Evoluții - Piaffe la Bucharest International Experimental Film Festival, 2022

Piaffe este o figură de dresaj prin care calul bate pasul pe loc, dând în același timp impresia că merge la trap ca și cum ar saluta. Este considerată expresia perfectă a echilibrului ecvestru.
 
În același timp, în natură, calul care execută aceste mișcări manifestă o excitație de ordin ludic, agresiv sau chiar sexual. Printre altele, este și atitudinea armăsarului triumfător.

Inspirată din aceste conotații din arta ecvestră, povestea propusă de Ann Oren este una de maturizare sexuală și profesională în același timp.

Eva (Simone Bucio) se trezește într-o dimineață nevoită să o suplinească pe sora sa Zara, interpretată de artistul non-binar (Simon(e) Jaikiriuma Paetau), care realiza bruitajul pentru o reclamă la un medicament anxiolitic.

Deși e o profesie prea puțin cunoscută, ilustratorul de zgomote (sau Foley artist) este un profesionist important în economia producerii unui film, în speță a coloanei sonore a acestuia. Arta lui constă în a face cât mai credibile și verosimile zgomotele care ar trebui să fie produse de ceea ce se întâmplă pe ecran, cum ar fi pașii personajelor pe caldarâm, fâlfâitul steagurilor sau, în cazul de față, fornăitul calului și mestecarea zăbalei. Zgomotele produse de acesta în studio trebuie să fie chiar mai convingătoare decât cele naturale. Mai important chiar, acestea trebuie să accentueze mesajul secvențelor pe care le dublează.

Eva, cum spuneam, ajunge fără voia ei să lucreze în domeniu. La început nu pare foarte dificil. Dar, la audiția primei sale producții, un responsabil cerber îi spune că are nevoie "de un om, nu de un robot". De aceea, o trimite "să se ducă să trăiască viață". Ascultătoare și dornică de evoluție, exact la asta va purcede Eva.


La început, eroina este introvertită, atât de concentrată asupra a ceea ce se întâmplă în interiorul psihicului ei și cu propriul trup încât legăturile sale cu alte persoane sunt rare ca număr, însă intense ca profunzime. Când iese într-un bar tehno pentru a se distra și, probabil, pentru a experimenta noua sa maturizare sexuală, o vedem mai degrabă frustrată, izolată.

Călătoria inițiatică de descoperire de sine a protagonistei este însoțită de explorări senzoriale aparte, în care simțul auditiv și tactil sunt puse la loc de cinste. Multe dintre ele legate de universul cabalin pe care îl explorează cu precădere din cauza reclamei la care lucrează.
 
Calul care apare în videoclipul respectiv este foarte bine dresat și întreținut. Similar, zăbala este un leitmotiv aparte, care apare când protagonista ia în gură un lănțișor de metal pentru a simula, în apropierea microfonului, zgomotul acestei piese de harnașament. Astfel, calul nu este o expresie a unei animalități dezlănțuite, dar nici dezactivate, ci expresia unor porniri naturale dezvoltate, dar bine ținute în frâu și corijate permanent.

Ca o recunoaștere a conectării cu latura sa animalică și, totodată, nobilă, a propriei interiorități, eroinei începe să îi crească o coadă de cal. Literalmente! Nu încearcă să o ascundă sau să o taie, iar atunci când crește pe deplin, Eva se plimbă fără complexe pe străzile Berlinului cu o frumusețe de coadă. Însă, mult mai plăcut este ceea ce se poate face între patru pereți cu o astfel de podoabă, căci improbabila podoabă cabalină devine deopotrivă un accesoriu și organ erotic în idila senzuală pe care o are cu un botanist (Sebastian Rudolph). Și acesta este o figură aparte, pentru care biologia este un izvor de înțelepciune profundă mai degrabă decât o știință rațională. Astfel, pasiunea acestuia sunt ferigile care, conferențiază el, sunt gametofite, adică într-o perioadă a ciclului lor de viață în care sunt deopotrivă și masculi și femele. E greu de plasat această informație în contextul evoluției Evei, însă imaginile cu ferigi care cresc și se desfac exact ca personalitatea ei oferă o posibilă pistă de interpretare.

Totuși, înțelesurile nu sunt foarte bine strânse laolaltă. Tema generală este clară: maturizarea și acceptarea propriilor porniri personale, precum și stăpânirea acestora. Însă, spectatorul este chemat să facă eforturi de înțelegere pentru a înmănunchea și a ține laolaltă direcții divergente: ferigi și cai, dresaj și Foley artist, non-binaritate și autoritatea cadrelor medicale.
 
Piaffe rămâne însă o poveste despre sălbăticie și înfrânare, despre neîncredere și maturizare, bine povestită, cu un accent aparte pe senzorial.