Filmul este construit după tiparul Rashomon (creația regizorului Akira Kurosawa, 1950). Ambele producții dezbat o crimă și un viol. Dar nu crima este cea disputată din diverse perspective, ci adevărul sau rațiunea ei, iar violul e transferat de la agresor la victimă, ca posibilă rațiune a crimei. Filmul pornește întocmai cu vizualizarea incidentului; un tablou incandescent, străjuit de luminile orașului, mai apoi de focul ce mistuie trupul victimei și luminează fără echivoc fața ucigașului. Concediat de la fabrica unde lucrează, Misumi (Kōji Yakusho) îl ucide pe proprietar și apoi îi dă foc. Sandome no satsujin / The Third Murder așază într-o perspectivă filozofică ideea de relativizare a adevărului - prezentă în Rashomon - captiv între crima morală și crima fizică de care prima este responsabilă.
Ȋmprejurările în care Misumi este prins sunt necunoscute. Aflăm doar că și-a recunoscut fapta. Ȋl regăsim din a doua scenă față în față cu avocatul său Shigemori (Masaharu Fukuyama). Camera focalizează pe Misumi prin geamul perforat și separator dintre inculpat și lumea liberă. De altfel, evenimentele premergătoare procesului și condamnării la moarte apar ca scurte interludii ale unei continue confruntări între apărat și apărător. Discursul devine treptat kafkian, schimbările repetate de declarații cu privire la scenariul crimei sunt rostite de Misumi firesc și convingător, frizând absurdul. Confruntarea se reia de fiecare dată cu preambulul repetitiv al unui coșmar, în care acuzatul se lasă mereu așteptat și își cere umil scuze. Cu fiecare dintre falsele scenarii ce obiectivează crima, Misumi revelă aspecte categoriale ce o legitimează: pedeapsa, răzbunarea adevăratelor victime, sacrificiul, condamnarea.
Misumi, Shigemoru și victima formează un triunghi justițiar. Există o legătură subtilă între cele trei personaje. Toți trei au o singură fiică. Shigemoru o identifică pe Sakie (Suzu Hirose) - fata victimei, violată în repetate rânduri de aceasta - ca fiică surogat a lui Misumi. Ea devine, în timp, și fiica surogat a lui Shigemoru, pentru că amândoi și-au pierdut simbolic fiicele și pentru că amândoi încearcă s-o salveze. Simetriile continuă; atât Sakie, cât și fata lui Misumi, își doresc tatăl mort. Amândouă au un picior bolnav. Toate aceste coincidențe împreună cu determinările lor adâncesc sensul metafizic al demersului. Nu asistăm la elucidarea unui mister, ci la o construcție narativă în jurul unei probleme filozofice. Dacă pedeapsa cu moartea poate constitui un act justițiar, atunci la fel este și crima executată în spiritul unei alte ordini. Sakie se confesează lui Shigemoru că Misumi i-a citit gândurile și i-a îndeplinit dorința. E hotărâtă să divulge în sala de judecată violul ținut sub tăcere și ignorat de mama sa, pentru a-l salva pe Misumi. Deși un argument determinant în absolvirea de pedeapsa cu moartea, Shigemoru ezită.
Este interesant că regizorul japonez alege un semn christic ca simbol trans-cultural, pentru a înscrie crima ca act necesar, impus de o instanță superioară. Felul în care e dispusă cenușa rămasă după arderea cadavrului celui ucis pare spectrul mântuitorului răstignit pe cruce, așa cum e el reprezentat iconografic, ușor aplecat într-o parte. Un semn în oglindă, pentru că fața răvășită, în lacrimi a lui Misumi și stropită cu sânge pe obrazul stâng punctează către același simbol al celui care se sacrifică - auto-condamnându-se la moarte - înfăptuind un act în beneficiul altora.
Același semn e descoperit de Shigemoru sub fereastra apartamentului lui Misumi. O cruce mică din pietricele marchează mormântul a patru păsărele îngropate puțin înaintea săvârșirii crimei. Acest gest alături de chiria plătită cu zece zile în avans demonstrează premeditarea, crima nu a fost obiectul unui act compulsiv (un efect al băuturii și al nevoii imperative de bani) după cum Misumi a declarat la primul interogatoriu. Jocul scenariilor pregătitoare crimei se reia și în cazul păsărelelor. Aflăm mai întâi că era un singur canar care a murit, pentru că era bolnav. După ce s-a dovedit că au fost patru păsărele îngropate, aflăm ba că a cincea a scăpat și și-a luat zborul, ba că Misumi a lăsat-o să trăiască - conform aceluiași pattern de a exercita controlul asupra vieților altora.
Shigemori se bucură de proasta reputație de a-și convinge clienții să nu-și admită crima. O afirmație în extremis, indicator al unui sistem corupt care încearcă să intimideze sau să influențeze inculpații. O spun tatăl lui - judecătorul care cu 30 ani în urmă a comutat pedeapsa cu moartea a lui Misumi -, apoi procuroarea și colegul lui de cabinet. Paradoxal și aparent întâmplător, ultima declarație oficială a lui Misumi o confirmă.
Misumi este un alter-ego al lui Shigemori. Personajele sunt mereu așezate față în față într-un proces identitar de auto-recunoaștere și căutare de sine. Un personaj bicefal a cărui completitudine se desăvârșește în dialogul final dintre apărător și apărat, când rolul lor era deja încheiat. Misumi este condamnat la moarte, iar Shigemori a eșuat în încercarea de a-l salva. Un dialog al avocatului cu propria conștiință sau cu un supra-eu al său așază demersul într-un plan metafizic. La ultima întâlnire, profilul lui Shigemori se deplasează de partea cealaltă a geamului de protecție, în spatele profilului lui Misumi, devenind o umbră a lui. Nu mai este vorba de o confruntare, ci de un consens. Imaginea reactivează în minte, inefabil, Persona, filmul lui Ingmar Bergman, unde cele două femei se cuplează într-un portret hibrid, alcătuit din jumătățile fețelor.
Kore-eda reliefează o descompunere spectrală între ființă și alter-ego-ul ei, între acțiune și contemplație. Are loc și o inversiune. Alter-ego-ul trece în prim plan, Shigemori devine o alterare a propriului ego. Ȋntrebările sunt pur retorice, în oglindă. Scenariul tardiv al nevinovăției acceptat de Shigemori - chiar dacă ofensa procedura judiciară - se impune din ambele părți ca unică soluție de-a o proteja pe Sakie de traumele unui proces al violului. Misumi este un răzvrătit, în fapt, certat cu dumnezeirea, al cărui rol și-l arogă, încercând să transcendă destinul. El spune că nu este drept ca viețile oamenilor să hotărască pentru ei. A demonstra în sala de judecată că mortul este un criminal devine irelevant când o instanță superioară l-a pedepsit deja prin instrumentul său, Misumi. Misumi este un vas gol - "an empty vessel" - ne spune ofițerul de poliție din Hokkaido care l-a arestat cu 30 de ani în urmă, lansând ideea de transportor, de misiune, de executor al unei legi nescrise, al unui ordin divin. Aflăm cu această ocazie că resortul primelor două crime a rămas un mister, că și atunci Misumi a oferit diverse scenarii controversate ale mobilului crimei. Portretul lui Misumi e conturat unanim de personajele care l-au cunoscut de-a lungul timpului (chiriașa, colegul de la fabrică, Sakie, polițistul din Hokkaido): un om foarte bun, care nu purta nimănui nici un resentiment. Goliciunea - ca atribut calificativ în sintagma - "empty vessel" - este asociată cu ideea de neimplicare sau transcendere a ceea ce intră în preocupările sau interesele lumești. O ființă calmă, diafană, spirituală. Poate un astfel de om să ucidă? Misumi este un criminal în serie. Un profil controversat încărcat cu prerogativele divinului, de unde și dilema lui Shigemori care se întreabă dacă este un "salvator" sau un "judecător".
Numele vin cu simbolistica lor de transfer. Misumi în japoneză este nume de fată, desemnând frumusețea pură. Numele evocă puritatea sufletească a eroului și corespunde aerului lui puțin efeminat, delicat, sensibil, umil - este numele animei lui Shigemori. Shigemori - un nume puternic masculin - înseamnă samurai și este asociat cu ideea de prosperitate. Numele este indicator al forței interioare a personajului, manifestată în alter-ego-ul său, de a acționa și a-și rezerva dreptul de a judeca, a avea drept de viață și moarte asupra celorlalți. Misumi joacă rolul samuraiului în slujba unui daimyo transcendental, este sabia care judecă și ucide. Când povestește cum a hotărât soarta canarilor, înainte să plece la închisoare, mărturisește că întotdeauna a dorit să aibă control asupra celorlalți. Misumi îi manipulează pe ceilalți după placul său; mărturisește unui ziarist că a fost pus de soția victimei să ucidă, pentru a lua banii de asigurare, apoi că întreține relații intime cu ea. Scenariul acesta, adus în sala de judecată cu probe ce de fapt ascund practicile oneroase ale fabricantului la care soția e părtașă, este o modalitate de-a o pedepsi pe mama care asistă la ultragiul fiicei, fără să intervină.
Misumi, Shigemoru, Sakie formează treimea definită de simbolismul crucii. Numărul trei, prezent în titlul filmului, semnifică perfecțiunea, relația cu divinitatea, e legat de patimile și moartea Mântuitorului. Numărul anilor de detenție - 30 - nu este nici el întâmplător. Există cel puțin 15 referințe biblice semnificative ale numărului 30; Iuda l-a vândut pe Christos pentru 30 de arginți, cele 30 de copii ale psalmilor excavate la Marea Moartă, vârsta biblică a maturității fizice și mentale... Există o instanță superioară, însă, în care moartea își pierde relevanța, la care cele trei personaje aderă. Niciunul dintre scenariile oficiale ale lui Misumi nu se referă la elementele concrete ce ar putea influența pedeapsa cu moartea: corupția exercitată de victimă, etichetele plasate pe produsele falsificate, mita oferită lui Misumi, violul. Shigemoru, Misumi și Sakie sunt de-acord să nu le folosească ca probe la proces. Limbajul instanței judecătorești este înșelător sau ambiguu. Scopul lui nu este acela de-a stabili adevărul, ci de-a finaliza procesele la timp. După proces, Sakie îi spune lui Shigemoru că nimeni în această sală de judecată nu spune adevărul. Tăcerea servește mai bine elucidării stărilor de conștiință. Misumi comunică cu Shigemoru prin mâinile suprapuse pe geamul de protecție. Mâinile par identice, ca în oglindă, când se încălzesc și energiile încep să circule, Misumi îl întreabă de fiica sa. Ȋn scena precedentă, Shigemoru este frământat de problemele fiicei pe care o neglijează.
Cu excepția celor trei, celelalte personaje sunt schematice, fără contur, având un rol determinant în caracterizarea celor trei sau în dezbaterea unor idei filozofice. Procuroarea este o prezență stranie, mereu în conflict cu avocații apărării, se vrea o vajnică apărătoare a legii, deși onestă, conformistă, se supune superiorilor ei. Ȋn confruntarea dintre ea și Shigemoru se dispută ironic tema adevărului, într-o perspectivă nietzscheană, sub aspectul lui iluzoriu. Avocatul cel tânăr din compania lui Shigemoru, și el partizan al abolirii pedepsei cu moartea, pune sub semnul întrebării teza lui Misumi că unii oameni n-ar trebui să se nască: atunci când ești damnat și trăiești rănindu-i pe cei din jurul tău. Misumi susține că nici el, nici victima n-ar fi trebuit să se nască. A avea drept de viață și de moarte asupra altora, este o prerogativă a divinității. Dar Misumi își depășește condiția judecând și salvând pe alții. Shigemoru face în final același lucru, când îl trimite pe Misumi la moarte pentru a o absolvi pe Sakie de povara procesului.
Un portret controversat este cel al tatălui avocatului. Misumi îi trimite o scrisoare de mulțumire puțin înainte de cea de-a treia crime (pentru că nu l-a condamnat la moarte cu treizeci de ani înainte). Judecătorul își regretă decizia. Tatăl vorbește despre crimă ca despre un stigmat - o condiție irevocabilă - ce împarte de la naștere oamenii în criminali și cei care nu sunt în stare să ucidă. Ideea confirmă teza lui Misumi că unii oameni n-ar fi trebuit să se nască. Prin urmare, judecătorul nu crede în reabilitare și îi explică fiului că decizia luată atunci ținea de modelele acelor timpuri, când erau luate în considerare suferințele și neajunsurile legate de copilăria criminalilor.
Judecătorul este și el un dublu mesager, un "vessel". Sensul scrisorii de mulțumire este că gestul judecătorului de acum treizeci de ani a oferit oportunitatea unui alt act salvator, de-a restitui ordinea în lume. Scrisoarea e, în fapt, indirect adresată fiului. Ea conține un episod și un desen reprezentând pe Misumi și pe fiica lui, la aniversarea ei de patru ani. Conținutul scrisorii se suprapune mental peste relatarea lui Sakie, când Misumi îi face de ziua ei un foc pe malul râului, și același tort de zăpadă, provocându-i lui Shigemoru o reverie cu o evocatoare forță plastică. Ea ilustrează legătura celor trei personaje ca ramificații ale unei conștiințe colective. Shigemoru se alătură cuplului, pentru că și el, ca și Misumi proiectează în Sakie pe fiica pierdută. Reveria îi aduce în imagine pe Misumi, Sakie, Shigemoru care se bat cu zăpadă, apoi stau întinși pe spate într-o poziție vitruviană, o imagine expresionistă de un alb orbitor ce denotă relaționarea ființei cu divinul. Ȋntr-o altă viziune, Shigemoru o vede pe Sakie pe malul apei în fața flăcărilor ce-i mistuie tatăl, cu obrazul stropit cu sânge, înlocuindu-l pe Misumi în aceeași imagine din prima scenă a omuciderii. Responsabilitatea crimei este transferată lui Sakie. Procedeul e transfigurarea, substituția, proiecția, regizorul operează cu mijloacele psihanalizei pentru a contura complexitatea personajelor.
