Parcurs de creator - Stilul Doina Levintza la ARCUB, martie/aprilie 2022 - un eveniment de excepție

Un eveniment de excepție a avut loc anul trecut în spațiul ARCUB (martie / aprilie 2022), ce merită amintit, nu doar pentru că moda și costumul își găsesc, arareori, locul în peisajul cultural național, ci pentru esența însăși a ocaziei, ce poartă amprenta inconfundabilă a unui creator de marcă cum este Doina Levintza.

Expoziția Stilul Doina Levintza și-a propus în intențiile sale generoase să ofere spectatorilor fragmente din cariera prodigioasă a cunoscutei creatoare de costume de teatru și de film, și nu în ultimul rând de modă, Doina Levintza.
Fragmente, pentru că este foarte dificil să prinzi, chiar și într-o expoziție de mare anvergură, cum a fost aceasta, o carieră desfășurată la superlativ de-a lungul unor însemnate decenii pentru istoria teatrului, filmului și modei românești. Fiecare dintre cele șase săli a deținut rolul și importanța sa conceptuală în economia întregului, dând seama despre ipostazele diferite ale creației și imaginației creatoarei.

La parterul spațiului, în sala Cafenea vizitatorii au putut pătrunde în atmosfera intimă a atelierului de creație, regândit în bună măsură după spațiul lucrativ real al doamnei Doina Levintza. O ușă tainică se deschidea, unde puteai privi și înțelege pentru câteva clipe puțin din drumul "de la schiță la miracol", modul cum gândul ajunge să se concretizeze prin tatonări diverse în linii și pete succesive iar mai apoi în formele tridimensionale ale unui veșmânt.

Pentru că imaginea modei nu coincide, cel mai adesea, cu esența modei, provocarea oferită de sala Coloanelor de la etajul întâi, a fost aceea de deslușire, măcar parțială a resorturilor invizibile care fac ca imaginea promovată de modă să fie atât de percutantă. Vizitatorul era ghidat printr-un spațiu care îi sugera că se află într-un studio fotografic. Tot arsenalul concret și necesar creării imaginii de modă a fost pus într-o ecuație estetică cu manechine înveșmântate ce țineau loc, virtual, unor modele reale.

O convenție ca și în teatru, spațiu atât de familiar pentru creatoare.
Sala Lipscani, aflată tot la etajul I, recrea atmosfera unei prezentări de modă, cu podium și public, o joacă de-a moda și de-a cronicarii ei, adesea extravaganți și excentrici. Aici publicul a putut să se delecteze cu creații care-ți tăiau răsuflarea prin complexitatea asocierilor de texturi și cromatică, reunite sub denumirea de colaje.

O etapă fundamentală a creației Doina Levintza ce s-a aflat în strânsă legătură la momentul apariției cu refolosirea unor texturi prețioase de mici dimensiuni, recuperate, cu ajutorul cărora s-au născut într-o perioadă de lipsuri reale ale acelor ani niște piese memorabile.

Colajul textil sau patchwork, așa cum este denumită tehnica în limba engleză reprezintă asocierea mai multor fragmente textile în compoziții specifice, după imaginația celui ce le creează. Deosebirea, în cazul creației Doinei Levintza, este dată, evident, de calitatea artistică a compoziției plastice pe suprafețe, de îmbinarea armonioasă, adesea neașteptată a texturilor, plus unicitatea mașinii care asamblează fiecare bucățică de material prinsă în ace în prealabil. Un șnur ca o graniță fină între texturi delimitează trecerile graduale de nuanțe și leagă suprafețele de material. Sunt adevărate comori de broderie, iar impresia artistică atunci când le privești de la distanță este aceea a coeziunii perfecte.

În sala Gabroveni publicul a putut privi poze și printuri de modă realizate pe dimensiuni, unele aproape în mărime naturală, copleșitoare vizual realizate de fotografi cu care Doina Levintza a colaborat într-o îndelungată carieră.

Există o gamă cromatică preferată de Doina Levintza ce a fost detectabilă în toate spațiile expoziționale, după cum există o etapă distinctă în creația sa, responsabilă cu realizarea unor materiale integral pictate manual - asamblate ulterior în veșminte surprinzător de actuale, tehnică de nișă, azi în epoca printului digital omniprezent, la fel ca și rochiile în manieră couture, cu aplicații tridimensionale de flori ca niște veritabile grădini umblătoare.

Rochiile negre cu inserturi transparente și asimetrii reprezintă un alt sens creativ, dar nu mai puțin seducător al Doinei Levintza, ca și folosirea frecventă a unui suport transparent, pe care ulterior se cos, într-un mod magic și-n egală măsură complex, broderii sofisticate ce acoperă cu stil atât cât trebuie pentru a păstra misterul și seducția feminină.

De altfel viziunea creatoarei asupra femeii este una aparte, inedită care face dintr-o femeie obișnuită o eroină a propriei sale vieți prin intermediul veșmintelor. Femeia din creațiile sale nu va fi, astfel, nicidecum o femeie banală. E mai degrabă o femme fatale, iar rochiile cer purtătoare pe măsură - sofisticate, rafinate, pretențioase, elegante - normele unei societăți acum pe cale de dispariție.

"Eu nu fac modă. Eu creez personaje și în teatru și dincolo de scenă. Orice femeie are nevoie la un moment dat să fie un personaj. A avea stil este foarte important pentru imaginea de azi. Stilul este o chestiune de personalitate și îți dă posibilitatea să fii protagonistul vieții tale.", avea ea să declare la un moment dat.

Pe lângă contrastul alb-negru, un clasic prin excelență, familiar publicului din spectacolele Televiziunii Române din anii de început ai acesteia, creatoarea iubește roșul - culoarea pasiunii, intensității și a dragostei, galbenul, auriul - semnul monarhilor și al divinității, dar și verdele - emblema vieții, a vitalității și a efervescenței - trasee cromatice remarcabile ce schițează involuntar conturul tinereții necondiționate a spiritului. Bogăția cromaticii, a texturilor și structurilor diverse, alăturate curajos în combinații care altora li s-ar putea părea excentrice - cum se spunea de altfel și despre Christian Lacroix - situează o dată mai mult, demersul său artistic pe linia predecesorilor săi glorioși, de la care creația marca Doina Levintza se revendică fără tăgadă.

Marii creatori de modă, cei care au făcut istorie, pe care toată lumea îi știe și recunoaște, au impregnat cu un anume stil o epocă, așa cum au fost Chanel, Dior, sau mai aproape de zilele noastre un Yves Saint Laurent, Alexander McQueen, sau Vivienne Westwood. Au creat mai mult decât rochii sau piese memorabile, au conturat o imagine specifică a unui anume tip de femeie, ușor recognoscibilă în ochii publicului, în perfectă consonanță cu zeitgeistul în vigoare.

Creatorul nu poate și nu vrea să se rezume strict la un domeniu artistic, creația sa interferându-se în multe arii conexe ale creativității.
Exact acesta este cazul și când se aduce în dezbatere creația și stilul Doina Levintza. Peste ani, imaginea femeii Doina Levintza va însemna fast, volum, culoare, textură și bogăție, iar creațiile sale realizate în tehnica rafinată de ea însăși, aceea a colajului vor rămâne de-a pururi în memoria colectivă.

Sala Bolților din demisolul spațiului ARCUB a fost gazda costumelor de teatru. O lume cu lumini, proporții, materialități diferite și surprinzătoare. O suită de costume realizate pentru spectacolul Casanova de la teatrul Odeon, regizat de Dragos Galgoțiu în 2015, a fost prezentată într-o manieră inedită. Jocul proporțiilor aflat în strânsă armonie cu capacitatea de a imagina. Teatralul este o calitate ce este exploatată și în creația de modă a Doinei Levintza, nu doar, inevitabil, în creația pentru scenă. Supradimensionarea costumelor a mers mână în mână cu o viziune monumentală dată de o altă pasiune a sa din tinerețe, aceea pentru sculptură, dar și de pregătirea ulterioară specifică arhitectului.
Poate de aceea, orice creație marca Doina Levintza, fie ea vestimentară, pentru teatru sau film, pierde dimensiunea nesemnificativă în favoarea fastuosului și impozantului.

Sala Arcelor de la parterul clădirii a fost dedicată filmului. Piese de epocă purtate în filme de referință ale cinematografiei românești (dacă ar fi să pomenim doar capodopera lui Lucian Pintilie De ce trag clopotele, Mitică?) o mică sală de cinema cu scaune, personaje-statui ce pot fi foarte bine, protagonistele unor filme SF actuale - au fost constituentele esențiale ale unui peisaj filmic.

În foaierul de la etajul I, înainte de a vizita cele trei săli pomenite deja, s-a putut viziona o proiecție cu activitatea din televiziune a doamnei Doina Levintza, care cuprindea pe lângă clasicele emisiuni de divertisment cunoscute de toată lumea, segmentul scenografiei pentru teatrul de televiziune, un aspect destul de puțin menționat astăzi, comparativ cu emisiunile de divertisment -, capitol extrem de îndrăgit de creatoare în cariera sa. Colaborări cu regizori ca Alexandru Tatos, Letiția Popa, Cornel Todea, Petre Sava Băleanu și nu în ultimul rând, Liviu Ciulei reprezintă puncte cheie pentru demersul viitor al parcursului său de scenograf în anii următori.

Fabulosul este un adjectiv care pare așezat perfect în orice frază ce face referință la creația Doinei Levintza. Era suficient să pășiți în spațiile fostei expoziții de la ARCUB, ce a fost deschisă publicului până în data de 28 aprilie 2022, pentru a vă convinge singuri de acest lucru.

Există nenumărați artiști care și-au dedicat viața unui anumit segment de creație. Fabulosul, în cazul Doinei Levintza este că întreaga ei muncă și putere de creație s-au desfășurat pe mai multe direcții artistice, ce s-au întrepătruns, inevitabil, creionând ceea ce astăzi poate fi catalogat drept Stilul Doina Levintza. Fie că vorbim de teatru sau de film, sau de creația de modă, amprenta sa artistică este perfect recognoscibilă și nu este deloc minimală sau austeră, urmând diferite trenduri, mode sau curente. Există acest fundament solid pe care un creator autentic îl deține, ca un fel de rădăcină primară ce naște, ulterior, forme inedite și diverse, în care verticalitatea este menținută de-a lungul vremurilor, păstrînd intact filonul original. Dragostea pentru frumosul clasic - acela care azi naște dezbateri controversate sau este pus la îndoială de diferite ideologii emergente - face ca opera Doinei Levintza să poată fi încadrată într-un soi de New Renaissance, de care azi avem atâta nevoie.

De altfel, creatoarea își mărturisește, nu o dată - chiar și-n paginile catalogului ce a însoțit expoziția de la ARCUB - afecțiunea pentru frumos:
"Emoția și magia frumosului mi-au ghidat viața. Lor le-am sacrificat clipele și visurile mele și nu am considerat nici un moment că fac un sacrificiu, că fac prea mult sau că mi se cere prea mult. Mi-am contopit viața personală cu creația, le-am adus împreună, pentru ca să trăiesc în calm și armonie. Totul pentru mine a fost o permanentă luptă pentru a impune frumosul și fericirea pe care o aduce."

Creațiile sale, fie că este vorba de teatru, film sau modă au volum, culoare, contraste, bogăție, detalii savuroase prelucrate infinit, rafinament în exces, finețe, sofisticare - o lume vizuală ce se cere descoperită cu atenție și dedicare de ucenic timid într-ale artei. Ocazia este unică și nu mă feresc s-o numesc astfel.

Costumul sau veșmântul nu deține un rol prioritar în interesele celor ce se ocupă de domeniul cultural. Probabil suntem printre ultimele țări de după cortina de fier unde nu există interes pentru o istorie a costumului și a consemnării acestuia la nivel de instituție guvernamentală, istoria modei, a costumului; istoria creatorilor de modă a unei nații dă seama peste timp de istoria in nuce a unui popor.
Va mai dura până când "banala" haină își va găsi locul ce-l merită într-un muzeu al costumului. Nu mi se va părea prea mult ca un muzeu al costumului să poarte numele Doinei Levintza.