Vine o vreme în viaţa unui om cînd se apucă cu amîndouă mîinile de nas. Se întîmplă exact ca într-o proză de-a lui nenea Gabriel Garcia Márquez: o duhoare teribilă pune stăpînire pe oraş. Însă nu toate nasurile sînt iniţiate într-ale cataclismelor olfactive, nu toate mucoasele sînt pregătite să simtă dezastrele subtile din aer.
Cînd, brusc, începe să îţi pută - ceea ce, în România, este perfect posibil -, ce faci? Încerci să-ţi muţi nasul într-un loc suportabil, nu? Iulia asta a făcut: cu plămînii devastaţi de duhoare, s-a aşezat, cu nas cu tot, pe o platformă înaltă din oraş, deasupra căreia duhoarea nu se simţea. La scurt timp, a ajuns acolo şi Marius, cu nasul făcut ferfeniţă. Spectacolul putea începe. Între doi străini, uniţi de complicitatea cumplită a unui miros teribil, orice este posibil, şi această posibilitate nu putea fi ratată. Străinii comunică bine, sînt fericiţi că nu sînt nebuni, adică, stai aşa, nu sînt singur, mai e cineva care simte la fel, altfel aş fi putut crede că nasul meu a luat-o razna, pe arătură.
În tot acest timp, soţia lui Marius se plimbă pe stradă, de colo-colo, ţinîndu-l în lesă pe Cîine, de meserie cîine. Marius are mustrări de conştiinţă, mai exact, conştiinţa lui este profund tulburată de acel miros pe care doar el şi Iulia îl simt. Iulia, în schimb, are mustrări de bust. Da, aţi citit bine: mustrări de bust. Plecase de-acasă cu gîndul de a-şi pune silicoane numărul 4, pentru ca iubitul ei să fie mulţumit, dar mirosul a abătut-o din drum şi a adus-o în preajma lui Marius, pe care sînii Iuliei - aşa, fără silicoane - nu îl deranjează deloc. În definitiv, cînd ai suflet mare, silicoanele devin lipsite de importanţă.
Şi totul, cum spuneam, se petrece pe o platformă, unde singurătăţile celor doi, împinse de la spate de un miros îngrozitor, se întîlnesc şi se recunosc. Soţia lui Marius n-are decît să-l plimbe pe Cîine pînă cînd şi ea, şi cîinele vor albi, unul în lesa celuilalt. Iubitul Iuliei n-are decît să facă borş cu silicoanele tuturor femeilor din lume, pe ea n-o mai interesează.
O piesă frumoasă şi jucată minunat de doi actori care ştiu să te facă să simţi că aici sau acolo se simte.
Aici nu se simte, de Lia Bugnar (text publicat de LiterNet sub titlul Omul de zăpadă);
Regia: Daniel Popa;
Scenografia: Mihai Păcurar;
Cu: Iulia Popescu şi Marius Cordoş
La Scena.