De data aceasta, pentru realizarea scenariului dramatic al spectacolului Sherlock Holmes și Jack Spintecătorul, regizorul a preluat informații din însemnările celebrului scriitor scoțian Arthur Conan Doyle (1859 ‒ 1930) ‒ creatorul celui mai cunoscut detectiv din literatura universală, Sherlock Holmes ‒, care a fost consultat de Scotland Yard cu privire la cazul Jack Spintecătorul, un ucigaș ce a terorizat străzile Londrei în anul 1888, omorând și mutilând mai multe femei de moravuri ușoare, și a cărui identitate nu a fost descoperită niciodată. Însă Ricard Reguant a venit cu propria versiune scenică a poveștii polițiste, colaborând cu actrița Cata Munar pentru scrierea scenariului. Soluția găsită de cei doi autori pentru dezlegarea misterului crimelor din Whitechapel este plauzibilă, iar indiciile oferite pe parcursul piesei ghidează spectatorii spre aflarea adevărului. Bineînțeles că la final există și răsturnări de situație privind dezvăluirea identității faimosului Jack Spintecătorul, care poate fi un bărbat, o femeie sau un cuplu de criminali, dar și a culiselor acelor crime înfiorătoare (modus operandi, motivația), Sherlock Holmes fiind cel care adună suspecții în aceeași cameră și rezolvă cazul. Ricard Reguant include elemente specifice genului mystery, replici inteligente și consistente, rostite de personaje simpatice, fiecare personaj creionat având și scurte monologuri și analize de introspecție, dar și fine inserții umoristice. Scenariul preia câteva personaje din scrierile lui Arthur Conan Doyle și le transpune scenic: faimosul detectiv Sherlock Holmes, ajutorul său în investigarea cazurilor, Dr. Watson, menajera Miss Hudson, inspectorul Lestrade și spioana Irene Adler, cărora regizorul le oferă noi trăsături portretistice, dar aduce în acțiune și două personaje ce au existat în realitate: Regina Victoria și părintele psihanalizei, Sigmund Freud. Restul personajelor sunt născute de imaginația scenaristului: medicul legist Edward, pictorul Hermann, prim-ministrul britanic Sir Anthony, prostituatele, regizorul de teatru, polițistul, juxtapunerea personajelor fictive cu cele reale fiind surprinzătoare.
Spectacolul este dinamic și captivează atenția publicului pe tot parcursul celor 2 ore și 10 minute, spectatorii fiind învăluiți în mister încă de la început, astfel că nu simt cât de repede trece timpul până când nu se derulează și ultima scenă. Nu există nimic redundant, vulgar sau scabros și nici scene care să prelungească inutil acțiunea.
Deși considerat derizoriu, genul polițist nu este deloc ușor de abordat și de montat scenic. Intriga dramatică, trăsăturile protagonistului, cuplul detectiv-criminal, relația dintre personaje, jocul replicilor, conflictul, indiciile propuse pentru deslușirea misterului, atenția la detalii, decorul și muzica ce antrenează suspansul sunt elemente-cheie care să asigure succesul scenic. Iar Ricard Reguant vine cu o vastă experiență scenică, simțindu-se implicarea sa regizorală pe tot parcursul spectacolului.
Pentru redarea scenelor din vis, a flashbackurilor personajelor și a reconstituirilor crimelor nu se recurge la utilizarea proiecțiilor video, care a devenit o obișnuință în noile viziuni regizorale, abordarea clasică oferind autenticitate și naturalism spectacolului. Aceste scene sunt redate strict prin jocul luminilor, al umbrelor și al fumului, într-un decor minimalist, elementele vizuale și auditive sugestive (light design: Dan Bujor; sound design: Andrei Tomescu) fiind suficiente pentru crearea atmosferei unei Londre de la sfârșitul anilor 1800. Decorul este gândit ingenios, funcțional, fără excese scenografice, utilizând o pânză pictată de mari dimensiuni care întruchipează clădirile britanice ale căror ferestre sunt luminate secvențial de proiectoare multicolore ce alternează în funcție de efectul scenic dorit. Elementele de mobilier ‒ birourile, fotoliile, mesele, felinarele ‒ se încadrează în specificul epocii victoriene. Spațiile de joc multiple se schimbă rapid, fiind sugerate prin câteva obiecte decorative, existând scene în care acțiunea se petrece chiar și în trei locuri concomitent: locuința lui Sherlock Holmes din Baker Street 221B, biroul inspectorului Lestrade, barul, morga, locul crimelor, străzile unde prostituatele racolează clienții, sala de musical, cabina artistei, biroul prim-ministrului britanic, biroul Reginei Victoria, locuința pictorului.
Spectacolul beneficiază de o distribuție perfectă din punct de vedere artistic. Șerban Gomoi (n. 1986) este vedeta spectacolului. Tânărul actor, înalt, suplu, mobil, se remarcă prin ușurința parcurgerii tuturor trăirilor personajului interpretat. Este un Sherlock Holmes nonconformist, vivace, cu o capacitate impresionantă de deducție, de memorare, de analiză a celor mai infime detalii, realizând neobosit impresionante conexiuni logice și punând cap la cap toate informațiile deduse într-un timp record. Temperamentul și talentul debordant îl ajută în relația cu celelalte personaje. Este când agil, nervos, extaziat de aflarea oricărei piste, când amuzant, ironic și cinic. Influențat de tratamentul cu canabis pe care îl ia pentru dezvoltarea abilităților cognitive, devine agitat, dornic de aflarea adevărului și de a demonstra că este cel mai bun în ceea ce face, iar interacțiunea cu Dr. Watson îl ajută, între cei doi investigatori existând atât respect, cât și unele șicane prietenești.
Spectacolul începe și se încheie simetric cu prezența Dr.-ului Watson, interpretat de Victor Bucur (n. 1980), care ne asigură că întâmplările relatate sunt reale, dar că adevărul tulburător nu va putea fi expus în scrierile sale polițiste despre aventurile lui Sherlock Holmes. Elegant, cu un timbru vocal plăcut, actorul apare în aproape toate scenele. Joacă bine infirmitatea ‒ o ataxie a piciorului drept cauzată de război ‒, în baston, fiind mâna dreaptă a lui Holmes și cel care îi mai temperează extravaganțele.
Bântuit de un inamic nevăzut numit Moriarty, personaj din scrierile lui Doyle, Sherlock este supus unei ședințe de hipnoză susținută de celebrul medic neuropsihiatru austriac Sigmund Freud, bun prieten cu Watson, interpretat cu precizie artistică de Alexandru Conovaru (n. 1979). O prezență scenică episodică plăcută și rafinată. Scena regresiei hipnotice atrage imediat atenția, fiind foarte bine construită. Prin jocul luminilor verzi și roșii, Sherlock își pătrunde în propria minte, se autoanalizează, ghidat de Freud, se confruntă cu propriul eu, apărându-i într-un joc al oglinzilor mobile Dr. Watson, inspectorul Lestrade, Irene Adler și Miss Hudson, ca posibilă identitate a lui Moriarty. Însă adevărul rămâne cumva știut în subconștientul său, că Moriarty este, de fapt, latura întunecată a lui Holmes, alter egoul său, lui Watson, în calitate de doctor, revenindu-i misiunea de a-l supraveghea pe Holmes pentru a nu-și exterioriza niciodată cea de a doua personalitate - o ipoteză interesantă a scenariului dramatic, în povestirile și romanele lui Arthur Conan Doyle Moriarty fiind un inamic redutabil fizic, nu o plăsmuire a imaginației detectivului. Alexandru Conovaru are dublu rol, intrând și în hainele ponosite ale bizarului portretist stradal Hermann. Actorul construiește personajul cu mult umor, utilizând un accent amuzant și replici care stârnesc râsul. Hermann are un rol-cheie în investigația lui Sherlock, fiind cel care realizează portretele tuturor femeilor ucise, în planșele sale existând indicii asupra identității criminalului.
Personajele trec de la simpli actanți la suspecți, lista întocmită de Holmes fiind destul de lungă: femeia fatală Irene Adler, excentricul pictor Hermann, misteriosul prim-ministru Sir Anthony, volubila prostituată Violet, năstrușnicul regizor de teatru Jerry, chiar și pașnicul Dr. Watson. Pe măsura descoperirii indiciilor, oricare dintre personajele piesei poate fi teribilul Jack Spintecătorul, în final apărând elementul-surpriză.
Frumoasa Ana Odagiu (n. 1986) este Irene Adler, artista-spioană care se strecoară pe sub pielea lui Sherlock, încercând să-l domine prin atracția senzuală. Își ia o identitate falsă, de artistă de musical (Relda Eneri, numele său citit invers), pentru a susține un concert la Londra și a fi cât mai aproape de Holmes. Aventurile din trecut o readuc în prim-plan, în ancheta lui Sherlock fiind când suspectă, când o colaboratoare utilă. Venind cu un plan pentru a-l atrage în capcană pe maleficul ucigaș, este cea care salvează de două ori situația și viața eroilor, în punctele culminante ale spectacolului. Actrița fotogenică, cu trăsături fizionomice fine și un farmec aparte, este prezența feminină dominantă a spectacolului.
Pavel Bârsan (n. 1982), în rolul inspectorului Lestrade, este actorul care aduce instant hazul. Comicul fizionomic și cel de limbaj, gesturile și acțiunile sale sunt ale unui inspector neîndemânatic, incapabil de unul singur să rezolve cazurile în care este implicat, de aceea apelează la ajutorul lui Holmes pentru rezolvarea crimelor comise de Jack Spintecătorul. Prin replicile sale și simpla prezență scenică, actorul oferă bună dispoziție chiar și în scenele tensionante ale spectacolului.
Vitalie Bichir (n. 1971) îl portretizează pe Edward, medicul legist care autopsiază cu sânge rece trupurile victimelor ucigașului din Whitechapel. Este ciudat, dar profesionist în meseria sa, fiind stăpân pe situație, iar moartea nu îl mai impresionează în niciun fel, existând o scenă în care mănâncă un sandvici în timpul examinării cadavrelor. Actorul aduce un aer misterios unui personaj interesant, un medic mult subestimat.
Tache Florescu (n. 1962) îl întruchipează pe prim-ministrul britanic Sir Anthony, politicianul dur care trage sforile, abuzând de puterea funcției. Datele fizionomice și timbrul vocal sunt esențiale pentru personajul pe care și-l asumă flegmatic.
Apariții episodice de efect dramatic, dar și comic au: Andreea Mateiu (n. 1984), în Miss Hudson, menajera mucalită a lui Holmes; Andreea Hristu (n. 1988), care face o trecere interesantă de la prostituata Veronica Carlston, ce îl ajută pe Holmes în anchetă, la Regina Victoria, dornică să afle prima cum decurge investigația; Alexandra Aga (n. 1990), în triplu rol, unul dintre răufăcătorii mascați care îl atacă pe Holmes în timp ce acesta investighează locuința lui Hermann, dar și rolul asistentei medicului legist și al unei prostituate de pe străzile Londrei; Daniel Burcea (n. 1991), simpatic în dublu rol, polițistul naiv și regizorul de teatru; Teodora Crișan și Cătălin Vîlcu, răufăcătorii mascați și Moriarty din coșmarul lui Holmes (scenele de luptă mimate în care apar răufăcătorii ce îi atacă pe Holmes, pe Irene Adler și pe inspectorul Lestrade având însă nevoie de o coregrafie mult mai atentă și mai realistă).
Muzica originală creată de compozitorul Sal Pepa (n. 1960) este ideală pentru acest gen de spectacol. Momentele de suspans sunt ilustrate cu pricepere, existând un crescendo muzical ce îmbină perfect tonurile tensionante cu acordurile și notele înalte bine alese, tema muzicală fiind plăcută din punct de vedere acustic.
Costumele Adinei Buzatu (n. 1977) sunt elegante, armonioase vizual, inspirat alese pentru fiecare personaj în parte și se încadrează în specificul epocii victoriene.
O singură recomandare: redactarea unui program de sală (cu informații despre text, regie, distribuție, echipa de producție, teatru, informații care, într-adevăr, există, dar online, pe site-ul teatrului) ar fi utilă spectatorilor care vor să poarte în suflet nu doar o amintire plăcută, ci și una palpabilă de la acest spectacol.
La reprezentația de duminică, 10 aprilie 2022, o sală plină a înfruntat ploioasa zi bucureșteană de primăvară, fiind încântată de prestația artistică răsplătită cu aplauze furtunoase, actorii chemându-l pe scenă și pe Ricard Reguant, regizorul și consilierul artistic al Teatrului Avangardia, care a felicitat distribuția și l-a îmbrățișat emoționant pe protagonist.
Sherlock Holmes și Jack Spintecătorul este un spectacol antrenant, dinamic, de bun gust, pe un text inteligent, cu o regie formidabilă și o distribuție de valoare ce se adresează tuturor iubitorilor genului polițist.