Prohodul Americii. Visul americano-bogosian

Motto: "Imagine there's no heaven / It's easy if you try / No hell below us / Above us only sky / Imagine all the people / living for today. // Imagine there's no countries / It isn't hard to do / Nothing to kill or die for /And no religion too / Imagine all the people / Living life in peace. // You may say I'm a dreamer / But I'm not the only one / I hope someday you'll join us / and the world will be as one/..." (John Lennon)
 
Scrise în 1986, monologurile (nu "monoloagele"!) armeano-americanului Eric Bogosian au ajuns să fie, pentru țara lui adoptivă, un fel de futurologie de f(r)actură caragialiană, ajunsă la maturitatea teribilei împliniri. Dacă l-ar fi cunoscut pe al nostru Belu Zilber, poate că Bogosian ar fi negociat preluarea celebrului său epitaf: "Aici odihnește cel ce a prevăzut totul, dar n-a putut să împiedice nimic".

De la Wikipedia citire, omul nostru "is an American actor, playwright, monologuist, novelist, and historian". Peste toate, o CONȘTIINȚĂ lucidă și necruțătoare, veșnic neliniștită, impregnată de umor și sarcasm, cinism și disperare. America lui este doar aparent amuzantă - căci, și acolo, lumea vrea să se distreze cu orice preț: loisir, alcool, televizor, droguri, Hollywood. În realitate, încă de acum vreo 3 decenii și mai bine, trend-ul spre prăpastia mentalităților era detectabil și îngrijorător. Dar... optimismul rămâne (vorba lui Voltaire) "încercarea disperată de a spune că ți-e bine, când, de fapt, ți-e rău". Așa cum Tănase al nostru își făcea publicul să se prăpădească de râs, în loc să-l lase să o facă de plâns, și acest naturalizat american preferă rolul mincinos de entertainer spre a-și clama repulsia, disprețul și îngrijorarea în fața decăderii unei civilizații în curs de prăbușire.

MAGA*-oaia trumpistă era, demult, pusă la dospit; acum, doar ce s-a copt și e de(z)gustată de cam jumătate din populație. Nouă ipostaze (cifră magică) ale mult și des cântatei diversități adună, în acest colaj selectat de către Iarina Demian - mère și Tudor Chirilă - fils un fel de jurnal din firimituri, cum și l-a numit Ionesco al nostru pe al său. Dar ce firimituri...! Personajele care populează și monologhează în această lume adânc deteriorată nu mai sunt marginalii lui Steinbeck, simpatici, aiuriți, păguboși, dar totuși benigni. Lentila lui Bogosian focalizează, adânc și dureros până la necruțător, pe tipuri și arhetipuri ale tembelismului, primitivismului violent și degajat în inconștiența lui. De la superficialitatea nătângă a primului "erou" (cel echipat în sacou și izmene), debitându-și cu o seacă seninătate truismele împletite cu aiureli, la impresarul drogat care pețește vedete iluzorii pentru producții aducătoare de profit financiar; de la boschetarul entuziast și plin de avânt, în mizeria lui, la agentul de vânzări cel mai mare din America (crede el... dar se găsesc și alții care să-l creadă) până la exoticul și păgubosul patron de fast food ori consumatorul de droguri în gașcă, făcând prăpăd cu zâmbetul pe buze, toată adunătura de arhe-tipuri ale celebrului american way of life se întinde peste străzi și zgârie nori, peste politică și mass media, asemeni unei boli canceroase evoluând în metastază. Motoarele acestei agonii? Goana după câștig cu orice preț, ipocrizia morală, certitudinile gata împachetate și vândute cât mai profitabil... și mai devastator la nivelul fibrei naționale, pervertită astfel pe scară largă, națională. Așa a ajuns visul să devină coșmar.

Este drumul pe care Lumea Nouă se angajase demult, cu surle și trâmbițe. Trâmbițele Apocalipsei, anuțând răstignirea Americii între trumpismul primitiv și exaltările tot mai aberante a ceea ce avea să devină, la puțin timp și în pofida monologurilor lui Bogasian și a altora ca el, hiper-corectitudinea politică. Așa încât, ultimul tablou duce la paroxism paranoia ipocrit mistică a predicatorul dement - clasicul izbăvitor prin prăbușire și destructurare totală.

Mai actual decât ar fi crezut și autorul vitriolantelor tablouri de this is America, acest puzzle social depășește vizionarismul devastator al danezului Lars von Trier (Dogville și Dancer in the Dark), luându-se de braț - dacă mai era nevoie - cu Neil LaBute, mai ales cel din Bash: Latter-Day Plays, modulul intitulat "O haită de sfinți" fiind, parcă, geamăn cu junii zurbagii până la crimă din Tabloul VI al spectacolului - cel cu drogații veseli și dezastrul foc-os și sânge-ros pe care-l fac doar așa, ca să se distreze și ei, în legea lor, cum (li) se pare că li se cuvine.

Pornind de la această opțiune de conștiință, spectacolul Iarinei Demian debutează sub poezia muzicală a fostului membru Beatles - John Lennon - Imagine, spunând apoi - dureros și apăsat, scrâșnind din dinți sub luminile strălucitoare și provocatoare, à la Broadway, ale unei scenografii extrem de expresive, în continuă schimbare și luându-ți mereu ochii - tot ce se cuvine despre fondul adânc și, poate, iremediabil viciat, deteriorat până dincolo de limitele avariei care se învârte, bezmetic, în spatele eternei străluciri. Căci The show goes marching on, nu-i așa?

Concepția grafică elevată și provocatoare a Ioanei Pârvan, scenografia Irinei Moscu, susținută pe video / lighting design-ul asumate de Dilmana Yordanova și Daniel Klinger conferă reprezentației atmosfera și ritmul lumii nebune, nebune, nebune (It's a Mad, Mad, Mad, Mad World, ne avertiza Stanley Kramer încă de acum vreo 60 de ani) și aproape sărită de pe fix, provocând și siderând spectatorul prin dinamica lor imprevizibilă, ca o biciuire a ochiului și, prin el, a creierului. O mențiune în plus pentru "postludiul" scenei cu patronul de fast food, unde coregrafia grafică a cartofilor prăjiți trimite cu gândul la faimosul dans al pâinișoarelor imaginat de Chaplin.

Prin prestația lui realmente formidabilă, Tudor Chirilă își etalează imensele calități specifice marilor actori de compoziție. Diversitatea celor nouă caractere întruchipate succesiv în scenă, cu o ușurință și o naturalețe ieșite din comun, relevă nu doar stăpânirea desăvârșită a tehnicilor actoricești, ci și funcția generator-stimulativă pe care o conferă îmbrățișarea unor cauze fundamentale, extrem de sensibile și de vulnerabile, ale realităților globale. Întâlnirea lui cu textele lui Bogosian, apare benefică și necesară prin prisma actualității la fel de globale. Încă o dată (pentru cine mai simțea nevoia), personajul Tudor Chirilă explodează în spațiul contemporan cu forța unui necesar catalizator de conștiințe, asumată conștient și programatic.

Încântarea publicului prezent răsplătește deopotrivă aceste calități care-l definesc. Iar reverberațiile produse la nivel cultural și social au forța unei unde seismice de șoc. De aici și succesul unui spectacol care, sub aparența amuzamentului, înfioară și crispează, încântător și terifiant, de-ți îngheață apalauzele pe mâini.

*MAGA - Make America Great Again, unul dintre sloganurile dragi ale trumpiților.