Regizorul Toma Hogea, care este și semnatarul dramatizării și adaptării textului, mărturisea că a acceptat această provocare cu bucurie și cu emoție, fiind la prima întâlnire cu trupa de actori ai Teatrului de Păpuși "Prichindel" din Alba Iulia.
Am avut șansa și bucuria să urmăresc cum s-a construit acest spectacol da capo al fine, fapt care m-a încărcat de o anume emoție și trăire atunci când am asistat la premieră. Un spectacol deloc ușor de dus, lucrat de Toma Hogea și de echipa cu care și-a propus să pornească în această aventură cu finețea unui artizan, al unui bijutier, care filigranează și șlefuiește continuu până ajunge la râvnita bijuterie. Pentru că acest spectacol este o bijuterie și ea aparține unui teatru micuț, care, acum exact o lună de zile, adică pe 1 septembrie 2022, a împlinit venerabila vârstă de 70 de ani. S-a lucrat cu rigoare, dar cu multă creativitate, cu sudoare, dar cu dorință. Fiecare zi aducea cu ea noi detalii, noi indicații tehnice și artistice, pe care Toma Hogea, ca un adevărat pedagog, le supunea atenției noilor săi ucenici. Pe tot parcursul acestui timp în care se contura arhitectura și stilistica acestui spectacol, regizorul a format un perfect tandem cu scenografa Alina Dincă Pușcașu. Se completau atât de bine, căutau cele mai bune soluții și nu renunțau până nu ajungeau la cea mai bună situație, cea mai bună imagine, într-o logică firească, naturală și cât mai veridică pentru spectator și creator deopotrivă.
Basmul Reginei Maria ne povestește despre dragostea unui cioban pentru o domniță, o dragoste care, din start, nu are nicio soartă de izbândă, din cauza diferențelor de statut social, de educație și chiar de dorințe. Dar iubirea, de cele mai multe ori, cere sacrificii, pe care unii sunt dispuși să le ofere cu orice preț. Astfel și acest tânăr și mândru ciobănaș, candid, naiv, este dispus să își sacrifice tinerețea și credința în Dumnezeu pentru a fi mai aproape de domniță, pentru iubire. Firul narativ pe care îl propune Toma Hogea este așa: tânărul cioban este îndrăgostit de o tânără domniță, care este ținută prizonieră în turn de o regină răutăcioasă, în absența regelui plecat la război. Ciobanul știe de suferința domniței și vrea să îi fie aproape și să îi declare iubirea. Dar nu știe cum să ajungă acolo și ce să facă. Și, precum în basme, intervin forțe ale naturii, în cazul nostru un pârăiaș, care îi spune unde să se ducă, care îl sfătuiește (să nu uităm că în basmele, în doinele și în baladele românești există o strânsă legătură între personajul principal și elementele naturii). Așa ajunge la o vrăjitoare, personajul malefic obligatoriu al basmului, care îi propune să-l transforme în privighetoare, cerând însă, drept răsplată, credința sa în Dumnezeu, credință atât de importantă pentru sufletul românului. Iubirea, cea atât de puternică, îl determină pe cioban să accepte, renunțând la credință, renunțând la turma sa de mioare, renunțând la viața de om. Transformat în privighetoare, o pasăre neatrăgătoare prin penaj, dar cu un tril desăvârșit, îi ține companie domniței pe tot parcursul prizonieratului acesteia. Domnița, odată cu întoarcerea regelui, își recapătă libertatea și consideră, cu o naivitate firească unei copile, că trebuie să își răsplătească prietenul pentru că i-a îndulcit singurătatea oferindu-i o colivie de aur. Devenită prizonieră, uitată în timp de domniță în favoarea unui prinț (interpretat și mânuit de Iulian Costea), un tânăr fermecător și delicat, care pune stăpânire pe inima domniței, dar și a unei maimuțici (în contextul unei dorințe de joacă), pasărea își pierde și penajul și trilul cu care îi emoționase pe domniță și pe oaspeții regelui. Uitată, însingurată, lipsită de orice strălucire, privighetoarea va fi eliberată, pentru că nu mai oferea nicio bucurie. Dar această libertate nu îi mai folosește la nimic. Și vrăjitoarea se declară astfel o învingătoare. Anii trec, domnița devine mamă și maturitatea la care ajunge o face să își amintească de pasărea care i-a fost prieten adevărat și pe care nu a înțeles-o.
E o poveste simplă, dar, construită cu atenție și migală, ea emoționează, revelând frumusețea basmului românesc, cu arhaismul și cu specificul său.
Dar să revin la spectacol. Personajele, cu excepția ciobanului (interpretare Tudor Cristian Popa), sunt păpuși, tocmai pentru a sublinia umanitatea protagonistului și pentru veridicitatea poveștii. Păpuși delicate, atent construite de sculptorul Constantin Butoi, conform schițelor scenografice ale Alinei Dincă Pușcașu, purtând costume frumoase și delicate dintr-o epocă a regilor și a prințeselor, aduc în scenă universul brâncușian. Domnița (mânuire și interpretare Teodora Popa), care este reprezentată în spectacol de trei păpuși, subliniind trecerea timpului și parcursul firesc al vieții de la o copilă la femeia-mamă, are chipul Domnișoarei Pogany, iar celelalte păpuși, păstrând linia brâncușiană a chipurilor, reflectă trăsăturile de caracter ale personajelor: chip ascuțit, subliniind răutatea reginei, prelung și delicat al prințului, alungite, chiar cu un ușor accent modiglian, al prințeselor invitate.
Vrăjitoarea este interpretată de un actor (Mădălin Costea) ce poartă o păpușă-mască, cu chip hidos, specific unei bătrâne vrăjitoare, care, așa cum întâlnim în multe basme, are un companion, martor al vrăjilor și al uneltirilor vrăjitorești, reprezentat de o păpușă-câine (mânuită și interpretată de Adam Boboc), cu corp în formă de arc, în care este vizibilă o inimă nefiresc de roșie, tocmai pentru a sublinia că este parcă dintr-o altă lume, magică, a necuvântătoarelor care prind glas.
Regele (interpretat și mânuit de Adam Boboc) este un bătrânel simpatic, cu trăsături de bunic, care a ajuns la o vârstă la care nu mai prea face față distracțiilor. Pârâul, tocmai pentru că este un personaj cu puteri magice, care vorbește pe limba omului, este interpretat de un actor (Ramona Benchea Mincu), care dansează și prin mișcările sale, prin materialul care îl împodobește, îi subliniază curgerea, fluiditatea.
Maimuțica (mânuită și interpretată de Viorica Boda) este personajul care vine să sublinieze, în antinomie cu privighetoarea, cât de plină de viață este, cât de jucăușă, atrăgând atenția, privirile, aducând zâmbete pe chipul celor care o privesc. Este o păpușă construită tot pe principiul arcuirii, ca și cățelul, însă conferindu-i dimensiuni mai micuțe, care să sublinieze ideea de jucărie.
Ceea ce este ingenios și inedit în acest spectacol este faptul că actorii, prin costumele și pozițiile pe care le ocupă în construcția lui, devin elemente de decor; sunt dealuri și văi, copaci, sunt turnuri sau coloane. Așadar, un decor în mișcare, altfel minimalist, monocrom, în conceptul și realizarea scenografului.
Întreg acest construct, cu o arhitectură bine definită, este completat de lumini și proiecții, căpătând astfel și culoare, care vin să sublinieze anumite scene, sau sunt un contrapunct modern la arhaism și la simplitatea din jur și din poveste.
Un univers specific teatrului de păpuși ar fi incomplet în absența muzicii. Cári Tibor, semnatarul compoziției muzicale, întregește acest univers, punctând cu măiestrie fiecare scenă, scoțând în evidență fie delicatețea situației, fie tragismul, maleficul sau bucuria.
Cu riscul de a mă repeta, spun că este dificil de redat în cuvinte un spectacol de teatru, indiferent de natura lui. Nu îi vom putea reda nicicând ceea ce ochiul vede, ce inima simte, nu mai spun de inefabilul și efemeritatea sa.
Cu multă răbdare, cu atenție, cu migală, Toma Hogea a creat un univers complex, în care cuvântul de ordine, cuvântul magic este EMOȚIA. Interpretarea actorului trebuia să fie în acord cu păpușa pe care o mânuia, iar mișcările păpușii trebuiau să capete firescul celor umane. Totul trebuia să fie subtil, precis, sugestiv și să transmită spectatorului mesaj și emoție. Și totul a fost gândit pentru a fi în echilibru. Dacă este o doză mică, firească de patetism în atitudinea și interpretarea celor doi protagoniști, alte personaje vin să aducă acea doză necesară de umor. Astfel vrăjitoarea, prin corpolența ei, prin ținuta ei (are niște sandale caraghioase în picioare, din care se văd, prin ciorapii rupți, unghiile date cu ojă, o pilă mare, de lăcătușerie sau un evantai delicat, o pălărie mare împodobită cu capete de ciori sunt accesoriile care îi completează ținuta), prin mișcările exagerate de "divă", contribuie la creionarea unui caracter hazliu al unui personaj altfel malefic. Putem spune că această bătrână vrăjitoare, secondată de simpaticul său câine, este miezul spectacolului, pentru că întreg firul poveștii duce la ea și pleacă de la ea.
Cele două prințese invitate la curte pentru a asista la cântecul măiastru al privighetorii, mânuite și interpretate de actrițele Laura Boboc și Irina Melnic, colorate, sprințare, afectate, sau bătrânul rege (Adam Boboc), care sforăie în plin spectacol, care abia se ține pe picioare când trebuie să zică ceva, sunt un plus de umor, care aduc acel echilibru de care vă vorbeam în rândurile anterioare. Ca și maimuțica, de altfel, jucăria perfectă pentru o prințesă răsfățată după ce a suferit de singurătate în turn.
Regina Maria putem spune că este la rându-i personaj în acest spectacol, chipul său, proiectat la începutul și la finele acestuia, deschid și închid rotund reprezentația, și subliniază lirismul și sensibilitatea unei regine care s-a dedicat românilor, nu doar prin literatură, și care a iubit cu adevărat poporul român, în ciuda obârșiei sale străine de aceste meleaguri.
Vreau să închei această cronică cu vorbele și cu versurile lui Toma Hogea, căruia nu pot decât să îi mulțumesc pentru lecția de teatru de animație la care am asistat pe parcursul repetițiilor și pe care am luat-o ca și când ar fi fost spusă pentru mine și doar pentru mine:
"Ciobanul și Domnița este o poveste unică, cu inflexiuni romantice, cu emoție, cu umor și lirism, care poartă semnătura Reginei Maria.
Primul pas în crearea acestui spectacol a fost adaptarea scenică a textului, încercând să aduc la rampă tema poveștii: a iubirii și a sacrificiului.
Ciobanul și Domnița nu este doar o poveste de iubire interzisă, ci mai degrabă o "radiografie" asupra inimii, asupra fericirii, asupra propriilor noastre decizii importante de viață. Dacă Faust își vinde sufletul pentru nemurire, în povestea noastră, Ciobanul nu-și vinde sufletul pentru nemurire, în schimb renunță la SUFLET și la CREDINȚĂ pentru iubire, pentru Domniță!
Valoarea literară a poveștii, încărcată de metafore și simboluri, a deschis sufletul și imaginația creatorilor: regizor, scenograf, compozitor și, evident, actorilor, spre o mare provocare și inedită transpunere scenică.
Povestea Ciobanul și Domnița, aparent simplă la prima lectură, transpusă scenic prinde contur datorită însuflețirii personajelor-păpuși, grație virtuozității actorilor păpușari, iar textul prinde culoare și VIAȚĂ.
Am avut șansa, bucuria de a descoperi "acasă" la Prichindel actori păpușari deschiși personajelor, extrem de receptivi, de dăruiți scenei. Așadar, vorbim de o trupă cu un mare potențial artistic și uman.
Universul scenic (decor, costume, păpuși), creat cu știință, cu dăruire, cu emoție, sensibilitate și delicatețe de scenografa Alina Dincă Pușcașu, face ca fiecare personaj, fiecare apariție să fie o reală surpriză plăcută ochiului și sufletului. Muzica originală a compozitorului Cári Tibor amplifică sonor și emoțional caracterul fiecărui personaj, oferindu-le culoare, eleganță și umor. Nu în ultimul rând, proiecțiile și light-design-ul creatorului Lucian Moga punctează, cu rafinament, fiece spațiu de joc, prin culoare, lumini, umbre și imagini.
Cu toții ne-am dorit ca această premieră națională, pe scena Teatrului de Păpuși "Prichindel" din Alba Iulia, să aducă publicului de toate vârstele un concept scenic nou, o estetică teatrală modernă, multă emoție și bucuria descoperirii acestei povești unice a Reginei Maria.
O reverență întregii echipe a Teatrului "Prichindel" pentru șansa oferită de a transpune scenic, în premieră națională, un crâmpei de viață, oferit cu iubire de Regina Maria.
Ciobanul/Privighetoarea:
Ascultă-mă inimă tristă,
Toată dragostea din lume
Tu cânt-o, cânt-o mai departe,
Poveștile de suflet, poveștile de jale.
Căci trilurile mele sunt slove delicate,
Sunt gânduri negre-n suflet,
Sunt vorbe simple-n vânt.
Dar, fiece iubire, ea merită trăită
Cu triluri, cu speranțe, cu triluri, cu speranțe... cu triluri, cu triluri!!!
Toată dragostea din lume
Tu cânt-o, cânt-o mai departe,
Poveștile de suflet, poveștile de jale.
Căci trilurile mele sunt slove delicate,
Sunt gânduri negre-n suflet,
Sunt vorbe simple-n vânt.
Dar, fiece iubire, ea merită trăită
Cu triluri, cu speranțe, cu triluri, cu speranțe... cu triluri, cu triluri!!!
Domnița:
Dar, fiece iubire, ea merită trăită
Cu cântec și speranță, cu cântec și speranță.
Cu cântec și speranță, cu cântec și speranță.
Ciobanul și Domnița, de Regina Maria, spectacol produs de Teatrul de Păpuși "Prichindel" Alba Iulia
Dramatizarea, versuri și regia artistică - Toma Hogea
Scenografia - Alina Dincă Pușcașu
Muzica - Cári Tibor
Light-design și proiecție - Lucian Moga
Distribuția - Tudor Cristian Popa, Teodora Popa, Laura Boboc, Irina Melnic, Mădălin Costea, Adam Boboc, Iulian Costea, Ramona Benchea Mincu, Viorica Boda
Regia tehnică - Elena Madaras / Sculptură păpuși și decor - Constantin Butoi / Pictură - Alina Dincă Pușcașu / Realizare costume - Mirela Tămășan / Lumini - Ovidiu Tămășan, Călin Popa / Sunet - Florin Andrea / Mașiniști - Florin Badiu, Gheorghe Hațegan
Manager - Ioana Bogățan
Credit foto - Flaviu Dușa