aprilie 2022
American Buffalo
Un anticariat, un magazin de vechituri, o etalare de nimicuri. Zeci, sute de obiecte multicolore, așezate după nici o logică, înconjurând biroul patronului Don (Liviu Pintileasa) și masa de poker. Publicul (din sala Studio a Teatrului Maria Filotti din Brăila) ia loc undeva în magazin, în timp ce vitrina, prin preajma căreia vor da târcoale, la răstimpuri, polițistii, e de văzut undeva în adâncurile scenei (scenografia: Ioana Pashca).

Bob (Adrian Ștefan) e băiatul bun la toate și la nimic, care se chinuie, în van, să curețe prin magazin urmările unui pokeraș nocturn. E vineri dimineață, urmează weekend-ul, dar Don scrie cu cretă albă pe tabla neagră ofertele de Black Monday: acordeon german, cinghel polonez, Maica Domnului argentiniană. Globalizare avant la lettre, din moment ce American Bufallo a fost scris de David Mamet în 1975 (premiera absolută, la Goodman Theatre, pe 23 noiembrie același an). Plasată în Chicago, acțiunea piesei poate lejer fi imaginată în Brăila anului 2022. Sau în Bucureștiul lui 2005, când Cristi Juncu îl înscena la Act, cu Gheorghe Ifrim (Don), Marius Florea Vizante (Bob) și Vlad Zamfirescu (Teach). La Brăila, Silviu Debu (regie & traducere) l-a distribuit pe Emilian Oprea în rolul lui Teach. Apropo, prin '83, Pacino himself l-a jucat pe Teach pe Broadway, la Booth Theatre, William H. Macy a fost atât Bobby (la premiera absolută), cât și Teach la Londra, în 2000, iar Laurence Fishburne (Don) și Sam Rockwell (Teach) sunt starurile celei de-a 4-a versiuni de Broadway, care se joacă chiar în aceste zile, la Circle in the Square Theatre.


Don vinde pe 90 de dolari unui străin misterios un bănuț despre care nici nu știa că-l are prin magazin și de aici fandacsia-i gata: îl va jefui pe client, îi va lua toate monedele / monezile (inclusiv pe cea cumpărată din magazinu-i), le va vinde altui colecționar și se va îmbogăți. Teach se insinuează în schemă, evacuându-l din ecuație pe Bob, dar fiind nevoit să-l accepte pe Fletcher. Deși neexperimentat, neatent, naiv, Bob face ce face și, totuși, reapare în peisaj. În versiunea lui Debu, deși se sugerează că Bob ar consuma anumite produse ilegale, mai degrabă Teach cel etern surescitat și nedormit pare că ar gusta câte ceva.


Jocul lui Emilian Oprea e suficient de inteligent încât să nu dezvăluie nimic dincolo de această sugestie. De-a lungul primei ore (din cele două) de spectacol, Teach-ul lui Oprea livrează replicile pe un demențial ton aproape șoptit, în care enervarea ori frustrarea i se citesc exclusiv din ritmul vorbirii și coloratura limbajului. Un fel de mitralieră împușcând dușmani absenți, cu volum redus până aproape de minimum și totuși deasupra. Felul în care își poartă costumația de gigolo (odată în plus, scenografia: Ioana Pashca) pe care deducem că și-o alege dintre second hand-urile vândute de Don (se ia sacou de pe umeraș, se probează, se pune pe umerașul sacoul cu care s-a venit, i se lipește eticheta "noului" sacou și, pac, noul look e gata!) e un spectacol în sine. Ochelarii, favoriții (aici, Don e brother in arms / whiskers) completează portretul unui rol memorabil. Bonus: acel karaoke la fel de cvasi-șoptit pe debutul de la Are The Good Times Really Over (Merle Haggard).

Înapoi la fandacsie. Termen făcut celebru de un anume con' (era să scriu don): Leonida. Nu foarte diferit de Caragiale stau lucrurile la Mamet. În actul secund, cel de vineri seară, Don și Teach fandacsează în fel și chip când pe seama lui Bob (absent, momentan) și Fletcher (absent cap-coadă), când pe cea a clientului cu moneda. Din cauza fanteziilor lor, realitatea o ia razna. Dar oare doar din cauza asta?


Trei pierde-vară delicioși (pe scenă) încearcă să dea marea lovitură ca să scape de sărăcia pe care și-o ascund, cum pot, în dosul unor haine de mâna a doua, a unor gesturi benigne de violență, a unor monologuri pline de truisme și a unor planuri de viitori infractori de mai mare râsul (deși, realitatea udrea-iană a epocii e de natură să le valideze "soliditatea" strategiei).

În versiunea lui Debu, semnificativ mai blândă, mai de oraș în care "nu opresc trenurile rapide", decât cea a lui Juncu, cei trei sunt un fel de personaje din filmele neorealismului italian timpuriu, care se bat, cu tot ce au, împotriva unui destin social deloc favorabil. Pe cât de mare le e disperarea, pe atât de intensă grija pentru celălalt (mare atenție la final, când se va dezvălui rațiunea anumitor gesturi făcute de Bob și de Teach, așezându-se lângă bunătatea pe care Don i-o arată lui Bob pe tot parcursul spectacolului!).


Sunt împreună într-o luptă pentru supraviețuire ce trebuie că nu le e deloc străină multora dintre tinerii ce locuiesc în Brăila, Bucureștiul, Chicago-ul zilelor noastre. O luptă împănată cu fandacsii, cu conspirații, cu fake news-uri, cu idoli căzuți, cu vechituri, cu nimicuri. Apropo, dacă bănuțul adus de Bob în actul doi seamănă leit cu cel vândut de Don cu câteva zile în urmă, vă dați cât de competent / bogat e, de fapt, cel pe care visează să-l jefuiască băieții noștri?

(foto: Bogdan Catargiu)
De: David Mamet Regia: Silviu Debu Cu: Liviu Pintileasa, Emilian Oprea, Adrian Ștefan

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus