Băiatul văduvă. Spectacol de Eugen Jebeleanu după piesa lui Bouchard, realizat în parteneriat de Teatrelli și Institutul Francez din România de-a lungul anului 2021 și intrat în repertoriul micuțului teatru bucureștean la începutul anului 2022.
Tom (Vlad Bîrzanu) părăsește în grabă metropola pentru a participa, undeva, la țară, la înmormântarea iubitului său, coleg de serviciu, ucis într-un accident moto. Pretinzând că a fost un bun prieten al dispărutului, Tom e primit cu bucurie de mama iubitului (Mihaela Sîrbu) și cu ostilitate de fratele acestuia, Francis (Alexandru Chindriș). Înțelegând că mama nu știe care a fost orientarea sexuală a dispărutului ei fiu și amenințat explicit de Francis cu repercusiuni violente în caz că va încerca să facă dezvăluiri, Tom continuă să pretindă că e cine nu e. Sau, mai exact, că nu a fost cine a fost. Mai târziu în spectacol, Sarah (Cosmina Stratan), colegă de birou cu Tom și iubitul acestuia, va pretinde la rându-i că e cine nu e: iubita celui care nu avea voie să aibă un iubit.
Înmormântarea se termină, dar Tom rămâne la fermă. În ciuda faptului că e total nepregătit pentru viața la țară, în condiții de cvasi-izolare. În ciuda agresivității verbale și fizice a lui Francis. În ciuda dorinței atroce a mamei de a ignora adevărul / de a re-scrie realitatea conform propriilor dorințe (cândva, în spectacol, ea mărturisește că a primit, la momentul plecării spre metropola, jurnalul fiului care nu mai e, dar că a refuzat să-l citească). Ceva îl atrage, ceva îl respinge, Tom e la mijloc. Ca în tot restul vieții sale.
Băiatul văduvă începe ca un spectacol-lectură. Patru microfoane, patru actori citind textul de pe patru seturi de foi. Apoi nuanța de teatru radiofonic dispare, microfoanele sunt ascunse și actorii construiesc decorul. Minute bune, cei patru aduc paiele cu care acoperă aproape întreg spațiul de joc. Urmează o reprezentație (să-i zicem) clasică de teatru, deși senzația indusă brechtian că totul nu e decât un joc / a play nu dispare cu adevărat niciodată. Nu credem mai niciodată în veridicitatea personajelor, dar asta nu pentru că actorii nu-și fac bine treaba (adevărul e că și-o fac într-un mare fel, cu un bonus pentru energia, prezența și complexitatea interpretării lui Alex Chindriș), ci tocmai pentru că și-o fac prea bine și Jebeleanu are grijă să speculeze jocul lor pentru a ne semnala nouă, spectatorilor, că asemenea lor, actorilor, jucăm cel mai adesea roluri, devenim mai degrabă personaje și mai rar entități umane reale.
Relația dintre Tom și Francis evoluează spre zone misterioase și echivoce. Duelurile / armoniile fizice dintre cei doi tineri bărbați sunt impecabil susținute de universul sonor creat (live, pe alocuri) de Ovidiu Zimcea. Mama abandonează parțial universul iluziilor, aruncându-se, cu ajutorul jurnalului, înspre trecut. De acolo, se aude vocea lui (același Zimcea), vocea lui reală, în sensul de vocea care dezvăluie realitatea pe care mama și-o ascunsese cu multă grijă. Fuga de real în brațele religiei / cutumelor societății / paradoxalului confort al nefericirii certe și bine-cunoscute (ce câștigă mai mereu lupta cu angoasa căutării fericirii) / agresivității ce se așază peste traume vechi, niciodată confruntate versus un strop, doi-trei de real, cu toate consecințele imprevizibile ce pot decurge de acolo (simplificând, o lungă viață moartă versus o scurtă viață tragică).
Spectacol rotund, puternic, emoționant (mai ales datorită picturalității scenelor și implicațiilor alegerilor personajelor), Băiatul văduvă vorbește convingător măștilor cu care adesea ne confundăm. Eleganța proverbială a artistului Eugen Jebeleanu e de asemenea prezentă. Și totuși, chiar și în cazul unuia dintre cele mai bune spectacole din portofoliul acestui atât de admirat și premiat regizor, senzația care persistă e că între omul Jebeleanu și regizorul Jebeleanu e încă de găsit o lungă serie de măști. Că, deși spectacolele au, la prima vedere, o pronunțată nuanță personală, aceasta se dovedește, până la urmă, a fi desenată cu multă pricepere, talent și eleganță de cineva care se ferește, se teme, se ascunde.