Ziua / aprilie 2006
Atât de fragedă e un "live movie" de Rui Catalao (Portugalia). E numele dat de dramaturgul lusitan unui performance în care prestaţia "live" a interpreţilor (de data asta, Rui Catalao, Mihaela Dancs, Diţa Dumitrescu, Ion Dumitrescu şi Eduard Gabia) e mascată de un ecran de hârtie şi reluată prin imagine video proiectată pe acelaşi ecran. Atât de fragedă - titlul vine de la cel al melodiei cântate de Mondial ("Am fost pur si simplu vrăjit de felul în care se aude rostit: at-ât-de-fra-ge-dă (...). Sună atât de tandru şi dulce...", scrie Catalao) - a avut o unică reprezentaţie sâmbăta trecută, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti.

Catalao - care a colaborat mult cu Joao Fiadeiro şi Miguel Pereira - a stat mai multe luni în România, lucrând împreună cu dansatorul şi coregraful Brynjar Bandlien la piesa O, de aici familiaritatea sa cu trupa Mondial şi portretul Mariei Nancu al lui Grigorescu, pe care le recunoaşte ca surse de inspiraţie pentru Atât de fragedă. O piesă care e unul din cele mai emoţionante şi puternice "performance"-uri produse la noi cel puţin în ultimii doi ani.

Dintre performerii piesei, Mihaela Dancs e dansatoare, şi la fel Ion Dumitrescu (el, însă, şi un foarte bun chitarist, versiunea sa ipostaziată în Atât de fragedă), Catalao însuşi are o experienţă provenită din prezenţa în mai multe coregrafii de dans contemporan la a căror dramaturgie a lucrat, iar Diţa Dumitrescu e artist vizual. Piesa nu insistă intenţional, de altminteri, pe tehnica mişcării, ci, dimpotrivă, accentuează potenţialul de autenticitate (mediată prin retrospecţie) al corpului "inocent", al trupului modulat doar de conştiinţa de a fi privit.

Impecabil tehnic (sunt folosite două camere, filmând din două unghiuri diferite, imaginile întâlnindu-se la mijloc şi compunându-se pentru a crea iluzia contopirii, a trecerii dintr-un spaţiu în altul, dintr-un trup într-altul; ecranul e alcătuit din cinci panouri de hârtie care, desprinse - tăiate cu foarfeca -, se răsucesc pentru a lăsa să se vadă, dincolo de ele, spaţiul propriu-zis de joc), Atât de fragedă spune, în fragmente textuale (bucăţi de hârtie, şi ele retroproiectate) în care dramatismul e scurt-circuitat de umor, o extrem de tandră poveste de dragoste dincolo de viaţă (sau de moarte) (pentru care jocul între spaţiul mediat, filmic, şi cel al prezenţei vii, "live", funcţionează totodată ca metaforă). "Death is not the end / Moartea nu e un sfârşit". O poveste despre "căderea în trupul celuilalt", lipsită de patetism şi navigând, în acelaşi timp, pe deasupra liniei delicate a derizoriului, potenţând, cu delicateţe şi suavitate, senzualitatea sugestiilor carnale, a corporalităţii în sine, a mişcărilor lente, efectul distanţei şi al apropierii. Există în Atât de fragedă un simţ pictural al compoziţiei vizuale - de la emoţia chipului de prim-plan al Diţei Dumitrescu la etericul planului îndepărtat în care se pierde Mihaela Dancs, la zbaterea trupurilor prinse în chingile liantului terestru sau mâna de smoală care "sparge" ecranul, transcendând spaţiile. La fel, piesa lui Rui Catalao e un omagiu al efemerului, al scurtei agregări omeneşti dinaintea descompunerii, pe care indecenţa ochiului unei camere de filmat se mulţumeşte s-o reflecte, iar emoţia ochiului viu al spectatorului şi-o apropriază cu tandreţe.

Un efemer, cum spuneam, pentru o unică reprezentaţie şi singurii ei privitori.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus