La Serva Padrona este un intermezzo muzical, compus în anul 1733, pe un libret de Gennaro Antonio Federico. Versiunea regizorală prezentată de Alexandru Pătrașcu se opune celei tradiționale, în care se urmărea menținerea cât mai fidelă a spiritului epocii, în ton cu sensul intenționat de compozitor, aducând folosirea prezentului în locul unui timp trecut, o veritabilă adaptare la contextul social al zilelor noastre. Astfel, se face un interesant transplant temporar al intrigii din vremea lui Pergolesi în secolul al XXI-lea, realizat prin folosirea de către cele două personaje, Uberto și Serpina, a unei recuzite moderne (telefoane mobile, laptop, căști fotoliu pentru calculator și un troler de bagaje). Totodată, saltul peste timp e înfăptuit și gestual - în ideea de protest cvasi-conjugal - prin folosirea unei pancarte (Umberto ridică la un moment dat un panou, pe care apare marcat un simbol).
Din distribuția spectacolului au făcut parte soprana Cleopatra David [1], în rolul Serpina, baritonul Andrei Marinache [2], în rolul Uberto și Alexandru Pătrașcu [3], în rolul lui Vespone, servitorul mut. La spectacol a colaborat un Cvartet de coarde alcătuit din membri ai Filarmonicii George Enescu - Natalia Pancec - vioară, Tania Zâmbreanu - vioară, Alexandra Marin - violă, și Eugen Bogdan Popa - violoncel. La continuo și conducerea muzicală a fost asigurată de Ieronim Buga [4]. Regia: Alexandru Pătrașcu. Scenografia: Gary Deskin.
Inspirată din comedia lui Jacopo Angelo Nelli și jucată în premieră la Teatro San Bartolomeo din Neapole, la 28 august 1733, reprezentarea piesei la Paris în anul 1752 a declanșat faimoasa dispută Querelle des Bouffons (Cearta bufonilor) dintre apărătorii muzicii de operă franceze - în tradiția lui Jean-Philippe Rameau (regaliști) și partizanii unor deschideri către orizonturi muzicale noi, reprezentați de Jean-Jacques Rousseau (susținuți de Regină), adepți ai italienizării operei franceze [5]. În cele din urmă, se pare că această controversă s-a stins; fără a renunța la sine, opera franceză se va deschide ulterior, influențelor și va reînnoi genul, va învinge naturalețea și simplitatea în fața bogăției armonice și a aspectului tragic din muzică.
Giovanni Battista Pergolesi
Subiectul este ușor de înțeles: Uberto - un domn bogat, în vârstă, care nu a fost însurat niciodată - o are în slujba lui pe tânăra și deșteapta Serpina care, cu caracterul ei arogant, profită de bunătatea stăpânului ei. Uberto, ca să-i dea o lecție, îi spune că vrea să-și ia o soție. El îl însărcinează pe servitorul său, Volpone, ca să-i găsească o soție, chiar și urâtă, dar supusă. Serpina îi cere să se însoare cu ea, dar el refuză, chiar dacă este de fapt foarte atras de ea. Pentru a-l face gelos, Serpina îi spune că și-a găsit un soț, un anume căpitan Tempesta, descris ca fiind îngrozitor, care este de fapt celălalt servitor al lui Uberto (Vespone mutul), deghizat în soldat. Serpina îi cere lui Uberto o zestre exorbitantă. Uberto, ca să nu plătească, se va căsători el însuși cu Serpina, care devine astfel, în cele din urmă, soție, dintr-o simplă servitoare.
În Servitoarea Stăpână, rolurile și ierarhiile umane se schimbă dintr-un moment în altul. Fiecare personaj, fiecare dialog, fiecare situație este decupată dintr-o realitate care trece granițele timpului, ceea ce asigură perenitatea scurtei opere.
Uberto, Serpina și Vespone sunt, la rândul lor, varietăți ale tipologiilor din commedia dell'arte italiană. Vespone este astfel, un martor tăcut al relației Uberto-Serpina, la fel ca publicul.
În spectacolul de la sala Dalles (surprinzător de frumos renovată), scena era împărțită în două planuri: unul apropiat - în care decorul conținea o masă lungă, ocupând de la dreapta la stânga aproape toată scena - și un plan de fundal - unde evoluau artiștii instrumentiști. În debutul spectacolului, o clipă am avut senzație că voi asista la un eveniment gen teatru bulevardier. Însă în momentul în care muzica, un cvartet de coarde, asociat cu un clavecin, a început să cânte profesionist, am înțeles că simplitatea decorului și puținătatea personajelor aduc de fapt o concentrare asupra a ceea ce se petrece pe scenă (asemănătoare unei miniaturi muzicale, unde fiecare detaliu, rapiditatea desfășurării evenimentelor și mai ales virtuozitatea sunt definitorii reprezentând o ștachetă artistică înaltă).
Am observat cu bucurie, că Ieronim Buga a făcut ca această frontieră între planuri să fie depășită prin mișcarea interpreților vocali ce ocoleau acea masă, solicitându-le de asemenea, să se adreseze instrumentiștilor aflați în spatele scenei. Astfel, pe moment, aceștia deveneau personaje mute, dar cu o prezență dublă: actori și acompaniatori muzicali.
Jocul scenic al sopranei Cleopatra David și al baritonului Andrei Marinache a fost unul dinamic, mereu adaptat situației, cu o mimică convingătoare, dar și cu momente de benefică spontaneitate (Serpina se rujează, se uită în oglinjoară, Uberto își pune căștile de aviator pe urechi, Serpina îi face masaj pe umeri lui Uberto).
În cele două părți ale operei se succedau arii, recitative și duete vocale cântate în limba italiană, acompaniate de instrumentele, care, prin partitura cu limbaj polifonic, recreau atmosfera Barocă, ce contrasta puțin cam strident cu tehnologia digitală contemporană utilizată de personaje.
Ascultam în debutul operei aria Aspettare e non venire ("Să tot aștepți și să nu vină nimeni, să stai în pat, dar fără să dormi, să lucrezi bine, însă fără să fii plătit; aceste trei lucruri îmi vor aduce moartea!"), arie cântată cu o voce calitativă, viguroasă și încărcată de reproș a baritonului Andrei Marinache.
Personajul masculin intona apoi, un recitativ Quest'e per me diasgrazia (Aștept de mai bine de trei ore, însă nici până acum servitoarea nu a catadicsit să îmi aducă ciocolata pe care am cerut-o... Și e timpul să plec! Oh, binecuvântată răbdare! Acum realizez faptul că îngăduința pe care o am față de servitori este cauza tuturor relelor care mi se întâmplă!"). Subiectul se derula apoi, firesc.
Umorul și momentele comice nu lipseau. Relevant a fost comicul de situație, obținut prin acumulare progresivă: Uberto către Serpina - Mă contrazic mereu cu tine, și "aici", și "acolo", și "sus", și "jos", și "da" și "nu"; însă m-am săturat; voi pune capăt obrăzniciei.
Admiram intervențiile grupului instrumental, foarte omogen timbral, bine coordonat de clavecinist, cu un ritm și un tempo alert. Instrumentiști cu o bogată experiență - membri ai Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu - care dădeau cu precizie și continuitate replica sonoră soliștilor vocali.
Un alt moment reușit al spectacolului l-a constituit duetul: Lo conosco a quegli occhietti (Îmi dau seama, după acei ochișori, vicleni, hoțomani, pungași, că deși tu spui "nu", ei totuși îmi spun "da"!)
În al doilea Intermezzo al spectacolului, Serpina, anunțând că are și ea un pretendent, ajunge chiar să filozofeze: Desigur! Se pot întâmpla mai multe într-o oră decât într-un secol!
Soprana Cleopatra David a cântat cu multă grație aria A Serpina penserete (La Serpina te vei gândi. Uneori, în câte-o zi... și vei spune: Ah, sărăcuța... Dragă, o vreme... ea mi-a fost).
Uberto are remușcări, când îl vede pe ipoteticul pretendent al Serpinei, pe Tempesto și exclamă indignat: Și în brațele acelui vultur murdar, va odihni acest frumos porumbel?
După ce Uberto a consimțit să se căsătorească cu Serpina, s-a auzit duetul Contento tu sarai, avrai amor per me?
Hazlii au fost și acele interjecții ti-pi-ti și ta-pa-ta, lansate de cei doi, posibili antemergători ai lui Papagheno și Papaghena din Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart.
Iar Serpina concluzionează satisfăcută: Și din slugă am ajuns stăpână!
După bucuria oferită de artiști, publicul a aplaudat și ovaționat îndelung pe interpreți, inclusiv pe regizorul Alexandru Pătrașcu, chemat pe scenă, alături de protagoniști.
O premieră promițătoare, cu interpreți ce doresc a-și exprima trăirea artistică, spre încântarea cât mai multor oameni.
NOTE
[1] Soprana Cleopatra David este muzician și eseist, își dedică activitatea interpretării muzicii de cameră și de operă, dar și cercetării și managementului cultural și a obținut titlul de Doctor în anul 2010, sub îndrumarea compozitorului Octavian Nemescu. Vocea sa lirică și cu o timbralitate unică a fost admirată pe numeroase scene din România, Italia, Finlanda, Armenia, Franța și India, din 2017, fiind solicitată să susțină masterclassuri și workshopuri de tehnică vocală. A organizat proiectele: Turneul Național Comorile Persiei, Stagiunile de concerte Sangit Chamber Ensemble 2013-2019, Glorie Mamei - 2015, Festivalul Primăvara Spiritului 2016-2019, coorganizator pentru seria de conferințe Cultura Spiritului, la Biblioteca Metropolitană București, Junge Talent Masterclass, 2016 împreună cu Los Angeles - Moscow Music School și Austrian Imperial Arts și pentru programul Respirăm împreună, realizat în sprijinul bolnavilor de Covid19.
[2] Baritonul Andrei Marinache are deja în palmares numeroase premii la concursuri de interpretare, așa cum sunt: Concursul Paul Constantinescu Ploiești, 2019, Stela Maris, Constanța, 2021, Concursul Nicolae Brânzeu, Arad, 2022, Festivalul Muzicii Maghiare, Institutul Liszt București 2022 și Concursul Internațional de Canto Voci de Primăvară, Timișoara, 2022. Este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București și al cursurilor de master ale Universității Naționale de Muzică din București, în prezent completându-și studiile la clasa profesoarei Claudia Codreanu. S-a perfecționat în cadrul cursurilor de masterclass susținute de basul Theodor Coressi, mezzosoprana Claudia Codreanu, soprana Mariana Nicolesco și bas-baritonul Sorin Coliban (Academia de Arte Lugoj Clasic, 2022).
[3] Cunoscutul critic de operă Alexandru Pătrașcu debutează ca regizor în acest proiect. Este creatorul blogului Despre Operă, care abordează o tematică diversă legată de viața muzicală din România: cronici de spectacole, articole de muzicologie, recenzii de carte, cronică de disc, traduceri din presa de specialitate internațională, interviuri cu muzicieni și regizori de operă, dar și analize ale actualității muzicale din România. În anul 2014, a publicat o carte, în colaborare cu Ioana Diaconescu, Vasile Moldoveanu - Un tenor pe patru continente, în ediție electronică, cuprinzând versiuni adaptate ale unor articole de pe blog despre cariera artistului. Din 2014, Alexandru Pătrașcu este corespondent pentru România al revistei Opera din Marea Britanie, una dintre cele mai reputate publicații internaționale din domeniu.
[4] Ieronim Buga este absolventul Academiei de muzică București, secția Dirijat Cor Academic și secția Pian. Din 1994, este angajat ca artist liric și artist instrumentist în cadrul mai multor instituții culturale bucureștene, Filarmonica George Enescu, Orchestra Națională Radio, Corul Național de Cameră Madrigal. A participat la numeroase turnee în Spania, Germania, Danemarca, Elveția. Are o bogată activitate de pianist acompaniator și este membru al mai multor ansambluri camerale.
[5] wikipedia/Querelle_des_Bouffons
servapadrona.art/qa-with-andrew-holsen-hand-maker
wikipedia/La_serva_padrona_(Pergolesi)