Referendum pentru acceptare - Nu atingi niciodată victima

O casieriță căreia îi place să bârfească cu colegii săi de la magazin pare o reprezentare a unei tipologii de personaj comun, însă Olga e mai mult de atât. Olga visa să devină actriță, Olga face referințe frecvente la Trei surori de Ceho, Olga folosește Tinder. Olga e un cumul de frustrări și experiențe care au făcut-o mai puternică și mai sensibilă la lucruri pe care le tolerează, deși nu e în stare să le înțeleagă. Olga a căzut de atâtea ori și de fiecare dată s-a ridicat din propria cenușă, exact ca pasărea Phoenix: s-a ridicat când tatăl ei nu i-a permis să își împlinească visul de a deveni actriță, pentru că actrițele sunt curve și bețive, s-a ridicat când a fost nevoită să se căsătorească prea devreme cu un bărbat pe care nu îl cunoștea, pentru că dacă îl cunoștea, nu se mai mărita, și s-a ridicat și după ce a aflat că soțul ei alcoolic o înșela. Acum se complace în viața ei, cu un job sigur în plină pandemie, și cu amintirea că a crescut singură un băiat - Mihai - pe care l-a înstrăinat. Olga e un personaj complex, care își umple singurătatea cu mers la biserică, scandaluri cu funcționarii publici, conversații cu străini pe Tinder și validarea unui public care o însoțește în acest episod lipsit de luciditate.

Mai e și Maria, tipa din blocul vecin, care a copilărit cu Mihai, și care a fost dintotdeauna îndrăgostită de el, însă încearcă prin intermediul terapiei să accepte faptul că nu va putea fi niciodată împreună cu el și să-și refuleze / suprime sentimentele pentru fiul Olgăi. Deși lucrează la grădiniță cu copiii, are o relație complicată cu ei. Îi e frică de copii. Îi este dificil să înțeleagă necesitatea copiilor de a crede în Moș Crăciun sau Elsa, și e tentată la fiecare cădere nervoasă să le spulbere credința în aceste personaje fictive. Se situează într-un proces continuu de muncă asupra propriei personalități, dar încă e convinsă că cu cât vrea să facă mai bine, cu atât greșește mai mult.

Nu atingi niciodată victima este un spectacol scris de Maria Manolescu Borșa, în regia Irinei Slate, realizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț care ilustrează dubla perspectivă, a Mariei și Olgăi, asupra procesului dificil de înțelegere și acceptare a identității sexuale a lui Mihai. Olga are o atitudine dualistă asupra orientării sexuale a fiului său, se învinovățește că l-a sufocat pe Mihai cu iubire și atenție deoarece era singurul care îi era alături, explorează complexul Oedip și își blamează metodele proprii de parenting. Pe parcursul spectacolului probează și rolul de victimă, susținând că ea a fost cea care a avut de suferit în urma coming out-ului lui Mihai. Votează la referendumul pentru familie, influențată de comunitatea de la biserică, sub pretextul că o face pentru ca alți părinți să nu aibă de suferit, iar asta produce o fractură în relația mamă-fiu. Olga se zbate între acceptarea lui Mihai și a partenerului acestuia respectiv pierderea definitivă a relației cu fiul ei. Deși personajul masculin este absent fizic, el este omniprezent în conștiința celor două personaje, e întotdeauna acolo.

Ecaterina Hâțu experimentează fluid ambele două roluri feminine, se plasează extrem de flexibil în ipostaze și vârste diferite, încât te face să uiți că e o singură actriță în scenă, contrastul dintre roluri fiind categoric. Textul complex acoperă diverse problematici și extinde tematica spectacolului peste limitele experiențelor feminine, ajungând până la probleme sociale, interacțiuni cotidiene și lockdown.