Time Out Bucureşti / martie 2006
Titlul românesc (Afacerea Aldo Moro) sugerează un thriller politic. Titlul original (Buongiorno, notte - venit dintr-un poem de Emily Dickinson) e o concluzie tristă, cu aer de sentinţă. Valabilă şi azi... Teoretic, cea mai ruşinoasă pagină din istoria contemporană a Italiei e cunoscută: în martie 1978, fostul premier italian Aldo Moro a fost răpit de Brigăzile Roşii şi sechestrat într-un apartament din Roma; în ciuda anchetei apăsate şi a intervenţiilor papale, liderul creştinilor democraţi a fost găsit împuşcat într-o maşină pe 9 mai.

Cîndva un cronicar social incisiv, Marco Bellochio priveşte acum resemnat spre victimă şi curios spre călăi; căutătura regizorului, lentă şi agonizantă, vine aproape exclusiv din interior, iar senzaţia de claustrofobie e amplificată şi de tragedia tinerei comuniste (singura femeie dintre răpitori - în fapt, personajul central al acestei alegorii), sufocată de propriile-i coşmaruri şi îngrozită de propriile-i îndoieli.

Atentatul propriu-zis este redat numai prin telegiornalele din epocă, iar liniştea sinistră e ruptă doar de bucăţi muzicale (de la Schubert la Pink Floyd) care îţi accentuează, în special la finalul suprarealist, golul din stomac şi lacrimile din ochi. Lacrimi de furie.
Regia: Marco Bellocchio Cu: Maya Sansa, Luigi Lo Cascio, Pier Giordio Bellocchio

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus