Parabola imaginată de autoarea germană Anne Lepper, înscrisă sub drapelul teatrului experimental de ultimă generație, își găsește motivația scenică în viziunea extrem schematizată a regiei semnate de Sinkó Ferenc. Spectacolul adună elemente textuale ca vibrații ale sufletului, extrase din poeticitatea cotidiană în fază de stază virtual pandemică, îmbinate cu structuri de sitcom-uri tv, reality show și acrobații energizante, derulate pe muzică originală ritmată, datorată lui Danaga.
Problematizarea recluziunii forțate trimite spre un mit al singurătății existențiale și al așteptării beckettiene, niciodată împlinite. Un anume Dr. Barfuss, un fel de guru sau supervizor orwellian, la care se face mereu referință, rămâne un straniu și misterios Big Brother al celor manipulați, neputincioși, supuși robotizării. Dorința de libertate, de a scăpa de chinul șablonizării izbucnește cu atât mai violent. Simplitatea costumelor-standard, propuse de Gábor Zsófia, de fapt îmbrăcăminte sportivă fără pretenții, se încadrează firesc în decorul pregătit de Mihai Păcurar cu trambulina elastică amplasată între o canapea largă și dulapurile din vestiarele super elegante, deschise după cerință.
Puși să-și mărturisească "obezitatea" ieșită din tiparele normalității, realizatorii spectacolului au interpretat diferit această povară în inspirate mini-interviuri luate de Gáspár Pászka pentru caietul program. Prin răspunsurile date, actorii au dovedit aprofundarea cunoașterii de sine prin intermediul personajului. Kiss Tamás, interpretul lui Robert, a recunoscut că "duritatea, inflexibilitatea sunt pentru mine echivalentul obezității". Pentru regizorul Sinkó Ferenc "obezitatea e nevoia de a mă conforma", ori refuzul conformismului este tocmai această montare atipică. Se face cu ușurință trecerea de la actor la personajul închis în "lăcașul opresiunii". "Obezitatea" de care ar vrea să scape minunata actriță Albert Csilla, interpreta lui Oskar, este "lipsa de încredere în mine". Și alte actrițe evoluează sub nume masculine, precum Imre Éva, interpreta lui Max, pentru care surplusul ponderal "este reprezentat de starea de confort și neputința de a evada din ea." Pentru Tötszegi Zsuzsa (Heidi) kilogramele în plus reprezintă "frica, și frica de frică, și frica de frică de frică". Pentru Orban Attila, interpretul mai mult static al lui Sebastian, "lenea este obezitatea mea". Și așa mai departe, fiecare actor-personaj se definește prin perspectivă autoreferențială. De toate aceste tare ale personalității individuale vor să scape eroii încarcerați în sinistrul program de slăbire silită, de uniformizare și pretinsă normalizare. Revenirea la normalitatea dinainte, locuirea în familie, mersul la școală, aduce mult cu dorințele noastre ale tuturor resimțite acut după ieșirea din pandemie.
Grupul de actori, care îl include și pe Gedö Zsolt în rolul Leo, acționează omogen, dezinvolt, hotărât, asigurând o mișcare browniană în contrapunct cu momentele de respiro, semne ale epuizării psihice și ale vidului lăuntric în căutare de echilibru. Gândurile exprimate de personajele spectacolului sunt expresii ale unor meditații adânci, sunt încercări de a se pune în acord cu lumea dezlănțuită, deoarece se spune la un moment dat "omul nu își trăiește doar propria viață ci și cea a epocii și a contemporaneității sale". Deoarece, nu-i așa, "am ajuns aici din întâmplare" și dacă tot suntem împreună, trebuie să socializăm ca să nu fim singuri, trebuie să iubim, să gândim, să trăim și... uneori să facem teatru.
Stranietatea acestui spectacol e un bun prilej pentru a reevalua pârghiile cunoașterii de sine și ale apropierii de ceilalți. Regia spectacolului face pași hotărâți spre purificarea limbajului, debarasându-se de convenții teatrale vetuste și constrângeri canonice ieșite din uz. Așadar, spectacolul dă impresia că e un produs artistic epurat de balast, axat pe un limbaj radical esențializat pe linia expresivității nelimitate în formă scenică și fond textual.