17 martie 1938... Într-un tren ce trecea pe lângă Baikal, cel mai adânc lac din lume, o tătăroaică, soţia unui ofiţer, tătar şi el, dădea naştere, în această zi, unui băiat... Tendinţa umană firească spre speculaţie poate imagina o întreagă poetică a predestinării, construită prin prisma întrebării: ce fel de copil va fi acela născut pe ritmuri, purtând a priori, în virtutea sângelui tătăresc, ritmul în el? Cât de sus va zbura acest copil venit pe lume lângă ape înfricoşător de adânci?...
Băiatul născut în tren avea să fie cel mai mare dansator de după Nijinski. Crescut în Ufa, o localitate aproape de Ural, Rudolf a fost unul dintre puţinii norocoşi ai acestei lumi, care se nasc în relaţie directă cu ceea ce ei sunt realmente, în sensul că nici împrejurările nefavorabile, nici capriciile sorţii nu îi despart de harul lor. Legendara şcoală de dans de la Sankt Petersburg aproape că nu a avut ce să îl înveţe. Când a ales să părăsească Uniunea Sovietică pentru a dansa în Occident, a devenit partenerul celebrei Margot Fonteyn, cu 19 ani mai mare decât el (Margot dansase în Lacul Lebedelor în anul când se năştea Nureyev!). Ar fi trebuit să pară un privilegiu pentru un artist care ceruse recent azil politic! Şi totuşi... marele noroc a fost al lui Margot Fonteyn, a cărei întâlnire cu Nureyev i-a revigorat uluitor cariera care părea pe sfârşite. Dacă ar fi să îl credem pe Kant, geniul creează legi în artă, pe când talentul se rezumă doar la o execuţie autentică. În acest sens, Nureyev a avut geniu. El a revigorat coregrafiile tradiţionale din baletul clasic, a impus un stil interpretativ pe cât de riguros, pe atât de vulcanic, a fost un superstar rămânând, în acelaşi timp, un artist la modul absolut.
Poate nu e cazul să ne lansăm, în această zi de 17 martie, în teoretizări cu privire la modul în care asimila şi transfigura Nureyev orice limbaj de dans, pentru că Nureyev putea dansa absolut orice! Cu siguranţă însă, nu trebuie să trecem cu vederea câteva dintre nenumăratele motive pentru care trebuie să ne amintim de Rudolf Nureyev şi, mai mult decât atât, să îi fim recunoscători!
De ce trebuie să ne amintim de Nureyev?
 ... pentru că a arătat cum se poate şterge graniţa dintre ceea ce numim suflet şi ceea ce numim trup, că trupul se poate spiritualiza într-atât încât să fie expresia vie a sufletului care se materializează paradoxal prin abstracţiunile ritmurilor...
 ... pentru că a declarat că are o datorie faţă de talentul său (la harul pe care îl avea putem spune că aceasta este o declaraţie de o mare modestie!)... pentru că putem învăţa de la el că artistul autentic nu e cel care se împăunează cu darul primit, ci creează simultan prin prisma bucuriei, dar şi a datoriei faţă de ceea ce i s-a dat...
 ... pentru că, prin ceea ce a creat şi a interpretat, nu s-a dezis de versurile poetului Balmont, versuri despre care Nureyev îi spunea unei prietene: "Sunt despre mine!"
You want to be immortal and first-class?
Flash by like thunder, bringing fire and rain...
 ... pentru că a ştiut să vadă acolo unde sălăşluia talentul altora şi să dea lumii artişti extraordinari (ajunge să spunem că el este cel care a descoperit-o pe marea balerină Sylvie Guillem)...
 ... pentru că prin el s-a confirmat esenţa, substratul comun al tuturor formelor de dans, fapt care a fost posibil prin ascendentul trăirii şi al forţei transmiterii mesajului asupra limbajului de dans ales...
 ... pentru că a dovedit de nenumărate ori că gravitaţia este o glumă nereuşită a naturii pentru cei care, ca el, se nasc cu zborul în sânge...