Toți criminalii cred - ei cred! - că au în sânge o picătură de geniu și că planurile lor sunt perfecte. Până îi lovește un glonț.
Deși s-au auzit chicote în timpul spectacolului - ceea ce ar susține ideea că piesa Geniul crimei de George F. Walker ar putea fi o comedie - mulți cârcotași (ca mine) abia au schițat un zâmbet. Recunosc că nu sunt un mare iubitor de comedii și nu este vina nimănui decât a mea. Când mă așez pe un fotoliu, la indiferent ce teatru, devin ursuz și căutător de greșeli și lipsuri. E dreptul meu de spectator, nu-i așa? Dar de data aceasta mi-am propus să nu mai fiu căutător de pricini. E al doilea spectacol regizat de Theodor Cristian Popescu pe care-l văd (după Szerelem és más bűntények / Dragoste și alte crime), iar curiozitatea mea era și mai mare decât la precedentul spectacol deoarece de data aceasta actorii pe care i-a "dirijat" sunt foarte tineri, studenți aflați aproape de absolvirea UNATC.
Dar dacă la prima vedere ești tentat să spui că este un spectacol "studențesc", nu la fel vei spune și după ce spectacolul se termină. Iar ideea ca un profesor de la Regie să adune un număr de studenți de Actorie este una care deschide alte perspective atât tinerilor, deja actori aș spune, cât și sistemului de învățământ în sine.
Dar o să o iau pe alt drum, referindu-mă strict la spectacol, nu la întregul sistem de învățământ!
Scena: Un decor mini-minimalist (scenografia: Sabina Reus / Theodor Cristian Niculae) care sugerează o cameră de motel, la stânga fiind un perete fix, opac, alb în spatele căruia se află o intrare în baie. Ceilalți doi pereți sunt făcuți din fâșii din plastic, cum întâlnim uneori la service-uri auto sau la birouri corporatiste mai ponosite, prin tăieturile cărora se întrezărește mișcarea personajelor din afara spațiului scenic, folosindu-se un efect de contre-jour.
Textul: Se folosește o piesă de teatru (1997), transformată ulterior și în scenariu de film (2006)[i], scrisă de autorul canadian George F. Walker, tradusă și adaptată de Cristina Toma și Theodor Cristian Popescu.
Sala: Sala Nouă a Teatrului de Comedie este mică în comparație cu fosta sala "Casandra" din strada Franceză, abandonată din motive deja mult discutate, dar aici, pe strada Sfânta Vineri, lângă Templul Coral, UNATC are posibilitatea de câțiva ani să joace în fața publicului o parte dintre spectacolele pe care le montează.
Regizorul: Theodor Cristian Popescu a ales această piesă semi-polițistă (crime comedy-drama), mizând pe apetitul publicului pentru astfel de subiecte și în același timp pentru că îi permite să aducă pe scenă cinci actori foarte tineri, pe care eu îi vedeam prima oară la teatru (Sergiu Radu, Cătălin Vîlcu, Rareș Ularu, Paula Pîrvu, Mara Vicol). Sunt sigur că mulți amatori de teatru vor veni spre spectacol cu o dorință similară cu a mea de a vedea figuri noi (de notat totuși că Mara Vicol are un rol secundar notabil în Metronom, filmul premiat pentru regia lui Alexandru Belc la Cannes 2022, în secțiunea Un Certain Regard. Un interviu cu Mara la Cannes, realizat de Alberto Păduraru pemtru LiterNet aici.)
Felul în care regizorul spune povestea este cursiv, cu accent pe actori mai mult decât pe artificii regizorale, suspansul venind din curiozitatea stârnită spectatorului, acțiunea balansând între comic absurd și dramatic, mai ales prin felul în care sunt creionate personajele. Poate cuvântul creionare ar putea să ne ducă cu gândul la crochiu, dar nicidecum, conturul personajelor este umplut de regizor cu foarte multă culoare.
Totul curge, chiar și scenele aparent violente sunt de fapt, dată fiind moliciunea interioară a personajelor, destul de liniștite, și nu prevestesc vreo nenorocire.
Personajele & actorii: Personajele feminine jucate, de Paula Pîrvu (Shirley) și Mara Vicol (Amanda), în forță și cu multă convingere - convingerea lor interioară, dar și cu putere de convingere a noastră, a celor din sală -, ne vor conduce pe căi surprinzătoare către un deznodământ în etape. Ele cresc ca prezență tocmai cufundând în confuzie tăria de fațadă a celor două femei, care-și schimbă pe rând rolul de dure, pentru ca în cele din urmă să se alieze în eșec.
Interesant cum sunt așezați în tabloul acțiunii cei trei bărbați. Doi dintre ei nu sunt în stare să-și ducă misiunea "criminală" până la capăt, fiind de fapt niște gangsteri de ocazie, niște pămpălăi; tatăl și fiul, adică Rolly (Cătălin Vîlcu) și Stevie (Sergiu Radu), au partituri diferite în așa-zisele pregătiri ale marii lovituri, lovitură care speră ei să-i facă bogați. Cei doi actori fac credibilă caracterizarea de pămpălăi printr-un joc curat, simplu, uneori comic, dar în cele din urmă se relevă ca aproape tragici prin soarta lor.
Apariția personajului care nu-și dorește nicio implicare în acțiune, cu excepția recuperării sumei datorate pentru cameră de cei doi gangsteri, schimbă la fiecare intrare ritmul acțiunii. Credibil în reprezentarea celui care trăiește printre norii de alcool pe care chiar el îi emană, sugerând prin mișcare că vede lumea printr-o ceață alcoolică, Phillie (Rareș Ularu) este o prezență așteptată de fiecare dată, folosindu-și cu îndemânare diferitele stări (de nedumerire de multe ori) prin care se duce personajul. Tăcerea lui de după monologul din final este unul dintre momentele foarte bune ale spectacolului.
Nu aș încheia fără să remarc încă o dată scenografia (Sabina Reus / Teodor Cristian Niculae), despre care am scris la început.
În afară de jocul contre-jour-ului, lumina nu mi s-a părut prea atent elaborată, mai ales dacă te așezi pe scaunele laterale riști să o ai de multe ori în ochi. E doar o prezență utilă.
Am un reproș, care e de făcut și altor actori de la alte teatre, chiar unora dintre cei consacrați, și anume dicția. De mai multe ori nu am înțeles cuvinte întregi. Poate că UNATC se va gândi ce se poate face în acest sens. [Am să dau un mic citat dintr-un dialog al lui Andrei Rus și Tudor Cristian Jurgiu cu actorul Anghel Damian[ii]: "Când îți strigă regizorul că nu te auzi din rândul doi, începe să te intereseze și tehnica. Și uite așa am ajuns eu să-mi plătesc, după terminarea facultății, cursuri particulare de vorbire și canto".]
Concluzie: Foarte de apreciat prezența unui regizor important și profesor de regie la UNATC alături de studenții la actorie ce vor fi curând absolvenți pentru realizarea unui spectacol ce ar fi important în repertoriul oricărui teatru.
Deși s-au auzit chicote în timpul spectacolului - ceea ce ar susține ideea că piesa Geniul crimei de George F. Walker ar putea fi o comedie - mulți cârcotași (ca mine) abia au schițat un zâmbet. Recunosc că nu sunt un mare iubitor de comedii și nu este vina nimănui decât a mea. Când mă așez pe un fotoliu, la indiferent ce teatru, devin ursuz și căutător de greșeli și lipsuri. E dreptul meu de spectator, nu-i așa? Dar de data aceasta mi-am propus să nu mai fiu căutător de pricini. E al doilea spectacol regizat de Theodor Cristian Popescu pe care-l văd (după Szerelem és más bűntények / Dragoste și alte crime), iar curiozitatea mea era și mai mare decât la precedentul spectacol deoarece de data aceasta actorii pe care i-a "dirijat" sunt foarte tineri, studenți aflați aproape de absolvirea UNATC.
Dar dacă la prima vedere ești tentat să spui că este un spectacol "studențesc", nu la fel vei spune și după ce spectacolul se termină. Iar ideea ca un profesor de la Regie să adune un număr de studenți de Actorie este una care deschide alte perspective atât tinerilor, deja actori aș spune, cât și sistemului de învățământ în sine.
Dar o să o iau pe alt drum, referindu-mă strict la spectacol, nu la întregul sistem de învățământ!
Scena: Un decor mini-minimalist (scenografia: Sabina Reus / Theodor Cristian Niculae) care sugerează o cameră de motel, la stânga fiind un perete fix, opac, alb în spatele căruia se află o intrare în baie. Ceilalți doi pereți sunt făcuți din fâșii din plastic, cum întâlnim uneori la service-uri auto sau la birouri corporatiste mai ponosite, prin tăieturile cărora se întrezărește mișcarea personajelor din afara spațiului scenic, folosindu-se un efect de contre-jour.
Textul: Se folosește o piesă de teatru (1997), transformată ulterior și în scenariu de film (2006)[i], scrisă de autorul canadian George F. Walker, tradusă și adaptată de Cristina Toma și Theodor Cristian Popescu.
Sala: Sala Nouă a Teatrului de Comedie este mică în comparație cu fosta sala "Casandra" din strada Franceză, abandonată din motive deja mult discutate, dar aici, pe strada Sfânta Vineri, lângă Templul Coral, UNATC are posibilitatea de câțiva ani să joace în fața publicului o parte dintre spectacolele pe care le montează.
Regizorul: Theodor Cristian Popescu a ales această piesă semi-polițistă (crime comedy-drama), mizând pe apetitul publicului pentru astfel de subiecte și în același timp pentru că îi permite să aducă pe scenă cinci actori foarte tineri, pe care eu îi vedeam prima oară la teatru (Sergiu Radu, Cătălin Vîlcu, Rareș Ularu, Paula Pîrvu, Mara Vicol). Sunt sigur că mulți amatori de teatru vor veni spre spectacol cu o dorință similară cu a mea de a vedea figuri noi (de notat totuși că Mara Vicol are un rol secundar notabil în Metronom, filmul premiat pentru regia lui Alexandru Belc la Cannes 2022, în secțiunea Un Certain Regard. Un interviu cu Mara la Cannes, realizat de Alberto Păduraru pemtru LiterNet aici.)
Felul în care regizorul spune povestea este cursiv, cu accent pe actori mai mult decât pe artificii regizorale, suspansul venind din curiozitatea stârnită spectatorului, acțiunea balansând între comic absurd și dramatic, mai ales prin felul în care sunt creionate personajele. Poate cuvântul creionare ar putea să ne ducă cu gândul la crochiu, dar nicidecum, conturul personajelor este umplut de regizor cu foarte multă culoare.
Totul curge, chiar și scenele aparent violente sunt de fapt, dată fiind moliciunea interioară a personajelor, destul de liniștite, și nu prevestesc vreo nenorocire.
Personajele & actorii: Personajele feminine jucate, de Paula Pîrvu (Shirley) și Mara Vicol (Amanda), în forță și cu multă convingere - convingerea lor interioară, dar și cu putere de convingere a noastră, a celor din sală -, ne vor conduce pe căi surprinzătoare către un deznodământ în etape. Ele cresc ca prezență tocmai cufundând în confuzie tăria de fațadă a celor două femei, care-și schimbă pe rând rolul de dure, pentru ca în cele din urmă să se alieze în eșec.
Interesant cum sunt așezați în tabloul acțiunii cei trei bărbați. Doi dintre ei nu sunt în stare să-și ducă misiunea "criminală" până la capăt, fiind de fapt niște gangsteri de ocazie, niște pămpălăi; tatăl și fiul, adică Rolly (Cătălin Vîlcu) și Stevie (Sergiu Radu), au partituri diferite în așa-zisele pregătiri ale marii lovituri, lovitură care speră ei să-i facă bogați. Cei doi actori fac credibilă caracterizarea de pămpălăi printr-un joc curat, simplu, uneori comic, dar în cele din urmă se relevă ca aproape tragici prin soarta lor.
Apariția personajului care nu-și dorește nicio implicare în acțiune, cu excepția recuperării sumei datorate pentru cameră de cei doi gangsteri, schimbă la fiecare intrare ritmul acțiunii. Credibil în reprezentarea celui care trăiește printre norii de alcool pe care chiar el îi emană, sugerând prin mișcare că vede lumea printr-o ceață alcoolică, Phillie (Rareș Ularu) este o prezență așteptată de fiecare dată, folosindu-și cu îndemânare diferitele stări (de nedumerire de multe ori) prin care se duce personajul. Tăcerea lui de după monologul din final este unul dintre momentele foarte bune ale spectacolului.
Nu aș încheia fără să remarc încă o dată scenografia (Sabina Reus / Teodor Cristian Niculae), despre care am scris la început.
În afară de jocul contre-jour-ului, lumina nu mi s-a părut prea atent elaborată, mai ales dacă te așezi pe scaunele laterale riști să o ai de multe ori în ochi. E doar o prezență utilă.
Am un reproș, care e de făcut și altor actori de la alte teatre, chiar unora dintre cei consacrați, și anume dicția. De mai multe ori nu am înțeles cuvinte întregi. Poate că UNATC se va gândi ce se poate face în acest sens. [Am să dau un mic citat dintr-un dialog al lui Andrei Rus și Tudor Cristian Jurgiu cu actorul Anghel Damian[ii]: "Când îți strigă regizorul că nu te auzi din rândul doi, începe să te intereseze și tehnica. Și uite așa am ajuns eu să-mi plătesc, după terminarea facultății, cursuri particulare de vorbire și canto".]
Concluzie: Foarte de apreciat prezența unui regizor important și profesor de regie la UNATC alături de studenții la actorie ce vor fi curând absolvenți pentru realizarea unui spectacol ce ar fi important în repertoriul oricărui teatru.