Teatrul pentru Copii și Tineret Gulliver din Galați, așa cum se numește el acum, a împlinit, la rându-i, 70 de ani. 70 de ani de povești frumoase, de spectacole care s-au bucurat de succes.
Pornesc, așadar, spre Galațiul pe care îl voi vedea pentru prima dată, pentru a fi alături de colegii de acolo la ceas aniversar. Drum lung, șerpuitor, care dezvăluie, simultan, lipsurile, dar și frumusețile patriei. Dacă prin localități simți sărăcia și rudimentarul, peisajul montan vrâncean, acum la ceas de toamnă, este cu adevărat o splendoare.
Programul aniversar a cuprins o gală propriu-zisă, unde aveam să aflăm câteva lucruri din istoria teatrului, să asistăm la decernarea unor plachete și diplome aniversare, dar și la un spectacol recent, în prima seară, precum și un spectacol-premieră în cea de-a doua seară.
Surpriza plăcută a acestor întâlniri, dincolo de bucuria revederii cu oameni dragi: regizori, actori, directori de teatre... au fost aceste două spectacole ale teatrului gălățean pentru copii și oameni mari, care, nu numai că au destins atmosfera, dar, ca propunere regizorală, au fost niște spectacole demne de semnalat.
Harap Alb - Play again, regia Ștefan Lupu, este acel tip de spectacol care te poartă prin diferite stări, pe care, parcă, nu știi de unde să-l apuci. Stăteam cuibărită în fotoliul meu, cu o sprânceană ușor ridicată, ca și când mă așteptam la cine știe ce trăsnaie (cred că titlul m-a trimis în această direcție) care s-ar putea să mă facă să-mi țugui buzele a nemulțumire. Dar nu a fost deloc așa, chiar dacă spectacolul m-a prins doar treptat în vârtejul lui, ca într-o tornadă, ca la final să mă azvârle într-o stare de satisfacție și de uluire.
Harap Alb - Play again este, într-o bună măsură, dar nu pe de-a-ntregul, un spectacol muzical. Chiar titlul te duce cumva în direcția aceasta. Așadar, muzica este o componentă de bază, care definește una din liniile generatoare de emoții. De la pop-rock, hip-hop, la muzică orientală, un complex de ritmuri care antrenează spectatorul, transportându-l în lumea magică a poveștii adusă, dintr-o anume perspectivă, în contemporaneitate. Ne aflăm într-un fel de joc pe computer. Așa că mi-am pregătit "butoanele".
Aducerea aceasta în prezent, aflată sub semnul digitalizării și a virtualului, mi-a atras atenția și am apreciat-o, deși sunt foarte exigentă în legătură cu acest aspect, anume că m-a adus pe mine, spectator, în zilele noastre, prin gadgeturi, atitudini și chiar limbaj. Cu toate astea, a lăsat neîntinat firul narativ al basmului semnat de Ion Creangă și m-a frapat și mi-a plăcut. Protagonistul povestirii de pe scenă nu este Harap Alb, așa cum ne-am fi așteptat, ci Spânul (există și un povestitor, dar pare a fi un alter-ego al Spânului). El povestește, el explică, el decide ce se întâmplă acolo pe scenă. Personajul Harap Alb este, mai degrabă, personajul care secondează oarecum toate celelalte personaje. E chiar șters în comparație cu Spânul, cu calul său fermecat, cu Sfânta Duminică, dar mai ales, cu haioasele personaje care îl vor ajuta să treacă cu bine de toate încercările la care va fi supus: regina furnicuță, crăiasa albinuță, Gerilă, Flămânzilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Setilă și Ochilă.
Fiecare din aceste personaje strălucesc pe scenă, ca și când ar fi invitații dintr-un concert gen Harap Alb and friends sau, mai degrabă, Spânul and friends. Costumele fiecărui personaj scot în evidență latura lor bestiară sau fantastică, dar le și umanizează în aceeași măsură. Furnicuța - Nicoleta Miru și albinuța - Valeria Taban, de exemplu, sunt interpretate de cele două actrițe, care, prin costumație, se identifică cu personajele, dar prin mișcările languroase, sexy, printr-un bâz!, spus cu voce de divă, o privire, un gest, sunt percepute ca două femei focoase și pline de senzualitate. Iar cei cinci amici de aventuri, băieți buni de pus pe rană, sunt unul mai hazliu decât celălalt: Gerilă - Andrei Ciugulea - poartă un costum de schi, evident cu o tentă de show, accesorizat cu ochelari de protecție de un verde reflectorizant, Ochilă - Cosmin Cosma - are un costum simplu, de rocker mai degrabă, și un ochi acoperit de un obiect ce seamănă cu o parte dintr-un binoclu, Flămânzilă - Eduard Șișu - aduce cu servitorul lui Don Quijote, Sancho Panza, care poartă cu el, drept toiag, un os uriaș de mamifer dintr-o epocă demult apusă, Setilă - Ciprian Brașoveanu - este îmbrăcat ca un oarecare de pe stradă (ghete, pantaloni, geacă lungă, într-o combinație de culori de alb și albastru care transmit ideea de apă), doar că pe cap are o pălărie în formă de barcă și poartă la el o pușcă cu apă, ca și când acolo stau bine depozitate, rezervele lui de astâmpărarea setei, iar Păsări-Lăți-Lungilă - Andrei Dombrovschi - care este chiar înalt, e un adevărat îm-pănat. Pe cât de simplu este îmbrăcat Harap Alb - Andrei Midișan, ca un proscris din vremea haiducilor, pe atât este de elegant Spânul - Adrian Nour (pantaloni, cizme și loden alb, helancă neagră), degajând un aer de curtenitor, misterios și cu toate atuurile la el.
Împăratul Verde - Eduard Șișu, un personaj blajin, care vorbește o moldovenească așijderea, este contrapunctul Împărătesei (în versiunea scenică) Roșii - Ramona Păuc, care este plină de forță și de energie, care îi domină și îi ține la respect pe toți; mai puțin pe frumoasa și sălbatica sa fiică - Miruna Dobrotă, ce este de nestăpânit. Iar Sfânta Duminică - Andrei Ciugulea - este personajul care pare desprins din poveștile orientale ale celor 1001 de nopți, haioasă, ambiguă, cu promisiunile la purtător.
Calul este un personaj aparte, interpretat de un actor - Adrian Nour - care poartă o mască în forma unui cap de cal. El este, după Spân (interpretat de același actor - Adrian Nour), cel mai important personaj din spectacol, care are chiar momentul lui de vedetă, când singular, într-un mini-show de flamenco, când multiplicat.
Proiecții, culoare, lumini și umbre completează imaginarul unui spectacol neașteptat. Întreg spectacolul este construit pe această idee de show muzical, desprins dintr-un joc computerizat, care să se acordeze pe sufletul adolescentului care vine sau este adus la teatru, captându-l într-o lume magică, dar mai aproape de felul său de a fi. Astfel, basmul pe care îl au tinerii spre studiu, basmul cult sau basmul coolt cum l-a definit producătorul, se descifrează într-o altă cheie, prin teatru, prin spectacol, și îi apropie astfel și de literatură.
Un spectacol din care poți să înveți ce poate nu poți învăța la școală, un spectacol care descrețește frunți prin umorul de bună calitate pe care îl conține, un spectacol ca o ceașcă de cafea aburindă, aromată, pe care o savurezi pentru acea stare de energie și de bună dispoziție de care toți avem nevoie.
Spectacolul se încheie într-o notă muzicală energetică, cum altfel, în care toți cei implicați râd, cântă și dansează: happy end!!!
Și cânt și eu, așa ca de final: Hai, hai, hai, hai cu Harap Alb!
Așadar am încheiat prima seară de la gala colegilor noștri într-o notă entuziastă, satisfăcută și apreciativă, pe care o împărtășeam toți cei prezenți. Deja eram curioasă: ce va fi în seara următoare?!
Și seara a doua a venit cu Necuvintele, un spectacol scris și regizat de Adrian Nour. Adrian Nour, care nu mai este un necunoscut și care are abilități muzicale și de dans care îl recomandă în spectacole de gen. Prima dată, mi-am adus aminte cu această ocazie, l-am văzut la Alba Iulia, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru "Povești", în spectacolul lui Gigi Căciuleanu - D'ale noastre. Și țin minte că mi-a plăcut.
Nu mai aveam în mine nicio urmă de scepticism, spectacolul pe care îl văzusem în seara precedentă, cu suflul său tânăr și plin de energie, m-a făcut să cred și în spectacolul care îl urma. Și nu am fost înșelată în așteptarea mea, pentru că aceste "necuvinte" m-au binedispus, m-au prins într-o atmosferă electrizantă. Am simțit și emoție, dar am și râs din toți rărunchii.
Scenete, gag-uri, care se înlănțuie și care "vorbesc" (mai sunt și vorbe pe alocuri, dar în principiu pantomima este mijlocul de expresie al acestui spectacol) despre noi, despre sentimentele noastre, despre iubire, despre cotidian. Fiecare scenetă sau gag este însoțit de muzică, de proiecții, care vin să susțină fiecare moment în parte. Ironia, sensibilitatea, ridicolul, bucuria, emoția din viața noastră sunt toate acolo, desprinse ca dintr-o carte sau ca dintr-un tablou. Pentru că forța imaginii și a mișcărilor, în absența cuvintelor, în bună parte, sporesc și devin atât de convingătoare. Și cuvintele nerostite, desfăcute în literele alcătuitoare, devin un fel de vorbe-n vânt, văzându-le desprinse cum zboară și se preling pe fundalul scenic. Uneori cuvintele sunt de prisos, ne spune oarecum acest spectacol.
Situații hilare, inspirate de viața de zi cu zi, de oameni politici, de situații sociale, de câte un videoclip muzical, cunoscut și recunoscut, sau de personaje de film destind spectatorul, fără a anula receptarea corectă a mesajului.
Și aici, proiecțiile care însoțesc scenetele, vin să susțină, în absența cuvintelor, cele ce se întâmplă pe scenă. Ele transmit parcă acel mesaj care spune că ceea ce vedeți este și nu este real, suntem aici, dar vă salutăm din depărtare.
Dar au existat și momente interactive extrem de amuzante. De fapt așa a și început spectacolul, cu stabilirea unei legături actor-public, amuzantă, pregătind, parcă, cele ce urmează. Adrian Nour este expresiv prin mimică, prin gesturi și transmite cu ușurință mesajul dorit. Și spectatorul recepționează și reacționează. Așa că am aplaudat, pe ritm, așa cum mi s-a cerut, am pocnit din degete...
Așadar și prin urmare, am fost mai mult decât plăcut surprinsă de o echipă de actori, tineri în mare parte, care pot să facă spectacol, dedicat și cu talent. Și nu pot decât să le doresc cât mai multe spectacole care să îi satisfacă și pe ei, dar și pe spectatorii lor.
Iar Teatrului pentru Copii și Tineret Gulliver din Galați îi doresc La mulți ani!, cu spectacole pe măsura celor pe care le-am văzut și chiar mai mult! Mulțumesc!
Harap Alb - Play Again
Adaptare de Daniel Chirilă după Ion Creangă
Regie și coregrafie: Ștefan Lupu
Scenografie și costume: Raluca Alexandrescu
Compoziție muzicală: Adrian Nour
Asistență regie și co-coregrafie: Teodora Velescu
Graphic design, video mapping: Andrei Cozlac
Distribuție: Adrian Nour, Andrei Midișan, Andrei Ciugulea, Miruna Dobrotă, Ramona Păuc, Nicoleta Miru, Valeria Taban, Cosmin Cosma, Gina Geru, Eduard Șișu, Andrei Dombrovschi, Ciprian Brașoveanu
Necuvinte
Scenariu și regie: Adrian Nour
Costume: Wilhelmina Arz
Distribuție: Adrian Nour, Nicoleta Miru, Andrei Ciugulea, Andrei Midișan
Foto: Teatrul pentru Copii și Tineret Gulliver Galați