Adevărul / aprilie 2006
V-a trecut prin cap vreodată cum arată profilul psihologic al celor ce intră în legătură cu extratereştrii? Nu? Puteţi afla la spectacolul de la Teatrul Foarte Mic, Căutând semne de viaţă inteligentă în univers, pe textul autoarei americane Jane Wagner, în regia Lianei Ceterchi. Profilul amintit îi aparţine personajului Trudy, femeia a cărei casă mobilă constă dintr-o cutie de carton şi câteva pungi plimbate, din loc în loc, prin trafic. Fostă designer-iţă şi "publicitară", căreia i-a venit ideea să vândă snack-uri în lumea a treia - că tot le lipseşte lor conceptul de "între mese" -, Trudy a urmat un tratament cu şocuri electrice (nu vă închipuiţi cât de zburlit îi stă părul cam o lună după bucuria asta!). Acum, după tratament, Trudy (cu Luminiţa Gheorghiu, într-o demonstraţie a binecunoscutelor sale calităţi: naturaleţe, simplitatea mijloacelor, purificarea de orice zgură declamativă în favoarea adevărului) e un excelent ghid turistic pentru extratereştrii veniţi să recolteze mostre de viaţă umană. Uşor de ghicit, urmează o suculentă derulare a pilonilor societăţii de consum (textul e scris în 1985) cu vibratoare pentru mămici fără orgasm şi fast-food în pandant cu sala de fitness, evident inutilă: "N-am simţit să se fi eliberat nici măcar o amărâtă de endorfină acolo. Încă o dată, speranţe deşarte. Dar, ce să-i faci, pun pariu, că, dacă n-ar exista speranţe deşarte, economia s-ar prăbuşi pur şi simplu". Din societatea etalată în faţa oaspeţilor intergalactici nu are, evident, cum să lipsească arta: cutia de supă e supă, dar tabloul lui Andy Warhol cu o cutie de supă e artă - o distincţie cărora extratereştrilor le vine greu să-i dea de capăt.

Dacă spectacolul de la Teatrul Foarte Mic câştigă prin ceva, o face mai ales prin reuşita tipologie recrutată din societatea de consum şi etalată printr-o succesiune de monoloage cu poante bine dozate şi elemente de stand-up comedy care fac ca apropierea de textele lui Eric Bogosian să nu fie tocmai forţată. Cum se comunică toate aceste personaje? Lesne de închipuit, vorbind la telefon. Prin telefon se confesează toate personajele cu surogatele lor filosofice din timpul căutării marilor adevăruri individuale puse la dispoziţie de societatea de consum prin cursuri de dezvoltare a personalităţii sau de căutare a sinelui sau prin clişeele care au înlocuit cu totul reperele etice. Spectacolul respiră o binevenită diversitate tipologică. De la femeia mediocră, apăsată de îngrijorare, dar optimistă, într-un periplu neîncetat pe la diferite interviuri, care, odată ce şi-a găsit un post de secretară, e concediată pentru că nu poate spune minciunile uzuale, la bogătaşa snoabă, plictisită şi superficială, care nazalizează delicios pe un ton uşor cântat, Anca Sigartău, cu tehnică excelentă, compune portrete savuroase, de o adorabilă naturaleţe.

În bărbatul de vârstă medie care se înfundă, în fiecare zi, cu cocaină şi crede straşnic în legătura cu fiica la a cărei naştere a gâfâit, alături de soţie, ca "un hipopotam răcit", dar pe care nu l-a mai văzut cam tot de atunci, Gabriel Spahiu e cuceritor prin justeţea accentelor şi prin limpezimea interpretării. Cu viaţa zdrenţuită în franjurii unei sperate/bănuite paternităţi, după o noapte lungă la discotecă, încheiată cu o doză zdravănă de cocaină şi o donaţie generoasă şi cam inconştientă la banca de spermă, personajul lui Gabriel Spahiu e credibil şi plin de umor. Şi galeria de portrete se întregeşte cu adolescenta nervoasă, metalistă, rebelă, care, abandonată de mama lesbiană şi de tatăl om de ştiinţă, nu se mai înţelege cu nimeni. Gabriela Crişu debordează de energie şi, plină de forţă actoricească, interpretează excelent tânăra cu o dezordine apoteotică în minte.

După toată panoplia aceasta, ce credeţi că selectează extratereştrii din viaţa omenirii? Pielea ca de găină. Cu alte cuvinte, porţia de frumos şi de emoţie luată în timpul unui spectacol de teatru. Cum se vede, Teatrul Foarte Mic oferă din nou publicului o producţie amuzantă, deloc complicată regizoral şi cu atât mai reconfortantă cu cât actorii reuşesc, fără isterii, o suită de roluri excelent individualizate.
De: Jane Wagner Regia: Liana Ceterchi Cu: Luminiţa Gheorghiu, Anca Sigartău, Gabriel Spahiu, Gabriela Crişu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus