martie 2022
Nora. O casă cu păpuși. Partea a doua

O casă de păpuși. Text ibsenian din 1879 cunoscut și sub numele de Nora.
O casă cu păpuși, Partea a doua
. Text al dramargului american Lucas Hnath, publicat în 2017.

 Decembrie 2021, Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara: Nora. O casă cu păpuși. Partea a doua. Prima reprezentație pe o scenă din România a unui spectacol pe textul lui Hnath, în regia lui Radu Iacoban, cu Claudia Ieremia (Nora) și Ion Rizea (Torvald).
Ianuarie 2022, Teatrul Metropolis din București: O casă de păpuși - Partea a doua. Premiera celei de-a doua înscenări a textului american, în regia lui Alexandru Mihail, cu Oana Pellea (Nora) și Vlad Ivanov (Torvald).
Martie 2022, premiera spectacolului timișorean.


****

Aseară, la Timișoara. Nora se întoarce. După 15 ani. La familia, în casa, pe care le părăsise la finalul textului lui Ibsen, la finalul acelei porțiuni din viața sa când sinuciderea sau fuga i se părea că formează unica alternativă. A ales fuga / desprinderea. Hnath își imaginează ce s-ar fi putut întâmpla în cei 15 ani și cum ar putea arăta reîntâlnirea dintre Nora, (ex)-soțul ei Torvald, fiica ei cea mică, Emmy (Oana Ioviță) și nona, Anne Marie (Mirela Puia). Bona lui Torvald, bona copiilor lui Torvald și ai Norei.


Împreună cu Flavia Giurgiu (coregrafie), Radu Iacoban aduce, în plan ridicat & secund, acel Crăciun din urmă cu 15 ani când precipitarea evenimentelor a dus la plecarea Norei. În spatele unor perdele uriașe, vegheați de un tapet înflorat (decoruri: Tudor Prodan), protejați / expuși de lămpi de perete și becurile multicolore ale bradului (lumini: Gerhard Crăciun, Adrian Stănescu), Nora 2 (Sabine Oschanitzky), Torvald 2 (Andrei Chifu), Emmy 2 (Ioana Balint), fiul cel mare, Ivar (Raoul Horn), cel mijlociu, Bob (Bogdan Blistyar) și Anne Marie 2 (Iulia-Victoria Ioana) refac parte din gesturile de atunci. Fără cuvinte. Ca niște păpuși. Într-o casă de demult.


Personajele de azi sunt de găsit în avanscenă. Într-un decor minimalist, ceva scaune și câteva trepte spre casă. Adică, spre trecut. Nora pășește adesea pe treptele Sălii Mari a Naționalului timișorean care coboară dinspre scenă spre staluri, spre spectatori. Din mijlocul lor, vine. Printre ei, pleacă. Spre foaier, spre Piața Operei / Libertății, spre viață.

Claudia Ieremia domină totul. În excelentul dialog de început cu Anne Marie, la reîntâlnirea cu mezina Emmy, la revederea cu Torvald, în pasajele de singurătate. Domină și atunci când ezită, când realizează că eliberarea nu i-a fost totală și poate nici nu-i va fi vreodată.


Ce vrea acum Nora? De ce s-a întors? Aparent, pentru a-i cere lui Torvald divorțul pe care mărturisește că a fost surprinsă să afle, cu puțină vreme în urmă, că acesta nu-l inițiase și obținuse după fuga ei. În fapt, pentru a mai privi o dată ce a lăsat în urmă. Copiii, soțul, casa și, mai ales, pe ea cea de-atunci. Pe ea cea care a fost și care ar fi putut să fie. Privirea către propriul (fost) sine.

Claudia Ieremia a ajuns în acel moment al carierei în care bucuria de a juca, siguranța de sine și disponibilitatea de a explora zone puțin frecventate (de pildă, propria fragilitate / nesiguranță înțeleasă, asumată și luată ca partener de drum lung) o transformă într-una din cele mai importante actrițe ale momentului. Textul lui Hnath, regia lui Iacoban, gesturile imaginate de Flaviu Giurgiu și jocul lui Ion Rizea, Oana Ioviță și Mirela Puia potențează major atuurile personajului / actriței principale, transformând spectacolul timișorean într-o întâlnire între Nora de azi, Nora de atunci și acele spectatoare / acei spectatori dispuși să i se alăture. Să se recunoască în spatele perdelei, lângă luminile bradului, apoi să se închipuie în avanscenă, apoi în sală, în foaier, în aerul liber.


****

Aseară, la Timișoara, a fost premieră. Ucraina începe la 300 și ceva de kilometri distanță. Actorii au jucat, spectatorii au aplaudat, oamenii au continuat să creadă / spere că destinul unui personaj dramatic poate spune ceva important despre propria lor existență. Că drumul spre libertate al Norei, sinuos, fragil și totuși hotărât poate spune ceva despre drumul spre libertate al fiecăruia dintre noi. Au continuat să creadă și să spere, deși neîncrederea și disperarea își fac din ce în ce mai hotărât loc.

De: Lucas Hnath Regia: Radu Iacoban. Cu: Claudia Ieremia, Ion Rizea, Mirela Puia, Andrei Chifu, Oana Iovița, Sabine Oschanitzky, Iulia-Victoria Ioana, Ioana Balint, Bogdan Blistyar, Raoul Horn

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus