Secolul 21, eră post-industrială, în plină comunicare - cu tot ceea ce înseamnă interconexiunile umane: comprimarea spațiilor ca urmare a posibilității de a ajunge oriunde pe glob în 24 de ore, ca urmare a posibilității de a contacta orice persoană (ca reușită a tehnicii, telefonia mobilă, internetul cu rețelele de socializare); globalizare| cultural(ă). În această epocă, ideea de identitate ca fixare națională, lingvistică, ca problemă de drepturi politice și de gen este pusă sub semnul întrebării de posibilitatea de a comunica însăși, care depășește orice barieră, care își formatează spațiul (posibilitatea de a fi ca timp, ca actualitate) în rostire (în poziția/postura de rostire), devenit(ă) universal(ă) (în domeniul uman, media-uman). Madame Nielsen, prin arta sa, pune în viață aceste posibilități (cu nuanțele lor contradictorii, care privesc inclusiv legalitatea și ideea de a-fi-în-afara-legii-ca-posibilitate-existențială dată de identitate), le încarnează într-un art-life-avatar, operă filosofică totală (=cu un mesaj total, limită, paradoxul însuși).
Numele originar al lui Madame Nielsen este Claus Beck-Nielsen, o persona-in progress care deja experimentează din anii '90 viața dublă: în Danemarca un bărbat căsătorit, cu un copil, în Germania un corp-fără-identitate care se caută pe sine în relație cu ceilalți, ca adaptare, ca aproximație-a-unei-deveniri. Odată cu debutul anilor 2000, Claus Beck-Nielsen este declarat mort și corpul-fără-identitate rămas în viață este angajat ca director în propria The Factory din Hanovra, Beckwerk, cu scopul de a păstra memoria și de a continua misiunea artistului decedat. Între 2001 și 2010, își oferă corpul instituției pe care o conduce și explorează fețe ale identității în proiecte realizate pentru Beckwerk. După 9/11, odată cu prezența teroristă Al Qaeda și încercarea americanilor de a planta democrația în Irak sau Afganistan (și, ca plan de viitor, în Iran), înființează un site, binnielsen.com, unde prezintă - sub formă de înregistrări-pe-casetă - istoria politică a The Return of the Evil One as Goodness Itself. E debutul unei suite de încarnări a unor personalități care se implică în distribuirea democrației în Orientul Mijlociu. E atît de performativ/ă ca staged-reality încît, prin asociația corespunzătoare acestei misiuni politice, ajunge în birourile administrației SUA la Washington pentru a discuta implicațiile misionariatului democratic pe care îl propune. Mai tîrziu, odată cu exodul sirienilor spre nordul Europei, Nielsen călătorește alături de ei, pe jos, din Grecia spre Scandinavia, pentru a trăi repersonalizarea ca migrant, contactul cultural-in progress. Experiențele ajung în literatura lui Nielsen, care deschide noi porți - experiența de viață, bildungsroman-ul ca ready-made: viața trăită ca viață-(deja)-înscenată transpusă în scena literară. Odată cu finele deceniului prim al secolului 21, corpul lui Claus Beck-Nielsen este prezentat mort și Beckwerk organizează înmormîntarea lui (live-lived) în cimitirul Assistens din Copenhaga. După o perioadă de doliu pentru Claus Beck-Nielsen, Beckwerk este închisă, obiectivele sale fiind considerate atinse.
Prin punctele de pe mapamond pe care le cuprinde în proiectele sale - călătorii art(istice), locuri prinse în performance-uri sau montări teatrale, - Madame Nielsen (persona act-uală) este, în artă, un real explorator și cartograf, un James Cook-citizen-of-the-world postmodern. Orice artist contemporan de succes adună în viață expoziții în orașele importante ale lumii. Diferența aici e dată de faptul că Claus Beck-Nielsen, prin ego-ca-alter-ego-urile sale - Claus Nielsen, Helge Bille, Agent Nielsen, Nielsen, Some Body, Madame Nielsen, se metamorfozează într-un obiect artistic care, prin viața sa, transformă lumea într-o scenă artistică pentru o operă trăită direct (viață ca operă înscenată; operă ca înscenare a vieții, trăită ca viață).
Verdensfrelserinderne (Salvatorii lumii) este cel mai recent proiect al lui Madame Nielsen. Este un performance muzical cu premiera în 2021 pe scenele din Aarhus, Copenhaga și Odense, în care artistul transformă sensul întregii sale călătorii identitare într-un îndemn de a depăși limitele impuse de gen și identitate, pentru un efort de a salva planeta de la un dezastru iminent, văzut aici, după terorism și ciocnirea Orient-Occident, în problema încălzirii globale. (Proiect pe care m-aș bucura să îl vedem montat și în România!)
Dincolo de performance-ul teatral, lucrarea muzicală are o viață a ei. Discul are zece piese și este interpretat de Madame Nielsen împreună cu cvartetul danez Halvcirkel, format din Betina Marie Ezaki și Pernille Kristiansen la vioară, Mika Persdotter la violă și Nicole Hogstrand la violoncel. Muzica și versurile sînt scrise de Madame Nielsen mai puțin Uvertura lucrării, compusă de Halvcirkel, mișcarea secundă din Simfonia a VII-a de Beethoven, Gaiacirklen, unde muzica e compusă de Kliche, Sinnerman, compusă de Will Holt și Maria Regina Martyrium compusă de Hildegard von Binden și regîndită de Halvcirkel. Toate compozițiile au fost adaptate pentru cvartet de coarde de către Halvcirkel. Iar efectele sonore sînt realizate de Mads Emil Nielsen.
Prin Uvertură (deja se simte că) lucrarea este o compoziție modernă, pe care aș încadra-o în spațiul clasic-avangardist, în zona muzicii de cameră minimaliste; în același timp, prin reconstrucția gravă-și-omagială (cred că am putea numi ceea ce se petrece muzical aici și reconstrucție prin alterare identitară) a unor elemente pop-rock (Will Holt, Smells Like Teen Spirit a celor de la Nirvana, plus versurile - interpretarea lor) sau prin intervenția asupra compoziției clasice (Simfonia a VII-a a lui Beethoven adusă aici ca Beethoven 7th Terror) aș pune proiectul în zona performance-ului muzical postmodern (elemente ready-made plasate într-un context care îmbracă nuanțele de mai sus - clasic, avangardă, minimalism). Ca proiect, ca încadrare ritmică, tonală, compoziția muzicală se învecinează / amintește de Steve Reich, amintește de Luciano Berio, pe alocuri de forța lui Schnittke sau Scelsi, amintește de Uri Caine (Wagner e Venezia, The Goldberg Variations, Mahler-Caine: The Drummer Boy), dar fără nicio îndoială este o lucrare originală, consistentă, una dintre cele mai puternice propuneri muzicale ascultate recent.
Piesa a doua de pe disc, Jesus (just like you and me) vorbește despre însingurare. Un Isus aflat între noi, cu toate însemnele vieții actuale: în piață, la cafenea, în sala de fitness, vorbind la telefon mobil, jucînd jocuri video, purtînd Adidas, la McDonald's - lucruri prezentate în jocuri de cuvinte iscusite, care sînt fun-serioase și care leagă imaginea noastră ca omenire: fiecare dintre noi singur, într-o poveste de scenă, cum poate și istoria lui Isus e o punere în scenă (a altcuiva). În fapt, versurile deschid corespondențe complexe, care leagă o imagine (fidelă și critică în același timp) a relațiilor și practicilor sociale contemporane, pe care, pînă la urmă, e mult mai frumos să le descoperim - cum zice piesa - de unii singuri, pentru un dorit moment de-a-fi-împreună (cut to) mesajul piesei următoare, care relevă faptul că telefonul, animalul de companie sau vacanțele nu pot înlocui căldura brațelor umane. Muzica interpretată de Halvcirkel îmbrățișează versurile interpretate de Nielsen, punctează dramatismul interpretării, evidențiază adîncimea nevoii / dorinței de comun. Inventiv-jucăușă, witty/spirituală, Let's End History e o imagine a situării noastre în cosmos...
Nu voi insista asupra fiecărei piese, deoarece încercarea de a sublinia anumite deschideri culturale existente în versuri și în relația versuri-muzică - pe de o parte - reduce multitudinea de sensuri pe care le deschide albumul (și să prinzi cît mai multe e dificil într-un text care trebuie să rămînă la dimensiunile unei lecturi confortabile); și, pe de altă parte, frumusețea descoperirii lor, călătoria alături de Madame Nielsen în această explorare a universului uman în vederea salvării, are mult mai mult sens și aduce mult mai multă bucurie dacă e realizată în relație directă cu materialul muzical. E o combinație de poezie și muzică (în care și muzica cred că acceptă termenul de poezie ca imagine proiectată spre noi), o lume deschisă în interpretare (a lui Madame Nielsen, a noastră alături de imaginile sale), cu o putere aparte. Versuri în engleză, daneză, germană și latină, o oră de dramă și speranță (Cînd a murit, Dumnezeu s-a transformat în muzică, spunea Madame Nielsen), un catharsis împlinit-ca-nesfîrșit.
Note:
i. Discul Verdensfrelserinderne poate fi ascultat pe platformele de muzică online - o legătură spre Tidal fiind aceasta; albumul poate fi ascultat și pe Applemusic, Spotify etc.
ii. Un interviu cu Madame Nielsen în limba română poate fi citit aici.
iii. O idee pe care o aveam în minte înainte să încep să scriu cele de mai sus, dar care, în scriere, nu și-a găsit un loc firesc în interiorul textului: dacă mergem în cultura populară a anilor '60-'70, explorarea unor identități multiple e un atribut pe care îl vedem la David Bowie. Bowie - chiar dacă va deveni și producător și om de afaceri în relație cu propria carieră - nu ajunge, însă (probabil că nici nu a gîndit în termeni de acest fel prezența sa scenică; în a două parte a carierei, odată cu anii '80, a și renunțat la alter-ego-urile sale), la dimensiunea, implicațiile socio-culturale (și politice) vizibile în demersurile lui Claus Beck-Nielsen.
(Fotografii: Sebastian Freire din spectacolul omonim, în regia lui Christian Lollike)