Un poem-parabolă - Paracliserul

În preajma Crăciunului 2022, Teatrul Național "Lucian Blaga" a oferit clujenilor o surpriză binevenită: recitalul actoricesc susținut de Claudiu Bleonț în Paracliserul de Marin Sorescu în regie proprie. Se pare că actorul bucureștean s-a atașat atât de mult de acest poem-parabolă încât a ținut să-l mărturisească și aici într-o nouă înfățișare, un nou aranjament scenic, o insolită abordare compozițională. După succesul de la Teatrul Dramaturgilor Români în regia lui Marcel Țop și turnee la Brașov și Bacău, Claudiu Bleonț a simțit că poate să-și performeze abilitățile interpretative în monologul sorescian adâncind simbolurile textului într-un limbaj puternic personalizat. One-man show-ul său aduce fiorul sacralității în aceste timpuri urgisite, amenințate de întuneric, frică și dezbinare. Este un preambul teatral semnificativ înainte de sărbători, primit ca atare de publicul clujean.

Din trilogia Setea muntelui de sare, care conține Iona, Paracliserul și Matca, piesa Paracliserul e cea mai jucată în ultima vreme. O remarcabilă punere în scenă a cunoscut acest text la Teatrul Dramatic "I.D. Sîrbu" în regia lui Constantin Radu Tudosie și splendida scenografie a Vilheminei Kuron Bekesi cu Daniel Cergă în rolul Paracliserului. Se vede că "acțiunea", plasată într-o catedrală în ruine, inspiră în mod deosebit pe artiștii scenografi, oferindu-le șansa de a potența vizual valențele textului.

În spectacolul prezentat pe scena Naționalului clujean, scenografa Andrada Chiriac și Sebastian Gherman (imagini video) fac minuni. Simetriile decorului, schelele laterale, converg spre o scară ce insinuează un virtual amvon. Deasupra atârnă ceva apropiat de ce scrie autorul în didascalii: "un liliac spânzurat cu capul în jos cu aripile întinse". În spatele construcției, în fundalul luminat e imaginea tremurată a unui zid cu motive votive, figuri de sfinți ce transpar intermitent prin fumul întreținut să înnegrească pereții catedralei. Sfinții în culori vii amintesc de imaginea finală din Andrei Rubliov când, din întunericul subliniat de pelicula de un alb-negru apăsător, culorile încep să cânte. Aceeași alternanță întuneric și lumină este întreținută strategic de-a lungul spectacolului, prin lumânări aprinse și stinse succesiv, călăuzind gândurile personajului și ale spectatorului deopotrivă.

Despre Paracliserul autorul textului spune: "... e o mare neliniște în teatrul pe care-l scriu (...) sunt întrebări puse și nerezolvate". Claudiu Bleonț transmite în cheie emoțională această neliniște a omului în fața eternității. De la tonul grav la cel jucăuș, de la gânditor la măscărici, totul e redat în doze frisonante de meditații neîntrerupte pe tema destinului uman. Spiritul ludic al poetului, cunoscut și atât de apreciat, cel care i-a adus notorietatea, reverberează în sintagme și imagini spontane de o marcantă expresivitate: "cineva a pictat o biserică pe o dropie", "eu am însă catedrala mea". Personajul se simte prins "într-un veșnic box cu infinitul". Singurătatea și liniștea nasc monștrii invocațiilor retorice și ai răfuirilor personalizate. Liniștea e atât de profundă încât se simte nevoia alunecării în versurile blagiene Atâta liniște-i în jur de-mi pare că aud / cum se izbesc de geamuri razele de lună. Ele se integrează firesc în discurs, sporind misterul cutremurat de fiorul existențial al trăirii.

Performanța lui Claudiu Bleonț, dăruirea, concentrarea cu care reușește să semnifice fiecare ascunziș al textului vorbesc cu prisosință despre calitățile unui mare actor. Demersul lui artistic a făcut senzație la Cluj.