Titlul este sugestiv și poate primi mai multe explicații. Așa cum Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa (Facerea 1, 26) și creația celor doi artiști este după chipul și asemănarea lor. Sculpturile lui Darius Hulea sunt făurite din fier, uneori percepute ca desene tridimensionale sau schițe neterminate, iar picturile în ulei ale lui Sebastian Nasta sunt în general de mari dimensiuni, cu câteva excepții precum Gură I și II, și o miniatură (Detaliu ochi). Însă atât în cazul sculpturilor cât și în cel al picturilor, acestea sunt chipuri ale unor ființe sau se concentrează pe anumite părți ale corpului uman: ochi, gură, mâini. Dacă la Sebastian Nasta întâlnim tablouri intitulate Nimfă (I și II), la Darius Hulea avem, pentru partea de asemănare, lucrarea Daphne. Temele predilecte ale lui Darius sunt mitologia cu eroii ei impunători reconstituiți în imagini atavice (Poseidon, Cronos), personaje ale narațiunii biblice veterotestamentare (Samson și Dalila) sau prestigioase figuri din trecutul istoric (românesc) recent, intrate în legendă (Queen Marie).
Sculpturile creează uimire privitorului dar provoacă și o stare de contradicție: lucrările sunt aparent neterminate iar starea de rugină a materialului sugerează perisabilitatea personajelor, a lumii, a istoriei și o posibilă cădere în uitare. Însă tensiunea apare tocmai când aceste ființe sunt izbăvite de trecerea timpului prin aducerea lor în actualitate, prin implicarea privitorului care poate relaționa cu aceste așa-zis schițe. La fel, ne putem întreba ce vrea să ne comunice o pânză de păianjen lăsată, voit probabil, în componența unei lucrări (Satyr). Sebastian se concentrează pe personaje actuale în pictura lui (hyper)realistă, în special tinere fete dar și personaje masculine. Își permite și el scurte alunecări în mitologie, fie și doar ca titlu (Nyx), natura fiind deseori prezentă. Tablourile au o componentă psihică (psihanalitică?), deseori autorul nedorind să exprime totul în mod direct, astfel că include un văl, reprezentat adesea de o folie de aluminiu (de supraviețuire?), care obturează câmpul vizual, comunicând că nu totul e accesibil, nu totul e vindecat. Alteori, ochii sunt închiși sau privirea e hipnotică. Se poate specula că tinerele sale muze pot foarte ușor coborî de pe simeze iar legenda (urbană - de data aceasta) spune că ele ar putea fi întâlnite plimbându-se prin galerii de artă, pe străzi sau chiar prin afișe publicitare.
Iată, asemănări și deosebiri în lucrările celor doi. Se încropește o simbioză exemplară, un organism în care sculpturile din fier sunt partea minerală, care își aruncă hifele în solul fertil al creației iar picturile se constituie în partea vegetală, fotosintetizatoare, aducătoare de lumină. Expoziția este însoțită de un superb catalog minimalist (workwithbeam.com), cu fotografii realizate de Marius Popuț, în care, păstrând metafora naturalistă, cele două regnuri sunt prezentate separat. Expoziția se poate vizita până în data de 13 noiembrie 2022.
