Astfel, în martie, filmul ales a fost Vîrsta inocenţei, în aprilie s-a difuzat Plutonul (SUA, 1986) de Oliver Stone, iar în mai va fi Cercul poeţilor dispăruţi (SUA, 1989) de Peter Weir, cu Robin Williams. Primul dintre ele merită făcut efortul pentru a-l (re)vedea; şi aceasta nu numai pentru a admira creaţiile actoriceşti datorate lui Daniel Day-Lewis, Michelle Pfeiffer şi Winona Ryder şi pentru a ne bucura de deosebita frumuseţe vizuală a filmului, care excelează în descrierea minuţioasă a interioarelor şi costumelor de epocă (sfîrşitul secolului XIX).
Este un moment potrivit pentru revizionarea peliculei tocmai acum, pentru a o putea compara cu mult-aşteptatul The Gangs of New York, ultimul film scorsesian, care bănuim că îşi va face apariţia şi la noi. Deja de mare succes în SUA, nominalizat la cele mai importante categorii ale Oscarului, din nou cu Daniel Day-Lewis (care culege premii după premii şi a ţintit şi la Oscarul de interpretare, într-o aşteptată şi splendidă revenire), filmul este plasat tot în New York-ul aceleiaşi perioade ca The Age of Innocence, dar de data aceasta nu la nivelul de vîrf al elitei, marea burghezie cu comportament aristocratic, ci la nivelul bazal, al străzii şi al "gang-urilor" (traducere corectă: "bandă" de cartier, de aici provenind şi mai cunoscutul termen de gangster), într-o încercare ambiţioasă de a descoperi rădăcinile violenţei urbane americane, pe care Scorsese a portretizat-o ca nimeni altul în atîtea filme. Este totodată o frescă a ascensiunii New York-ului, oraşul martirizat atît de grav acum peste un an, deşi proiectul este mult mai vechi; aşa cum spune şi melodia U2 de pe OST: "mîinile care au construit America". Se pare că Scorsese nu păţeşte ca Michael Cimino, cineast teribil pe subiecte de actualitate, dar care, în momentul cînd a încercat să portretizeze începuturile tulburi ale Americii în Heaven’s Gate, s-a ales cu un eşec financiar usturător, filmul său devenind prototipul unor astfel de ghinioane cinematografice.
Revenind la Vîrsta inocenţei, filmul ecranizează un roman al cunoscutei scriitoare americane Edith Wharton (1862-1937), dar adaptarea este superbă, reuşind o transpunere cinematografică pe care orice carte bună ar merita-o. În esenţă este vorba de ciocnirea conflictuală dintre mentalităţile americane, mai precis ale Noii Anglii (mai austere şi rigide, de sorginte protestantă), şi cele europene, de pe Vechiul Continent (mai libere şi deschise, Parisul şi Italia fiind în acea belle epoque "paradisul" artelor şi, de ce nu, al dragostei), diferenţe traumatizante cu care suntem familiarizaţi din romanele lui Henry James şi din adaptările lor cinematografice (scriitorul a ales să trăiască şi să lucreze în Anglia, ca mulţi americani şi, mai tîrziu, regizori ca Losey, Kubrick şi Ivory). Personajul lui Day-Lewis, un tînăr provenind din cele mai bogate şi influente familii newyorkeze, trebuie să aleagă între iubirea previzibilă pe care i-o oferă logodnica sa juruită (Ryder) şi cea pasională şi interzisă pe care o are cu o frumoasă văduvă, inteligentă şi independentă, influenţată decisiv de contactul cu Europa (Pfeiffer).
Fişa tehnică :
The Age of Innocence, SUA, 1993
Regia : Martin Scorsese
Cu : Daniel Day-Lewis, Michelle Pfeiffer şi Winona Ryder