ianuarie 2022
Cenușă
Embers. Piesă de teatru radiofonic scrisă de Samuel Beckett în 1957, difuzată de BBC în premieră absolută doi ani mai târziu. De-a lungul anilor, textul a fost montat atât de felurite posturi de radio, dar și pe mai multe scene. În noiembrie 2021, la Point, a avut loc premiera cu Cenușa, traducerea românească propusă de Ania-Tudoran Dănilă pentru embers.

Jarul
sau tăciunii sunt alte posibile versiuni de traducere a titlului. Parcă mai aproape, în timp și strălucire, de cel ce-a fost, cândva, focul. Lăsând o șansă, fie și minusculă, pentru renașterea vâlvătăii. Cenușa e deja trecut.

Gheorghe Visu e dintre acei puțini actori inconfundabili - inclasabili. Asocierea sa cu marea duce instantaneu cu gândul la Faleze de nisip. Cenușa începe, se termină și e permanent însoțită de imaginea și sunetele mării. Valuri spărgându-se la mal. Iar și iar. La fel cum Henry, personajul lui Visu, încearcă, și iar încearcă, și tot încearcă să-și recompună trecutul, să transforme bucățile de amintiri / fragmentele imaginate într-o narațiune coerentă. Încercările se sparg și ele la mal.

În versiunea imaginată de Toma Dănilă și jucată de Gheorghe Visu, memoria dictează conștiinței romanul / piesa propriei vieți, dar dicteul rulează în gol și foile carnetului din mâna bărbatului cu păr și parpalac mototolit rămân nescrise. Cu mișcări ample, actorul își dirijează sieși propria simfonie din care tot ce auzim e un șir de cioburi narative ce se îmbină anevoie, între care distingem cu greu ce este / a fost real / nălucire.

În chip curios, incertitudinile nu deranjează. Un tată orb, o soție, Ada (Ana-Maria Macaria, în carne, oase și amintire), o fiică, Addie. Dad / Daddy, Ada, Addie. Un anume domn, Bolton, care își cheamă, în miez de noapte înzăpezită, medicul, pe Holloway, la casa în a cărei sobă e de găsit doar cenușa / jarul / tăciunii. Tatăl a dispărut în valuri, Addie e de negăsit, între Bolton și Holloway e vorba de o injecție și restul tăcere. Henry vorbește de-o mare durere. Poate fi tatăl. Poate fi fiica. Poate fi Tatăl?

Există ceva care atrage și fixează în rostirea, gestica și mimica lui Visu. Înainte de ultima baie a propriei sale vieți, personajul nu apasă nici pe latura melodramei, nici pe cea a absurdului. Poate c-au fost, cândva, tragedii cărora Henry le-a supraviețuit, poate că e, azi, o boală neurodegenerativă ce-i restrânge universul conștiinței la o seamă de cioburi fără sens.

Dar peste toate parcă e, mai ales, o anume demnitate a sisificei speranțe că, tăcând lângă focul stins ori vorbind ceea ce vocea îi șoptește, omul va reuși, până la urmă, să găsească ori să creeze un sens. Omul poate fi cel al cărui tată orb a dispărut în mare. Sau poate fi oricare dintre noi.
De: Samuel Beckett Regia: Toma Dănilă Cu: Gheorghe Visu, Ana-Ioana Macaria

0 comentarii

În programul cultural

Point (Str. Eremia Grigorescu 10)
27.02.2022 19,00

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus