte simpatic, care aduce zâmbet pe chipurile spectatorilor și destinde atmosfera. Ei se iubesc, de altfel sunt logodiți, și din acest motiv iubirea este foarte importantă pentru ei, ceea ce îi face să sară în ajutorul fetiței fără preget, cu riscul de a fi aspru pedepsiți.

Personajul Mătușica (Laura Boboc) este realizat de o actriță cu o mască uriașă, pe care o mânuiește în față, ascunzându-i bine chipul. Este un personaj plin de culoare, așa cum este și casa ei, tocmai pentru a sublinia frumusețea locului, atât de ispititor, un rai al florilor, din care cu greu te poți desprinde.

Figurile princiare (interpretate de Ioana Bogățan și Mădălin Costea) sunt două păpuși foarte delicate, expresive, care scot în evidență măiestria scenografului.

Corpul Laponei (Laura Boboc) este în formă de iglu, simbol al ținuturilor îndepărtate ale zăpezilor, actrița mânuind și în acest caz o mască uriașă, care reprezintă figura Laponei.

 Finlandeza (Viorica Boda) este interpretată de o actriță îmbrăcată în straie în culori ale nisipului, cu un cap mare care se așază pe umerii actriței, un chip prelung, cu trăsături ușor mai tăioase, care conferă și acestui personaj o anume delicatețe.


Grupul de tâlhari, care constituie un adevărat personaj în poveste, sunt, alături de perechea de ciori, un alt personaj simpatic, care rupe ritmul, ca un contrapunct sau ca o verigă ce echilibrează situația scenică. Sunt păpuși bi-ba-bo de dimensiunea unui chip supradimensionat, cu trăsături ușor grotești, dar care nu sperie, din contră, fac hazul și deliciul spectatorilor, sunt amuzanți.


Fiica de tâlhar (Viorica Boda) este, în opoziție cu grupul din care face parte, o figură simpatică (cu siguranță este transmisă ideea că atâta timp cât suntem copii, nu putem fi acuzați de urâciune, iar frumusețea și puritatea sufletului se răsfrânge pe chip), chiar haioasă prin ținuta pe care o are.


Renul Bum-Bum (Iulian Costea) este poate cel mai delicat personaj, din punct de vedere al construcției. Corpul său, zvelt și foarte mobil, pare atât de fragil, tocmai prin această mobilitate a păpușii. Mișcările pe care le poate executa, prin maniera în care este mânuit, sunt grațioase, atrag privirea și nu ai cum să nu îndrăgești acel personaj. Mă tot folosesc de acest cuvânt - delicat, pentru că este cel mai reprezentativ pentru a le reda acestor minunate păpuși sau măști o caracteristică a stilului artistic al scenografului.


Cel mai spectaculos personaj rămâne totuși Crăiasa Zăpezii (Ioana Bogățan): o mască uriașă ce se fixează pe umerii și mijlocul actriței, reprezentând chipul femeii de gheață, cu trăsături mult alungite, ochi migdalați, împodobit de o construcție strălucitoare care-i conferă grandoarea și strălucirea zăpezii. De masca uriașă sunt prinse falduri lungi de material alb-strălucitor, care ascund aproape total pe mânuitoare de privirea spectatorului. Prezența Crăiesei este permanent însoțită de un clinchet ca de clopoței, dar care este un clinchet sticlos, ce te trimite cu gândul la țurțurii care se formează iarna, când este foarte frig.


Decorul creează întreg universul spectacolului. Gândite cu minuțiozitate, elementele de decor construiesc și deconstruiesc, transformându-se, treptat în noi spații de joc. E și casa copiilor, este și iatacul princiar, și casa mătușichii, spațiul tâlharilor, palatul Crăiesei sau casa Finlandezei. În fundal, valuri mătăsoase își fac simțită prezența, pentru a reda spațiul iernatic al Crăiesei. E greu de exprimat în cuvinte complexitatea acestui decor, subliniat în anumite momente de lumini și umbre, de clarobscur, așa cum regizoarea Oana Leahu a gândit să le pună în evidență.

O scenografie impresionantă, complexă (și costumele actorilor au fost gândite până la ultimul detaliu, fiind foarte frumoase și atent realizate de Mirela Tămășan), care atrage privirile, prin multitudinea de culori, prin estetică, o estetică a delicateții pe care o propune scenografa Hristina Nedeva-Mladenovic.

Întreg acest ansamblu scenografic și regizoral este fericit completat de muzica lui Cári Tibor, extrem de sugestivă, subliniind fiecare tablou în parte. Suavă, misterioasă, mărșăluitoare, buclucașă - așa s-ar putea defini această compoziție muzicală, în complexitatea ei... Sunt momente în care efectiv umple parcă întreaga scenă și pătrunde în simțurile spectatorilor.

Decor, muzică, regie, toate acestea ar fi doar text cu indicații regizorale, obiecte, păpuși, sunete și nu ar fi spectacol fără cei care dau viață personajelor - actorii. I-am lăsat la final, nu pentru că sunt cei din urmă, ci pentru că sunt cei dintâi. Efortul pe care l-au depus, truda pentru fiecare personaj și pentru tot spectacolul a fost teribilă. Mulți dintre ei interpretează mai multe personaje, în păpușărie acest lucru însemnând controlarea vocii și transpunerea ei în spiritul personajelor, unele radical diferite. Au cântat, au mânuit, au manevrat elemente de decor. E un spectacol aproape fără respiro pentru actori. În spatele păpușii, în spatele unei măști sau a decorului, interpretarea și mânuirea lor, cu măiestrie, dau viață personajelor. Și această muncă este răsplătită doar de aplauzele spectatorilor, pentru că ei nu se văd în lumina reflectoarelor, în mare parte, decât la final.

Crăiasa Zăpezii este spectacolul care nu te poate lăsa indiferent, care captează atenția și te transpune în poveste. Fie că ești copil, fie că ești adult, povestea spusă în maniera regizorală a Oanei Leahu invită la un adevărat excurs literar-artistic. Este poveste, dar în poveste sunt adevăruri, sunt emoții, sunt trăiri. Noi, adulții, toți am fost copii, ei, copiii, vor ajunge cândva și ei adulți. Puntea între generații e iubirea: "Iubirea să fie oare cea care poate orice vrajă să doboare?!"


Crăiasa Zăpezii, după Hans Christian Andersen - premiera 19 decembrie 2021, producție a Teatrului de Păpuși "Prichindel" Alba Iulia
Regia și adaptarea: Oana Leahu
Scenografia: Hristina Nedeva-Mladenovic / Muzica: Cári Tibor
Distribuția: Teodora Popa, Adam Boboc, Ioana Bogățan, Laura Boboc, Viorica Boda, Iulian Costea, Mădălin Costea, Ramona Benchea Mincu.
Regie tehnică: Elena Madaras / Producție decor: Costache Gavril Siriteanu / Sunet: Florin Andrea / Lumini: Călin Popa, Ovidiu Tămășan / Mașinist: Gheorghe Hațegan / Realizare costume: Mirela Tămășan.
De: după Hans Christian Andersen Regia: Oana Leahu Cu: Teodora Popa, Adam Boboc, Ioana Bogățan, Laura Boboc, Viorica Boda, Iulian Costea, Mădălin Costea, Ramona Benchea Mincu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus