Gazde perfecte, atente la cele mai mici detalii ale organizării, Angela Zarojanu, managerul interimar al teatrului (după ce vechiul manager, poeta Carmen-Veronica Steiciuc, a părăsit această lume), alături de Matei Vișniec, sprijiniți de autorități, Primăria Suceava și Consiliul local, au cristalizat evenimentul într-o autentică sărbătoare, în care spectacolele de teatru, conferințele și dezbaterile, lansările de carte, concertele, expozițiile de fotografie și pictură s-au aglutinat într-un mesaj articulat, academic uneori, al importanței aplecării asupra trecutului istoric, al importanței rememorării paradigmelor lui. Alături de spectacolele teatrului gazdă, publicul sucevean s-a întâlnit cu trupe ale teatrelor din țară și de peste Prut: Teatrul Nottara București, Teatrul pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași, Teatrul pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani, Teatrul Național "Mihai Eminescu" Chișinău, Teatrul Muzical Dramatic "Olga Kobileanska" Cernăuți, Teatrul Satiricus "Ion Luca Caragiale" Chișinău, ș.a. La eveniment au participat, alături de spectatori, personalități din lumea teatrului, directori de teatre, actori, regizori, critici de teatru sau literar-dramatici.
Teatrul ca aventură spirituală, cu valențele sale culturale, umane, teatrul care reflectă realitățile sociale prezente, dar și atrocitățile trecutului, sistemele opresive, au reprezentat teme ale abordărilor profunde, în conferințele și dezbaterile derulate pe parcursul evenimentului. A pleca, a reveni, dialogul despre dilemele diasporei românești, moderat de jurnalista Mihaela Crăciun, director al TVR Internațional, împreună cu Matei Vișniec, a avut mai mulți invitați. Petru Hadârcă, actor și regizor, directorul general al Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Chișinău, care consideră că teatrul i-a ajutat pe cei de peste Prut să reziste ca națiune, a prezentat volumul 100 de spectacole în 100 de ani la Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Chișinău, ediție realizată de domnia sa. O monografie excepțională, minuțios alcătuită, despre care autorul notează: "Am adunat între aceste coperți spectacole care au făcut istorie în toate sensurile acestui cuvânt. [...] Au fost realizări artistice memorabile, spectacole care au produs adevărate explozii de artă, reunind în aceeași sală spectatorii și artiștii într-un flux benefic de energie și bucurie creatoare." Totodată s-au făcut trimiteri și spre filmul documentar O scenă a memoriei, 100 de ani de Teatru Național la Chișinău, a cărui regie și scenariu sunt semnate de același Petru Hadârcă, împreună cu o echipă de profesioniști, film ce va fi prezentat în cadrul mai multor evenimente festivaliere, în spațiul teatral românesc. Marin Gherman, jurnalist, poet, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, Ucraina, doctor în științe politice, a atins în discursul său și perspectiva sumbră a transformării războiului din Ucraina într-unul de lungă durată, cu consecințe nefaste și asupra vieții culturale, amintind că pe scena Teatrului din Mariupol, complet distrus în prezent, a fost montată cu stagiuni în urmă piesa Imaginează-ți că ești Dumnezeu, semnată de Matei Vișniec. Alte prezențe notabile ale diasporei, cu apariții în online, au fost dramaturgul-regizor Alexandra Badea, stabilită în Franța, și regizoarea Ana Mărgineanu, de la New York.
Reîmprospăterea memoriei, conferința susținută de Matei Vișniec, a avut de asemenea personalități invitate la a dialoga, la a se apleca asupra complexității temei, alături de dramaturg. Actorul și regizorul Sandu Grecu, directorul Teatrului Satiricus "Ion Luca Caragiale" Chișinău, președinte al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, reliefa păstrarea rădăcinilor prin teatru, păstrarea identității naționale prin repertorii riguros concepute, rememorarea trecutului prin ironie, satiră, prin râs, reîmprospătarea memoriei prin teatru de calitate. Aurelian Bălăiță, prof. univ. dr., rector al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, instituție a cărei Școală doctorală a fost partener al festivalului, a subliniat responsabilitatea dascălilor de a face un permanent și riguros apel la memoria colectivă, la evenimentele trecutului, la istoria teatrală, în alegerea noțiunilor predate. Călin Ciobotari, critic de teatru, cadru didactic, directorul Școlii doctorale a Universității de Arte "George Enescu" din Iași, amintea importanța trecutului în munca de cercetare doctorală, reconstituirea, rememorarea lui, lecția responsabilității tinerei generații față de trecut. Criticul de teatru Oltița Cîntec, conf. univ. dr., la UNAGE, directorul Teatrului pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași, a evidențiat conservarea autenticelor valori prin teatru, reîmprospătarea memoriei prin istoria reflectată în temele spectacolelor, teatrul ca voce și oglindă a prezentului. Criticul literar Bogdan Crețu numește critica "o încercare de a da o formă, de a scrie cu distanță, proiectând în trecut un text contemporan", criticul fiind inevitabil legat de istorie, reîmprospătând în memorie identități ale literaturii ce are ca miză deschiderea ochilor cititorilor, oferind prin ficționalizare versiuni memorabile din trecut.
În conferința susținută de Călin Ciobotari, Teatru și tehnologie. Nostalgia spațiului gol, acesta, în dubla sa ipostază de dascăl și critic de teatru, a pedalat în discurs pe relația fragilă, încă, dintre teatru și tehnologie, în spațiul românesc, amintind că publicul s-a modificat totuși în ceea ce privește conștiința reflectării, a receptării spectacolului teatral, depășind etapa "teatrului ca muzeu". Tehnologia, folosită încă din perioada amfiteatrului antic, și-a demonstrat valențele cu necesitate în anii pandemici, cu restricțiile lor. Arta teatrului, o formă subiectivă de arhivare a istoriei a fost elocventa temă a conferinței susținută de Oltița Cântec, conferință ce a conținut și lansarea volumului Un virus pe scena lumii - Teatru și pandemie 2.0, pe care domnia sa îl semnează în calitate de coordonator. Alte lansări de carte în prezența autorilor, ca secțiune importantă a festivalului, desfășurate în spațiul expozițional al teatrului, romanul Un secol de ceață de Matei Vișniec, pe care autorul îl plasează în categoria ficțiunilor istorice cu baze reale, ce se hrănesc din evenimente trăite de propria sa familie, precum și de autor în "naveta culturală" Est-Vest și volumul Nichita. Poetul ca și soldatul, semnat de Bogdan Crețu. Publicul a fost întâmpinat și de fotografiile expresive ale Ameidei Vitega, din expoziția de fotografie de teatru, Emoții în teatru. O prezență vizibilă, nu numai ca spectator, ci și la conferințe și întâlnirile cu presa, a reprezentat-o Primarul orașului Suceava, Ion Lungu, un iubitor al teatrului și tot ce ține de el, instituția suceveană, festivalul, fiind, în accepțiunea domniei sale, "fereastra prin care Europa se uită în Suceava".
Cea mai mare parte a spectacolelor prezentate în festival s-au subsumat temei, Reîmprospătarea memoriei, prin conținutul de adâncime al mesajului textelor și montărilor. Dosarele Siberiei, de la Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Chișinău, un spectacol-document, realizat în anul 2019, a cărui problematică își revendică dreptul de a face parte dintr-un repertoriu permanent al instituției, are ca fundament amintirile unor foști deportați în Siberia: învățătoarea Ecaterina Chele, Margareta Spânu-Cemârtan, acuzată pentru că făcea parte dintr-o familie numită "marele comerciant" și Ion Moraru, membru în organizația de luptă antisovietică. "Șocul emoțional produs de lectura amintirilor martorilor oculari ai acelor timpuri, a fost răvășitor, însoțit de un sentiment de vină pentru inconștiența noastră, pentru că nu am știut și am fost atât de indiferenți față de oamenii îndurerați de lângă noi.", mărturisește regizorul Petru Hadârcă, cel care semnează și textul spectacolului, alături de Mariana Onceanu. Petru Hadârcă a creat un spectacol eveniment despre greșelile istoriei, al cărui ultim mesaj - "Să nu ne răzbunați, dar să nu uitați" - rămâne un manifest ontic, cu îndemn la profundă meditare.
Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, montare de la același Teatru Național din Chișinău, pe un text scris cu ani în urmă de Matei Vișniec (text la care a lucrat aproximativ zece ani - disponibil gratuit pe LiterNet aici), într-o viziune regizorală inedită, semnată de Cristian Hadji-Culea, directorul Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Iași, readuce în prezent ceea ce am putea numi o gaură neagră a istoriei. Într-o Moscovă a anilor '50, înainte de moartea lui Stalin, într-un Spital de Boli Mintale sunt aduși cu forța oameni perfect sănătoși dar oponenți ai regimului comunist, ce înnebunesc după "terapia" conviețuirii printre demenți. Regizorul și trupa chișinăueană realizează un spectacol remarcabil, descifrat în latura umorului negru, pendulând între tragic și comic, așa cum este alcătuit și textul. O componentă esențială a montării este decorul conceput de scenograful Adrian Suruceanu. «Națiunile civilizate ale Europei n-au făcut nici măcar efortul de a se inspira din procesul nazismului pentru a înțelege mai bine cum e posibil ca o ideologie, care a dus la moartea a o sută de milioane de oameni, - e vorba, firește, de ideologia comunistă, - să rămână încă în unele țări (chiar cu o aură de prestigiu) pe lista doctrinelor nejudecate și necondamnate. Iată de ce strigătul meu esențial în această piesă este "Stalin nu e mort!" Pentru că, în orice moment, noii profeți, noii "mari" iluminați pot să reînceapă oriunde experimentul terifiant al celei "mai bune lumi posibile" pe spatele a milioane de oameni», este gândul dramaturgului Matei Vișniec, despre scrierea sa.
Revizorul, binecunoscutul text gogolian, l-a provocat pe regizorul Sandu Grecu pentru autentica montare de la Teatrul Satiricus "Ion Luca Caragiale" din Chișinău. Textul este acordat cu realitatea social-politică, din Republica Moldova, astfel încât Revizorul moscovit, așteptat, devine un comisar european, venit să controleze corectitudinea folosirii fondurilor, atribuite prin diverse proiecte europene. "Ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, și în spectrul social politic, nu putea să nu mă afecteze și pe mine, de aceea Satiricus rămâne pe poziția de a vorbi cu spectatorii sincer, despre ce se întâmplă în țară, și ne-am văzut obligați să apelăm la acest material.", afirmă regizorul într-un interviu. Așadar, corupția, escrocheriile, abuzurile se perpetuează de-a lungul timpului, probând universalitatea scrierii gogoliene, ceea ce l-a determinat pe Sandu Grecu să compună un spectacol așezat, expresiv, cu accente de grotesc, în care actorii se simt în largul lor, într-un spațiu scenografic inspirat.
Teatrul Nottara a prezentat publicului sucevean reprezentarea scenică, în viziunea regizorului Tompa Gábor, a piesei de debut a lui Marin Sorescu, Iona, text ce face parte din trilogia Setea muntelui de sare, spectacol a cărui premieră a avut loc în 2019. Distanțat de povestea biblică, personajul lui Sorescu se află în burta peștelui uriaș din primul moment, iar orice încercare de evadare îl va duce în altă burtă și mai mare, binecunoscuta temă a spațiilor închise, fără scăpare, din teatrul absurdului, condiția absurdă a existenței. Marin Sorescu nota despre piesă: "Știu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur. Cred că lucrul cel mai îngrozitor din piesă e când Iona își pierde ecoul. Iona era singur, dar ecoul lui era întreg. Striga: Io-na și ecoul răspundea: Io-na. Apoi nu a rămas decât cu o jumătate de ecou. Striga: Io-na și nu se mai auzea decât Io, Io în vreo limbă veche înseamnă: eu." Dar regizorul Tompa Gábor vorbește în creația sa și despre condiția artistului și frământările lui în timpul prezent, despre Divinitate și omul disperat. Sonoritățile Adei Milea pentru ineditul personaj Echo, se subordonează ideii regizorale, aducând un plus de emoție și mister, în universul straniu imaginat de Carmencita Brojboiu.
Teatrul gazdă, pe lângă montările aflate deja în repertoriu, prezentate pe parcursul evenimentului, O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, în regia lui Mădălin Hâncu sau Pisici, spectacolul concert semnat de Bobo Burlăcianu, a deschis seria reprezentațiilor festivalului cu premiera spectacolului Întoarcerea acasă de Matei Vișniec, în regia tânărului Botond Nagy. Contextul războiului din Ucraina face ca scrierea imaginată de dramaturg, cu aproape douăzeci de ani în urmă, să capete conotații complexe și actuale, de un tragism răscolitor. Un text remarcabil, cu o pluralitate de sensuri (titlul original este Recviem), întruchipat scenic de o echipă valoroasă de tineri creatori, nu putea deveni decât un spectacol admirabil, aspru și duios, emoționant, în care râsul-plânsul se contopesc sub bagheta lui Botond Nagy. Talentatul regizor, de o rigurozitate aparte, meticulos, profund documentat, care se autointitulează "un regizor dificil" cu așteptări mari din partea echipei, descifrează cu onestitate și fidelitate textul, creând momente impresionante cu sensuri adânci. Comunicarea perfectă dintre trupă și dirijorul ei, naște revelația descoperii reciproce, a potrivirii mecanismelor ce declanșează energii creatoare, benefice și pentru alte viitoare montări.
Mesajul este unul clar, coerent - războiul s-a terminat - "S-a dat iertarea, înțelegeți? Nu mai sunt învinși și nu mai sunt învingători... De azi suntem în sărbătoare, mă!", iar morții se întorc Acasă. Nu contează cine e victorios, nu mai e loc de adevăr, întrebările devin minciuni și trebuie organizată Întoarcerea. Morții Patriei își cer însă drepturile: ierarhizarea poziției în convoiul funerar, după demnitatea și modul în care au murit. Nemulțumiți de superficialitatea cu care sunt tratați, spre deosebire de tratamentul de care beneficiază morții inamicului, cer să fie numărați, să li se taie unghiile, să fie apărați de muște și câini. Decorații, rămași cu trupul întreg, vor camioane, nu pot fi tratați asemeni celor care au trădat sau dezertat, executații pentru înaltă trădare pretind respectul cuvenit. Împușcații în inimă cer să deschidă defilarea, iar între cei care au crezut în Victorie și cei care nu au crezut se nasc ostilități. Lupta pentru eșalonul frontal se amplifică, prin valoroase argumentări, prin sinceritatea morților "primeniți de lumină", acum. "Ce Dumnezeu, doar vi s-a făcut și vouă lumină în suflet! Toată lumea are acum lumină în suflet. S-a dat iertarea, s-a dat pacea, s-a dat odihna... Ce mai vreți să ațâțați?"
Andreea Săndulescu creează spațiul scenografic ideal, trei panouri negre, mari, amintind de hăul mormântului, în care "cei plecați" se zvârcolesc. Costumele neutre, lejere, utile jocului actoricesc, trimit spre bucăți din uniforme militare, cu excepția costumului Generalului, impecabil conservat. Lopețile cu pietriș fin, aruncate la propriu peste actori, la intervale de timp, de către personajul Vasile, aghiotant al Generalului, nasc secvențe șocante, sinistre, răvășitoare, culminând cu apocaliptica ploaie de pietriș, din final. Sonoritățile originale, ciudate și funeste, uneori, ale lui Claudiu Urse, potențează atmosfera de tărâm al morților, în care suntem proiectați.
Interpreții (Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Andrei Butnaru, Clara Popadiuc, Cristina Florea, Delu Lucaci, Diana Lazăr, Alexandru Marin și Mîndru Cătălin Ștefan) formează o echipă în adevăratul sens, identificându-se perfect cu multiplele personaje pe care le au de imaginat, compunând cu inteligență scenică, dăruire și rafinament. Se detașează personajul Generalul de mulțimea de morți ai Patriei, admirabil interpretat de Mîndru Cătălin Ștefan, care aduce în scenă o figură impunătoare, cu judecăți lucide, și competență, un militar de carieră pasionat peiorativ de pufuleți. Personajul colectiv se individualizează, după caz. De cele mai multe ori, actorii rostesc replici în cor, comunică în limbajul surdo-muților (Delu Lucaci), cântă tulburător (Cristina Florea), dansează cu mișcări plastice și expresive, bine îndrumați de coregraful George Pop, construind momente emoționante, cu tușe de umor amar, într-un spectacol poetic, viu, alert și nuanțat.
