Clujul - o localitate de lângă Turda - Îndrăgostiții din Ancona 2

Frigul iernii te obligă să cauți locuri încălzite în care vibrează căldura umană. Dacă într-o casă arde focul în vatră, simți că nu ești singur, am auzit spunându-se undeva.
 
 Cu teamă de frig, încotoșmănat adecvat, m-am apropiat de sala de spectacol amenajată în fosta Fabrică de Bere din Turda, devenită pe drept cuvânt Fabrica de Teatru, pentru a urmări continuarea la Îndrăgostiții din Ancona în regia lui Andrei Mihalache, adică Îndrăgostiții din Ancona 2, a cărei premieră a avut loc în data de 11 februarie 2023. Căldura căutată (resimțită efectiv și spirituală inclusiv) am găsit-o condensată, pregătită cu grijă de realizatori și ea s-a revărsat cu generozitate de pe mica scenă spre inimile spectatorilor.

De voie, de nevoie, colectivul Teatrului Național Aureliu Manea s-a acomodat deja, s-a adaptat la condițiile impuse de "exilul temporar" din clădirea aflată în renovare și se îndreaptă cu încredere și speranțe, în aceste condiții, spre aniversarea din toamnă a celor 75 de ani de teatru la Turda. Un parcurs sinuos, dar frumos, marcat de greutăți, opintiri și regrese, dar și de izbânzi răsunătoare ca la orice instituție culturală de acest fel.

Întâlnirea pentru prima dată cu eroii piesei scrise de actrița Vajda Katalin a avut loc vara, în curtea Muzeului de Istorie din oraș. Festival internațional, soare în amurg, distanțare impusă de pandemie, adieri, arome estivale. Rolul "regizorului tehnic" interpretat atunci de Valentin Oncu este preluat acum de Vali V. Popescu, prezență agreabilă, care face prezentarea eroilor-actori interpreți pe viu, spune glume și interacționează dezinvolt cu publicul. Incipitul are rol de acomodare cu legile parodiei, expuse spontan, oarecum aleatoriu, ca într-un prolog amuzant.

Decorul conceput în primul spectacol de Eliza Labancz drept o piazzeta din Ancona, cu pereți ocru / galben / portocaliu se transformă, cam în aceleași tonuri, în clădirile unei pensiuni din localitatea Beliș din România, cu cantina populară, ieșirea spre lac și alte ansambluri, spațiu de joc unde se mută acțiunea. În stațiunea de munte vin vilegiaturiștii italieni și odată cu ei apar "îndrăgostirile", regăsirile, conflictele. Traducerea realizată de Tamas Agneta e supusă unor multiple adaptări, localizări și adăugiri cu versuri comice, făcute de omul-orchestră Andrei Mihalache. El este artistul care marșează pe ideea că o "rețetă bună" a teatrului-parodie trebuie continuată și, iată, o continuă cu succes, modificând în proporție de 60% datele înscrise în text după propria-i inspirație.

Rezultatul e o drăgălașă comedioară muzicală, foarte atractivă, ofertantă pentru actori și benefică în cel mai înalt grad pentru publicul larg care aplaudă frenetic, după fiecare scenetă, ca la teatrul de revistă. Din replici sar scântei de bună dispoziție, șlagărele adaptate la datele prezentului sunt acide și înviorătoare, jocul zglobiu al actorilor, toate componentele asamblate inteligent întrețin această "iluzie caldă și dulce" care este teatrul. Pregătirea muzicală asigurată de Dorin Griguță, coregrafia Gabrielei Tănase, regia tehnică a lui Bogdan Tiutiu, ba chiar și prezența în colțul scenei a Andreei Țicudean pe post de sufleur cu intervenții prompte servesc organicitatea de ansamblu a "ostilităților" dintre personaje. Ele, personajele, evoluează în cupluri ilare de îndrăgostiți, vorbind ardelenește, moldovinește, ungurește, italienește, englezește și muțește, prin mesaje SMS hazlii.
  
După 20 de ani de la "evenimentele" din Ancona (fără ajutorul lui Alexandre Dumas père), veteranii mutați în spațiul transilvan primesc un plus de ridicol, trecuți printr-un șir de situații îngroșat comice. Cornel Miron e un decrepit moșneguț cu o glorie batjocorită de craidon iar Doina Șoproni e moldoveanca ajunsă femeie de serviciu la pensiune. În halat gri de serviciu, cu mătura în mână și limbuție veninoasă, ea amintește de Stela Popescu din Preșul de Ion Băieșu. Amândoi excelenți, experimentați manipulatori de resurse comice. Din Lucrețio, Călin Mihail Roajdă devine un pitoresc Lotzi, șef de restaurant înamorat de italianca venită în vacanță la Beliș. Lorena Puican, minunata soprană cu glas de aur, cooptată în echipă, ridică mult calitatea secvențelor muzicale.

De altfel, actorii se descurcă minunat și cântând sau dansând. Maria Salcă (Vittoria) și George Sfetcu (Giovani) formează un alt cuplu de amorezi adorabili. Temperamentala Alexandra Dușa (Lucia) devine o mică scorpie pentru partenerul ei Luigi, interpretat de Ioan Alexandru Savu, amuzant în secvența în care, îmbătat de pălincă, adoarme la soare și apare pârjolit pe piele. Amuzanți, amuzanți, amuzanți sunt toți interpreții, cei amintiți deja, împreună cu Miky Paicu, Andreea Cuc, Grațiela Bădescu, Anca Markos, fiecare puși în situații rizibile. Atât de amuzanți încât despărțirea de ei, la final, e resimțită ca un mare și neconsolat regret.

Senzația că sunt mai multe finaluri prelungește magia. Asta întrucât Andrei Mihalache, el însuși, se amuză din plin, copios aș zice, mânuind actorii, inventând situații comice și parodiind inteligent din Bolintineanu, Delavrancea și alți clasici sau din ponegrita clasă politicienească a prezentului, spațiu generos pentru a persifla expresii și poncife intrate în mentalul colectiv. Regizorul se mișcă liber și nestingherit prin temele cu grad sporit de suspiciuni xenofobe cu scopul de a le demonta ironic importanța arătând ridicolul lor. Se joacă la fel de degajat cu simboluri ca tricolorul italienesc și cel unguresc, înfierează în ritmuri de șlagăr clasa politică responsabilă de nefinanțarea culturii, sunt ironizate mentalitățile conform cărora arta din provincie e marginalizată, deși Turda crește în importanță cu spectacole populare de acest fel iar Clujul nu e decât "o localitate de lângă Turda", se aruncă la un moment dat, în treacăt, butada. Pentru toate acestea, Andrei Mihalache nu poate fi învinuit de trimiteri neortodoxe, deoarece numai atunci când nu mai știm să facem haz de necaz se instalează adevărata tragedie.

Deocamdată râdem în draci cu speranța să îndreptăm moravuri, ținând cont de îndemnul străvechi al lui Iancu Văcărescu: V-am dat teatru... Spectacolul cu Îndrăgostiții din Ancona 2, dinamic, exploziv, incandescent, realizează acea dorită comuniune între public și scenă, acea căldură a comunicării în stare să alunge până și frigul iernii. Așa că am părăsit sala cu sentimentul că la Fabrica de Teatru se fabrică realmente teatru de calitate pe bandă rulantă. Catharsis-ul s-a produs, am citit pe fețele spectatorilor. Am plecat și eu liniștit, mulțumit că teatrul turdean știe să-și respecte spectatorii și m-am îndreptat spre casă, spre Cluj, o localitate oarecare de lângă Turda, legată ombilical de locul de muncă, dormitorul celor mai mulți dintre actorii turdeni.